Last Breath

11. Micute...tradatoare

- Esti sigura , Layla ?

- Nu...Nu stiu. Nu imi amintesc cand am trimis un al doilea mesaj. Dar primul il tin minte foarte bine. Atat. Dupa nu pot sa tin minte. Nu pot.

- Al doilea mesaj e mai simpu decat primul, a contiunat politistul ." Nu te-ai suparat ca nu am stat la petrecere , nu ?". Problema e ca acest mesaj a fost trimis la 22:30. Cand ea ar fi trebuit sa fie de mult acasa.
Tu i-ai raspuns ca nu si ca esti pe drum. Ultimul mesaj de la ea e urmatorul : " Te iubesc ,Jo. Esti cel mai bun frate pe care l-am putut avea vreodata . Sa tii minte asta. " Tu cand ai venit acasa ? Nu i-ai observat absenta ?

-  Am ajuns acasa la 22:40 si m-am trantit in pat , a zis el uitandu-se la Sophia. Ea l-a mangaiat usor pe brat , incurajandu-l sa continue. Nu am crezut ca ea nu e aici. Intotdeauna era in camera ei.

Ultimele cuvinte i-au iesit greu de pe buze.Jo a imbratisat-o strans pe Sophia si a inceput sa sughita si sa suspina. Plangea. Politistul a incuviintat ca il lasa in pace cand bruneta il privea asteptand sa se conformeze dorintelor ei. Il bratisa strans pe Jo. Il linistea.

O urma de gelozie s-a strecurat in sufletul meu . Eu eram sora lui , cea caruia i se confesa , cu care radea. Asa am fost intotdeauna.
Politistul s-a apucat iarasi sa vorbeasca. 

- In acel interval inseamna ca au fost altundeva. Pentru ca apelul care ne trimitea in locul accidentului s-a inregistrat la 22:46. Iar mai multe detalii sper ca voi afla peste cateva ore , cand le voi vizita pe Serena si pe celelalte fete de la spitalul Saint Mary.

Tipul s-a ridicat in acelasi timp cu parintii mei care l-au condus pana la usa. Am iesit odata cu el.

- Imi pare rau , George , i s-a adresat el tatalui meu. Nu pot face nimic in ancheta asta. Absolut nimic , a clatinat el din cap. Sa treceti cu bine peste asta . La ora patru o sa le interoghez le fete. Daca apar noi amanunte o sa va anunt.

- Multumim , Bob , i-a raspuns tata cu un zambet trist.

Bob s-a urcat greoi in masina de politie si a pornit motorul.

- Nu ar trebui sa mergem cu el ? am zis eu cand masina se indeparta , iar usa de la intrare s-a trantit.

- Avem alte planuri , spuse Peter.

- Ultima data cand am auzit asta nu a iesit prea bine. Nu ar trebui macar sa il urmarim ? Ca sa stim unde ajungem ?

- Stiu unde e spitalul Saint Mary. Si cred ca si tu stii. In plus mai e pana la ora patru. Ar trebui sa facem ceva util.

- Si anume ?

- Sa inveti sa treci printr-un perete ar fu destul de folositor  ,nu crezi ? Mergem in parcul din apropiere.

Am incuviintat , doar ca eram convinsa ca o sa ma doara. Mai mult decat as reusi sa fac ceva.
Parcul era la doar cateva strazi distanta , exact asa cum era si cartierul Mintlake. In cinci minute eram acolo. Era pustiu la ora asta a zilei. Mai ales cand era canicula.

- Si acum ce ar trebui sa facem , domnule profesor ? l-am tachinat eu pe Peter cand ma asezam pe prima banca pe care am vazut-o , la umbra unui copac.

- Ar trebui sa punem la punct trecutul prin lucruri. Iar asta o sa ne ajute.

M-am uitat in directia copacului din spatele meu. Glumea , nu ?

- Cu ce ne ajuta un copac ?

- Nu ma astept la ganduri ecologiste din partea ta , insa copacul asta ne e cel mai de folos acum.

- In ce sens ?

- In sensul ca tu vei trece prin el.

Am inghitit in sec. Nu e un bun inceput in viata de fantoma. La cererea lui Peter m-am ridicat in picioare , acum fiind fata in fata cu copacul.