Last Breath

17. O intrevedere demonica

Clipeam des si nu puteam sa procesez bine informatiile primite. Eram confuza, dar si ametita atat de mult incat puteam sa lesin. Dar nu o faceam. Sau nu puteam. Nu imi dau seama. Probabil Peter se astepta sa zic ceva. Orice. Dar nu puteam forma niciun cuvant. Buzele imi erau ca lipite cu superglue. Gandurile imi zburau haotic prin cap , la fel si imagini prin fata ochilor mei, dar atat de rapid incat vedeam decat ceata.

Tocmai cand se pregatea sa imi vorbeasca s-a oprit inmarmurit , privindu-ma cu un chip de groaza. Ochii ii scăpărau infricosator. Uitand pentru moment de ceea ce mi-a zis l-am intrebat ce se intamplase. Nu imi raspunse , asa ca am repetat.

- Peter, ce s-a intamplat ? De ce ma priveai asa ?

- Eu am--

Inainte de a-si sfarsi propozitia amandoi am fost trantiti la pamant de un cutremur spontan si atat de puternic incat o bubuitura colosala il insotise. Dar un cutremur normal nu doar te zguduia trei secunde. A sunat mai mult a ceva provocat de mana cuiva, precum o explozie din apropiere.

Sprijinindu-ma cu o mana de sol m-am ridicat balansandu-ma cand intr-o parte ,cand in cealalta. Peter era de mult in picioare , eu observand cu coada ochiului cum ma privea de parca ar incerca sa imi faca portretul ca al Mona Lisei.

- Asta nu a fost un cutremur, am murmurat eu scanand cu ochii intredeschisi locurile anormal de pustii ce ne inconjurau. Am tresarit dintr-o data , zarind ceva negru ,un nor de fum ridicandu-se de nu foarte departe. Se adunase ca un vartej infricosator deasupra unui singur loc, alimentandu-se din inaltul  cerului. Un fior mi-a trecut pe sira spinarii.Ce ma nelinistea cel mai mult e faptul ca cerul e senin astazi,iar posibilitatea acestui vartej intunecat si iminent ar fi starnit fara discutii atentia unui meteorolog.Poate intuitia ma impingea a ma indrepta intr-acolo, un sentiment anormal de neliniste. Intuiam ceva. Si nu era de bine. Dar aveam nevoie sa stiu.

L-am privit pe blondul de langa mine, dar fata lui nu trada niciun sentiment, ca si cand nimic nu il impresionase. Fara sa imi dau seama aruncasem destainuirile lui intr-un colt intunecat al mintii mele. Si nu bagasem de seama ca ii dadusem dovada de nepasare la momentul de fata, desi nu vorbeam pentru ca eram stupefiata de aceasta marturisire. Stiam ca acum nu e momentul potrivit...pentru mine de a afla mai multe. Eram deja prea acaparata de ce se intamplase cu mine in ultimul timp. M-as putea numi egoista in momentul de fata ? Probabil. Dar cat as mai putea sa indur?  Inca o astfel de marturisire de genul asta si voi avea nevoie de o vizita la psihiatru in curand.

Din nou capul meu se umplea de intrebari cum un balon se umple cu heliu si asteptam sa se desurubeze de pe umerii mei si sa pluteasca in vazduh si poate chiar sa explodeze. Sau as putea sa plutesc cu totul spre infinit si voi bubui de la prea multa presiune.Aveam nevoie de o eliberare...asta pentru ca in momentul de fata raman fara aer. 

Mi-am dus mana la piept si cu toate astea nu puteam sa simt vreo bataie a inimii. Dar acum era o normalitate. Da...asta era normal. Dar ca ma simteam rau...nu era. Sau da ?

Presupun ca nu din moment ce blondul s-a pozitionat in drepta mea , asezandu-si o mana pe umarul meu. Nu am auzit cand m-a intrebat daca ma simteam bine , dar auzind totusi silaba finala a ultimului cuvant am incuviintat din cap, chiar daca stiam ca nu eram.

