Last Breath

12. Intalnire cu intunericul

- Sunteti sigure ? a intrebat Bob ferm. Asta e o treaba foarte serioasa. Nu ne jucam.

- Eu nu am vazut pe nimeni , a raspuns Serena. Doar ploua. Atata tot. Orice a vazut ea ...nu era real. Ce a vazut ea a bagat-o in mormant , iar pe noi in spital. Puteam sa fim ca ea datorita imaginatiei ei bogate, a scuipat cuvintele cu ura.

Eram socata de modul cum vorbea despre cea care a numit-o mai devreme prietena apropiata. Cred ca nu am fost niciodata prietene. O lacrima mi s-a rostogolit lenes pe obraz.

- Nici eu nu am vazut nimic , a repetat Aria. Cine stie de ce se simtea rau.

- Nici eu nu am vazut pe nimeni , s-a conformat Gabby tiparului de "nu stiu-nu cunosc ".

- Cum adica " Cine stie de ce se simtea rau " ? Ce vreti sa spuneti prin asta ?

- Nu stim , a raspuns Aria. Doar ne-am gandit.

- Că ce ? am strigat eu. V-ati gandit ca as fi vreo drogata , nu ?
- Ati vazut-o luand pastile ? a continuat Bob chestionarul.

- Nu...Nu am vazut nici asta , a raspuns Serena.

- Atat voiam sa stiu. Nu va mai retin , fetelor , zise e ridicandu-se de pe scaunul pe care statea. Daca va mai amintiti alte detalii stiti unde ma gasiti.

Bob a incuviintat din cap si si-a croit drum spre usa. L-am urmat fara tragere de inima alaturi de Peter. Am aruncat o privire peste umar si le-am vazut pe fete cum abia asteptau sa fie lasate in pace. Il urmam indeaproape pe Bob , el fiind ca o cartela de acces pentru mine. Mergeam ca o marioneta cu sfori invizibile trase de el , fara vreo expresie pictata pe fata mea palida. Nici macar tristetea nu era admisa. Eram neutra , pierduta in propria mare de ganduri , innecata adanc alaturi de corabii scufundate cu sperante.

Eu eram de vina pentru tot acest scenariu sinistru. Eu...cu imaginatia mea. Serena avea dreptate. Ce om normal ar fi mers pe jos , pe o asemenea vreme ? Tot ce am facut a fost sa ii pun pe toti in pericol , iar eu sa sfarsesc asa.

- Stai asa ! a strigat cineva in spatele meu. Am fost luata de dupa umeri si smucita din calea masinii de politie care tocmai pornea. Cand am ajuns afara ? M-am intors pentru a-l vedea pe Peter. 

- Doamne , Layla ! Cand te adancesti in ganduri nu mai esti tu !

- Ar fi trebuit sa ma lasi ! am spus eu , acum lacrimi prelingandu-se pe fata mea. Trebuia sa ma lasi ! Oricum nu era mai rau de atat ! Puteam sa mai mor odata ?

- Nu cred ca e posibil .

- Macar as fi facut ceva util ! am tipat eu batand cu piciorul in pamant. La naiba ! Nici moarta nu sunt mai buna decat vie !

- De ce spui asta ? a intrebat calm.

- Ei ma cred o drogata care vedea siluete negre. O ciudata , tocilara si antisociala. Si sa nu uit nepriceputa. Nu pot sa fiu nici o fantoma cum trebuie. Eu nu pot sa trec prin pereti ,sa plutesc sau orice mai faci tu. Nici nu stiu de ce te obosesti. Oricum totul e pierdut. Mai bine ai ajuta pe cineva care merita. Eu nu mai pot , am dat din umeri printre suspine. Nu mai vreau. Nu rezolvam nimic. Mai stii cand mi-ai povestit despre sufletele care nu isi gasesc niciodata linistea ? Poate ca eu sunt una dintre ele. De ce nu as bantui locurile ? Nu pierd nimic. Cine imi poate face rau ?

- Layla , tu te auzi ce vorbesti ? Poate esti ciudata , dar cum toata lumea are modul sau. In bine.  Poate esti nepriceputa , dar esti noua ca fantoma. Nimic ce nu se poate invata. Dar nu esti proasta. Niciodata nu ai fost si nu vei fi nici acum. Nu ai de ce sa renunti. Nu ai facut asta niciodata si nu o vei face nici acum. Eu nu te cunosc asa.