Over Conscience's Desire

Capitolul 2

"We're born alone, we live alone, we die alone. Only through our love and friendship we can create the illusion for the moment that we're not alone."

Stăteam la aceeaşi masă ca de obicei şi băteam uşor din picior. Privesc pe geam în așteptarea prietenei mele. A zis că nu întârzie dar ştiu că mereu o să întârzie. Doar e Abigail! O zăresc prin geamul localului şi ea mă vede şi mă salută fluturând mâna scurt. Aud uşa localului deschizându-se şi nu îmi întorc privirea spre ea, ştiind deja cine intră. La scurt timp la masă se asează şi Abigail respirând haotic.

-Am ajuns la timp, nu? întreabă şi chicotesc scurt după care îsi priveşte ceasul de la mâna.

-Să zicem! spun şi ea mârâie scurt.

-Am întârziat iar. Trebuia să ne vedem la şi 15 minute, nu?

-Nu, la şi 10! spun serioasă şi ea pufnește.

-Scuze! Chiar m-am trezit târziu!spune şi eu zâmbesc.

-Şi? Cum a fost la pian? întreb punându-mi coatele pe masă şi sprijinindu-mi bărbia în palme.

-Mă enervează! Dar nu renunț! Ugh! Daca ai vedea ce fel se comportă cu mine...

-Cum? întreb deși ştiu vechea poveste cum Yoongi abia o bagă în seamă şi abia dacă scot câteva cuvinte în timpul orei.

-Pur şi simplu mă ignoră! Ieri mi-a zis să repet de două ori partea care nu-mi ieşea şi el stătea în pat şi mânca mere! Îți vine să crezi? pufnește nervoasă.

-Şi? întreb şi ea îşi îndreaptă atenția spre mine şi se încruntă.

-Şi? Pai să vezi! Greșesc ceva şi el vine lângă mine şi îmi mai arată încă odată cum trebuie să fac dar fără să-mi spună ceva.

-Macar îți arată! Ştii că aşa e el! spun încercând să nu fiu subiectivă.

-Tu ții cu el! Tu clar ții cu el! Îl placi sau ceva de tot îl aperi atât? Merg acasă la el de aproape doi ani! Doi ani! Şi tot la fel de mult ca prima dată vorbim.

-Ți-am zis că aşa e el! Nu-l plac! spun şi văd furculița lui Abigail pusă strâmb. O aşez cu o mişcare scurtă şi zâmbesc spre Abigail.

-Altceva? spun şi Abigail răsuflă ușurată.

-Nu! De ce voiai ieri să ne vedem?

-Nu ştiu...mă simt ciudat. De câteva săptămâni îmi tot amintesc de accident. îmi las mâinile să cadă pe masă.

-Îmi pare rău...spune şi îşi pune mâna peste a mea. Vrei să vorbim despre asta?

-Nu! Îmi ajunge că eşti aici...aşa ştiu că nu sunt singură. spun şi ea zâmbește scurt.

-Mă bucur! spune şi eu zâmbesc spre ea. Stai tu vrei ceva cand zambesti asa! Ce e?

-Îmi canți? spun cu o voce copilăroasă.

-Acum? Aici? strigă indignată aproape izbucnind în râs.

-Daca vrei şi aici, eu nu mă împotrivesc! spun şi ea se strâmbă.

-Nu! spune şi eu râd.

-Ba o să îmi canți! Chiar daca nu vrei acum!

După ce mâncăm clătitele comandate şi Abigail râgaie "grațios", aşa cum spune ea, plecăm spre apartamentul ei, pentru că îmi promisese că îmi cântă ceva la pian.

-Cântă-mi! spun în timp ce traversăm parcarea localului care era aproape goală.

-Aici? Ai înnebunit?

-Haide! Puțin! spun şi ea oftează şi priveşte în jur asigurându-se că nu o mai aude cineva.

-Bine. spune şi începe să fredoneze o melodie pe care eu nu o ştiam dar deja mă fascinase. Vocea ei mă liniștea. Exact ca şi apa.
Versurile curgeau lin dar o voce a întrerupt liniștea din parcare.

- Homme Dilemma! se aude din spatele nostru şi ne întoarcem cu față spre persoana care a vorbit si Abigail încremenește.

-A-aşa e! spune şi înghite zgomotos.

-Ştiam eu! spune tânărul brunet din fața noastră care îi părea extrem de cunoscut lui Abigail dar eu nu aveam habar cine ar putea fi.

-Ne urmăreai? întreabă Abi vizibil iritată de prezența tânărului.

-Scuze! Eu sunt Yeoreum! mă trezesc spunând şi întind mâna să fac cunoștință cu brunetul.

-Bună! Yoongi! spune şi îmi apucă mâna şi ochii mi se măresc vizibil la auzul numelui său.

-Încântată! spun şi Abi mă trage de mânecă scurt.

-Noi ne grăbim! spune şi se întoarce cu spatele spre Yoongi.

-Când fredonai melodia aia nu te grăbeai? întreabă chicotind Yoongi. Ştie cu siguranță că pe Abi o poate călca pe nervi uşor cu astfel de observații.

-Nu cred că te interesează! spune fără să privească spre el şi îi simt încordarea.
Pleacă şi eu o urmez dupa ce îi zâmbesc stânjenită lui Yoongi care abia se abținea să nu râdă.

-Abigail! Stai pe loc! strig spre ea şi se opreşte la ieșirea din parcare. Ce e cu tine? De ce te comporți aşa?

-Ți-am zis că mă enervează!

-Şi tu ai fost enervantă acum! Nu e aşa rău cum ziceai tu! Nici măcar nu pare aşa arogant cum l-ai descris.

-Păi stai cu el dacă nu e arogant! spune şi pleacă nervoasă. Chiar nu e aşa enervant cum spune ea dar prefer să închid subiectul ăsta şi alerg dupa ea şi o prind de braț.

-Scuze! Ştii că nu e ok nici cum ai reacționat tu! Asta voiam să-ți arăt, că nu e bine nici aşa!

-E alegerea mea daca e bine sau nu!
Fiecare îşi face alegerile sale iar eu nu mă pot implica în asta. Nu ar trebui să mă implic. Nici eu nu vreau să se implice cineva în problemele mele. Sunt problemele mele. Doar ale mele.