Cunostintele unui OTAKU🇷🇴

Do they know?

Soooooooooooooooooooooooo...

Nu de mult am inceput sa ma gandesc la un lucru...

Parintii vostri stiu ca voi, odraslele lor "cuminti", "ascultatoare" si "complet trezite la realitate", sunteti de fapt Otaku? 

Serios acum... sa fim sinceri.... Cati dintre voi ati spus SINCER si fara tragere de inima parintilor vostri ca sunteti parte din specia asta infecta care se extinde mai ceva ca o boala numita OTAKU? ... Iar ei sa priceapa ce presupune asta? ... 

Si nu, nu ma refer la scenarii gen:

-Mama, tata... sunt un otaku!

- K... si ce inseamana asta?

- Imi pierd viata uitandu-ma la manga si citind anime.

- Si cu ce e diferit fata de normal?

Tu:

 Ma refer la acel gen de conversatie in care chiar se implica peronalitatea ta de otaku... Nu doar sa le spui ca esti asta si gata. They dont give a single fuck.

Am vrut sa intreb asta pentru ca am niste perinti atat de ...naspa... incat nu ma pot exterioriza fata de ei deloc. Sunt extrem de stricti in privinta scolii, a notelor pe care le iau, a prietenilor mei, a persoanelor cu care comunic, a hobby-urilor mele, a modului in care eu decid sa-mi petrec timpul si a modului in care eu vreau sa-mi construiesc viitorul, CARE PENTRU NUMELE DOMNULUI E AL MEU NU AL LOR!! 

Sunt tot timpul sacaita si frecata la cap de faptul ca "ma uit la prea multe desene animate"! 

Okey... in primul rand, anime nu e desene animate sau cartoon sau cum dracu vrei sa le numesti! 

In al doilea rand, dupa cate ca TU, ca parinte si tutore al meu, imi interzici ABSOLUT TOT inca din primi ani de viata si ma cresti cu ideea ca lumea-i perfida si ca nu vor exista niciodata prieteni "adevarati" si ca oricine iti poate arunca un cutit in spate indiferent daca-l stii pe drac, imi futi, pe romaneste, singura scapare pe care o am eu din realitatea asta pe care TOT TU mi-ai pictat-o in negru?

REALLY?!?!?!?!?!

Am incercat aproape orice ca sa-i fac sa inteleaga ca a fii un otaku nu inseamna a-mi consuma viata cu "desene animate". Presupune a te implica in ceva, a fii parte din ceva, a insemna ceva pentru acel ceva. 

Ei nu stiu cat de mult m-ati ajutat voi! Faptul ca voi, niste straini oarecare (sa fim seriosi acum, cati s-au imprietenit si in realitate si-ai petrecut timp impreuna unul cu altul?), va place ceva ce eu, o introvertita lipsita de viata sociala, de contactul cu lumea si de orice forma de prietenie, am scris doar din simplul fapt ca ' mi-a placut si am vreut sa fac si eu ceva asemanator'. Poate unii dintre voi credeti ca prin scurtele multumiri pe care le mai strecor pe ici-colo fac doar ceva gen "ma simt nevoita sa va multumesc pentru ca 'asa se face la un moment dat'  ". Nu! Voi, niste straini pe care nu i-am cunoscut niciodata in viata mea si pe care nu cred ca-i voi intalnii vreodata, mi-ati dat speranta ca eu pot sa-mi fac prieteni. Ca pot trece peste toate "regulile" pe care pana acum le-am respectat ca o oarba si pot iesi in sfarsit la lumina.

Ei nu pot intelege cat de mult inseamna pentru mine o vizualizare, un vot sau un comentariu amarat primit de la voi. 

Ei nu stiu de cate ori am apelat la voi prin cartile mele, doar ca sa nu cad intr-o depresie sau o anxietate din care sunt perfect constienta fizic si psihic ca nu voi mai putea iesi o foarte lunga perioada de timp.

Poate va intrebati de ce fac pe dracu-n pantru sa-i fac sa inteleaga? E mult prea complicat sa explic TOTUL legat de asta insa rezumatul s-ar rezulta la mine iesind in sfarsit din carapace si la faptul ca ei ar putea, mai mult sau mai putin, sa se opreasca din a-mi mai controla viata si alegerile.

