My first love...is a boy?! (Yaoi 18+) •CORECTARE•

17. Nu vreau sa-l pierd!

Hey!! Deci! Fara deci! Capitolul trecut nu facea parte din plan...dar pentru ca am avut o zi proasta a iesit asa si acum toata cartea e data peste cap, dar! Priviti partea buna, pentru a ajunge iar pe cararea corecta va trebui sa scriu mai multe capitole, deciiii cartea va fi mai lunga! Yeyyy! Stiu ca unora nu le pasa, darrrrr, hai cu povestea!

Va pup :*
Enjoy the story~

~Perspectiva lui Ken~

Fugeam de nebun pe strazile din Tokyo doar pentru a ajunge cat se poate de repede la spitalul Hiroshima, care era cel mai aproape de locul accidentului.

Nu stiu de ce nu am asteptat salvarea, dar aveam un presentiment rau si credeam ca se va intampla ceva nasol daca il lasam asa pana venea salvarea, iar acel presentiment se adeverise cand incepeam sa simt in bratele mele corpul lui Shin devenind din ce in ce mai rece, semn ca nu mai avea mult si il pierdeam definitiv.

Fata incepea sa prinda o tenta galbuie si aceasta plus bataile inimii care aproape nu se mai simteau erau alte si alte semne ca daca nu ajungeam mai repede la spitalul ala nu voi mai putea sa-l aud, cum ma striga sau ma saluta. Chiar daca pretind ca nu-l aud...il aud si ma doare ca nu-i pot raspunde, nu stiu de ce, dar ma doare.

Nu-i voi mai putea vedea acel zambet angelic, cu care fara sa vrea imi facea ziua mai buna, dar care in ultima vreme s-a transformat in lacrimi amare. Desi crede ca nu-l vad, eu il vad...il vad cum se ascunde in baie si plange in tacere si ma urasc pentru asta. Nu stiu de ce, dar sunt sigur ca e vina mea.

Nu voi mai putea sa-i simt mirosul imbietor de parfum barbatesc. Hehe, desi se da cu asa ceva, el e de fapt doar un mic copilas, un mielusel nevinovat ce din cea mai mica neatentie poate fi distrus sau ranit cu sau fara voia ta.

Nu voi mai putea sa-l gust... Acele buze moi si dulci ca un jeleu, care acum sunt aproape vinete. Nu voi mai putea sa-l simt, sa-l imbratisez sau sa-l sarut cum n-am mai facut cu nimeni altcineva. Nu voi mai putea sa-l tachinez sau sa ma joc cu el. Nu voi mai pute... Nu! Nu trebuie sa mai gandesc negativ! Nu aveam chef sa tin in brate un corp inert si cu atat mai putin cel a lui Shin.

Nu stiu inca ce simt pentru el, dar stiu sigur ca e diferit fata de ce simt pentru alti oameni, e un sentiment nou pentru mine, ceva ce nu am mai experimentat pana acum. Sigur nu e un sentiment negativ, am impresia ca e primul sentiment pozitiv pe care il simt. Il simt in interior.

Cand sunt in preajma lui simt caldura sufleteasca pe care o emanata, desi de cand am inceput sa ma indepartez de el simt doar tristete si posibila ura...

Nu mai e acelasi Shin caruia i-am furat primul sarut. Nu mai e acelasi Shin care roseste la aproape orice-i spun. Parca nu-l mai recunosc... Stiu si simt ca l-am ranit cu ceva...si cred ca acel ceva e curva care se tine dupa mine, dar am facut-o pentru el, am crezut ca asta e ce e mai bine pentu el. Oare m-am inselat? Oare chiar asta era alegerea corecta?

Cred ca trebuia sa-l intreb daca e de acord sau nu sa fiu cu Reiza, dar atunci a parut ca ar face orice sa-si apere reputatia... Uff, ce trebuia sa fac? Daca mi-ar spune ce-l doare ar fi mult mai usor... Nu ar trebui sa mai faci ce-ti spun altii. Daca se-ntampla ca data trecuta? Doar nu vrei sa mai treci o data prin asta, nu? Normal ca nu...doar ca...nu stiu, cred totusi ca trebuia sa-l intreb si pe el inainte sa iau decizia... Faci cum crezi, oricum nu ma mai asculti de mult...

Nu am facut-o ca sa-l ranesc intentionat, ba eu voiam sa fim chiar si prieteni si asta e mult spus venind de la mine. Eu nu am mai avut prieteni, doar 'prieteni'. De asta nu prea accept pe oricine in preajma mea.