Nu e timpul pentru astfel de cedari acum. Am inspirat adanc si inca tinand mana la piept mi-am indreptat postura , tinand capul inainte. Ochii sai azurii ma tinteau cu ingrijorare si am incercat sa ii ofer un zambet in coltul gurii pentru a-l asigura ca totul e in regula, orice s-ar fi intamplat cu mine mai devreme. Cutremurul ne-a alertat pe amandoi, alungand pentru moment atmosfera din care puteam extrage mai multe informatii din partea lui.Puteam vorbi, dar luam guri mari de aer intre cuvinte.

- Peter...Vreau sa...mergem acolo, am zis indreptand degetul aratator spre " furtuna" ce parea ca se desfasoara in jurul unui anume loc.

El s-a incruntat si mai mult ca sigur incerca sa protesteze , dar l-am redus la tacere ridicand palma in aer in semn de " Degeaba incerci ca nu te ascult ".

-Vreau sa vad ce...se afla acolo. Si mai vreau...sa vorbim mai bine...mai tarziu.In momentul de fata iti pot spune cu mana pe inima ca nu pot rezista unei astfel de discutii. Nu acum. Te rog.

A dat din cap intelegator. I-am strans mana de pe umarul meu incurajator si el a incercat sa isi dezvaluie un mic zambet care s-a estompat rapid de pe chipul lui din cauza altei bubuituri. Grabita am luat-o la fuga , el urmandu-ma indeaproape.

- Esti sigura ca vrei sa mergem intr-acolo ? Nu cred ca e o idee buna.

- Stiu. Asa si pare. O idee rea.

- Si atunci imi poti explica si mie de ce facem asta ?

-Nu am nici cea mai vaga idee. Simt doar...ca ce se intampla ne leaga de ceva.

- Si anume ?

- Nu imi dau seama. Doar stiu ca e ceva interesant.

- Din punctul cui de vedere ? intreba ridicand o spranceana. La naiba ! De ce el poate sa faca si asta iar eu nu ?

Am ridicat din umeri , ca raspuns atat la intrebarea lui,  dar si a aceleia din mintea mea. Pentru moment nu mai eram la fel de tensionati unul fata de celalalt, dar e probabil sa ma insel. Seamana cu linistea dinaintea furtunii.

Apropiindu-ne cu fiecare strada pe care o traversam vantul șuiera puternic. Aruncand o privire in dreapta mea am zarit parcul in care statusem nu cu mult timp in urma. Vartejul se afla doar la cateva strazi distanta, iar eu am inghitit in sec, rugandu-ma se gresesc.

-Tot mai esti sigura ca vrei sa mergem acolo ? Uite! Parca vartejul s-a mai domolit. Nu ti se pare ?

Am clatinat nervos din cap. Nu mi se parea ca se schimbase. Cand imi doream ceva nu renuntam. Chiar si acum...

- Si daca nu o sa ne placa ce vom vedea?

- De parca pana acum o fi fost mai bine, am mormait dar nu indeajuns de incet incat sa nu ma auda. Nu ar fi fost mai bine daca zburam pana aici ? am intrebat incercand sa schimb subiectul.

- In primul rand nu sunt o companie aeriana. In al doilea rand...imateriala sau nu, nu cred ca pot cara o persoana atata drum. Am si eu limitele mele.

- Ar trebui sa scrii o carte despre cum sa insulti oamenii intr-un mod subtil, am comentat facand o grimasa.

- Ei haide, si tu acum. Stii prea bine despre ce vorbesc .Nu imi pot folosi puterile la nesfarsit. Si in al treilea rand...Nu cred ca ai vrea sa fii absorbita de aia ! zise el oprindu-se din alergat si privind mirat imaginea din fata lui. Mi-am luat privirea de la el si am facut ochii mari la ceea ce se mi se infatisa.

- Ce mai e si...

- Wow. Am inteles ca familia ta e cam napastuita in ultima vreme , dar daca s-a ajuns sa aiba si un nor negru deasupra lor...

- Mai taca-ti gura, m-am răstit la el.