Inteleg... te ascult, fac ce-mi spui, nu-ti pun la indoiala deciziile pentru ca sunt doar o mucoasa de 15 ani care habar nu are ce e viata, invat si-mi scriu temele asa cum mi-ai spus s-o fac mereu, iau notele pe care le astepti de la mine, merg la FUCKING liceul la care TU ai vrut ca eu sa intru si continui sa fac ceea ce spui tu pentru ca asa m-ai crescut TU si asa m-ai invatat... : ca nimeni nu o sa asculte de un copil naiv ca mine, ca nimeni nu-mi va fi NICIODATA prieten, ca viata e cruda si ca tot timpul va trebui sa-i omor pe altii pentru propriul bine si ca NICIODATA DAR NICIODATA nu am voie sa-ti intorc cuvintele.

Poate am intrat intr-o topica prea personala despre pe care nu ar trebui s-o dezbat online si poate ca e gresit sa cer ajutorul vostru insa am ajuns in stadiul in care sa nu-mi mai pese! Stiu ca e varsta in care toate sunt confuze, toate sunt neintelese... FOR FUCK SAKE!! ... sunt mai mult de cat constienta ca am deaface cu un zbucium emotional pe care ar trebui sa-l discut cu parintii mei... dar efectiv nu pot. Orice urma de afirmare in fata parintilor mei a dus la niste chestii oribile! Ambii mei parinti au un mod de a se uita la mine si de a ma trata atunci cand gresesc ... au acea privire de "esti cea mai mare dezamagire din univers si vreu sa-ti scot ochii cu chestia asta" care te face sa te simti ... ca cea mai mare greseala posibila. Si nu pot ignora acest lucru. E IMPOSIBIL sa ignor ceva venit de la parintii mei.

Poate nu am dreptul sa vorbesc depre asta sau sa ma plang de asta, pentru ca stiu ca acolo undeva sunt persoane care o duc mai rau decat mine......dar

...m-am saturat sa ma prefac si sa mint intr-una. M-am saturat sa nu-mi fie permis sa am propiile gusturi in materie de carti sau de filme sau de idei sau de orice altceva si INTOTDEAUNA sa fac ceea ce mi se spune.

Sigur... puteti sa ma insultati cum vreti, sa mafaceti in toate felurile, sa spuneti cat de incapabila pot fii incat sa nu-mi pot confrunta parintii si sa-mi impun opiniile sau ca "cat de inganfata pot fii cand exista persoane mai ghinioniste ca tine".Nu e ceva nou! Stiu deja o multitudine de porecle, am auzit deja majoritatea insultelor si nu-mi mai pasa de inca cateva. 

In momentul asta... plang... tastatura e uda... si nu spun minciuni... am spus suficiente minciuni in toti acesti ani.

Imi place sa ma uit la anime, imi place sa citesc manga, imi place k-pop, rock, electro , imi place sa (macar incerc) fac cosplay, imi place sa desenez in stil manga, imi place sa scriu depre personaje anime, sa scriu yaoi, incest si alte cacaturi, imi place sa cred ca ceea ce scriu e respectat si poate chiar apreciat de alte persoane, imi place sa cred ca poate voi putea candva sa-mi fac prieteni care sa ma iubeasca asa cum sunt si ... imi place sa cred ca, poate candva, in viitor, am sa fiu cineva ce EU mi-am dorit sa fiu si o sa va strang pe toti in brate si o sa va multumesc la toti pentru tot suportul acordat.

Chiar imi doresc si sper ca intr-o zi sa va pot multumii tutor pentru tot personal pentru ca nu va puteti inchipuii cat de mult m-ati ajutat si cat de mult insemnati pentru mine.

Asta sper sa fie ultimul strigat de ajutor pe care il voi mai urla vreodata. Vreu doar sa scap de asta odata pentru totdeauna ca sa pot insfarsit sa ma detasez complet cand scriu si sa-mi acord atentia, timpul si sufletul lucrurilor pe care le iubesc fara sa fiu criticata de propria familie. Vreau doar sa se termine ca sa pot incepe din nou.

Sper sa intelegeti si poate... daca vreti... sa-mi dati niste sfaturi. Pentru ca chestia asta ma afecteaza prea mult ca sa mai pot continua totul.

Imi doresc sa va mai spun de inca o suta de mii de milioane de ori Kisu e mata ne mina! ... pentru ca va iubesc si nu vreu sa renunt la voi atat de simplu. 

Multumesc! ...Pentru tot!