Au mai fost oameni care m-au abordat, dar pe mjoritatea i-am respins, deoarece nu erau de incredere. Dar acum, e prima data cand EU vreau sa ma apropii de cineva, sa vorbesc cu acea persoana, sa fiu alaturi de ea cand i e greu...desi nu prea am fost in ultima vreme... Doar pentru Shin. Doar pentru el...as renunta la multe... Nu vreau sa-l pierd!

Oricum ar fi, stiu sigur ca in acest moment tot ce vreau este sa nu-l pierd, asa ca maresc pasul si intr-un sfarsit ajung la spital. Intru val-vartej pe usa, primind de la oameni priviri mirate. Eram plin de sange, transpirat si respiram ca dupa maraton. O asistenta se apropie de mien si se sperie la ce vede in bratele mele.

E adevarat ca un baiat cu o mana luxata, o coasta rupta si capul spart, din care inca izvoraste sangele, avand de asemenea o rana considerabila in abdomen, in bratele unui alt baiat transpirat, plin de zgarieturi, murdar si plin de sangele victimei, nu e ceva obisnuit.

Am vazut ca s-au mai apropiat niste asistenti si doctori de mine spunad ceva, dar nu auzeam nimic, eram parca surd. Ma simteam obosit de la alergat, murdar de la sange si lipicios de la transpiratie.

Incepeam sa vad in ceata, asa ca fara ca macar sa spun ceva i l-am intins pe Shin spunandu-i mai mult soptit sa aiba mare grija de el si apoi am simtit ca picioarele ma lasa. Singurul lucru pe care l-am mai vazut a fost ca doctorii mergeau cu Shin in sala de operatie, apoi am lesinat. Simteam ca in acel moment podeaua rece era cel mai confortabil loc in care poti dormi, asa ca am inchis rapid ochii, dar chiar inainte am simtit doua brate in jurul meu, era o asistenta. (Poza de la media. Mno, imaginati-va ca tipa e imbracata in asistenta si nu plange, iar tipu e brunet...ratand ca Ken si amandoi sunt intr-un spital ) Apoi negru.

~•~•~•~•~•~

Ma aflam pe o suprafata moale, simteam asta. Simteam razele soarelui incalzindu-ma si luminand incaperea in care ma aflam, dar imi era mult prea lene sa ma ridic, asa ca am mai stat intins, presupun ca pe pat. Am adormit iar.

Cand m-am hotarat sa-mi intredeschid ochii am observat ca soarele apune. Am incercat sa ma ridic, dar tot corpul ma durea. De la degetele de la picioare oana la ultimul fir de par eram tot o durere. Cred ca aveam o febra musculara de zile mari.

Cand in sfarsit durerea a devenit putin, dar foarte putin suportabila, am reusit sa ma ridic in sezut si am inceput sa analizez camera in care ma aflam.

Era o camera mica, intunecata, dar dupa ce mi-am chiorat ochii am realizat ca e alba. Brusc cateva amintiri mi-au aparut in minte: O camera alba, intuneric morbid, cateva paturi, niste calculatoare. Siringi... Nu. Nu iar! Din nou aceste amintiri! Am crezut ca le-am inchis undeva departe, dar nu! Apar iar...

Mi-am prins capul intre maini si am inceput sa dau negativ din cap. Nu voiam sa-mi aduc aminte mai mult decat trebuie. Trecutul e mai bine sa ramana in trecut, dar pentru mine, Kenji Watanabe, era nevoie ca acest trecut sa ramana intact, pentru al putea folosi. Pentru al folosi ca sa ma salvez...

~Va urma~

Mamaaaa, primul capitol in care nu am folosit dialog. Ma simt ciudat. A fost putin siropos, dar eh, se mai intampla. M-ati prins intr-o pasa buna. Ma rog, cand scriam capitolul eram intr-o pasa buna, deci e bine.

Acum imi pare rau de ce i-am facut lui Shin, dar datorita acestui lucru v-am bagat in ceata. Yay! Oricum sunt fericita, deci speram ca urmatoarele capitole vor fi bune... Asta daca Shin nu moare pe masa de operatie. Hups!

Vestea proasta e ca m-am cam abatut de la cursul povesti, deci nu cred ca va mai fi Shin&Sei... Sau poate va fi? Nimeni nu stie, nici chiar eu deci cum zice cineva special pentru mine 'Toate bune si frumoase'.

Legat de corectare, am facut un mare nimic, ca n-am avut timp. S-au intamplat multe.........asa ca n-am avut timp de asa ceva. Probabil voi corecta eu...vad eu!

Va pup :*
See ya soon!