Over Conscience's Desire

Capitolul 17

"My way of joking is to tell the truth. That's the funniest joke in the world."

Simțeam unghiile cum îmi trec prin piele dar continuam să strâng pumnul în buzunar.
-Eşti bine? întreabă Jongin aplecându-şi puțin capul pentru a-mi vedea fața ascunsă în materialul gecii.
-Mhm... doar puțin frig. Mint. Îmi e atât de cald încât aş da geaca jos. Îmi e teamă. Teamă de mine. Simt un braț aşezându-se în jurul umerilor mei. Nu îndrăznesc să-l privesc şi nici să scot mâna afară din buzunar nu îndrăznesc.
-Nu e nevoie! spun simțindu-mă inconfortabil.
-Nu mă deranjează să mergem aşa. îmi răspunde şi pot să jur că zâmbește deşi nu-l văd. Nu vreau să-l văd. Nu răspund nimic... doar inspir adânc aer în piept. Nu ştiu de ce face astea pentru mine. Nu vreau să ştiu momentan.
-Şi? Unde vrei să mergem? întreabă şi eu oftez.
-Acasă! spun şi el izbucnește în râs. Ce e amuzant, nu înțeleg.
-Eram sigur că asta o să zici. Eşti aşa previzibilă. Atunci aleg eu un restaurant.
-La restaurant? întreb şi înghit zgomotos.
-Doar nu vrei să mâncăm pe o bancă în parc!
-De ce nu? întreb îndrăznind să ridic privirea spre el.
-Ok! Parcul să fie! Spune şi mă uit la el nedumerită. Nu pare a glumi deşi zâmbește.

Îmi întinde hamburgerul pe care l-a comandat pentru mine şi mă aşez pe banca aleasă tot de el. Îl urmăresc cu privirea cum aruncă la gunoi punga rămasă şi cum se întoarce înapoi spre bancă. Musc puțin din hamburger iar Jongin se asează pe bancă, eu oprindu-mă din mestecat. S-a așezat. Lângă mine. Prea aproape.
-Pofta bună! spune şi muşcă cu poftă din hamburgerul lui.
-Şi ție la fel! spun cu gura plină şi el chicoteşte.
-Ah, am aruncat şi manierele tale de domnișoară la coş cu punga aia oare? izbucnește în râs şi eu mă simt stânjenită.
-Am maniere! spun indignată dar când îl văd zâmbind îmi dau seama că glumește şi schitez un zâmbet scurt.
-Nu se vede decât foamea acum! spune şi muşcăm amândoi odată din burger lăsând liniștea să se aștearnă.
Țipetele unor copii se aud din spatele nostru. La scurt timp ajungând să alerge în jurul băncii noastre.
-Îți plac copiii? întreabă Jongin eu aproape înecându-mă cu mâncarea. Îl privesc confuză. Ce? Fac conversație! spune ridicând mâinile cu palmele la vedere în semn de pace.
-Îmi plăceau. Acum nu. răspund scurt şi Jongin zâmbește.
-Presupun că există un motiv şi pentru asta.
-Mai mult sau mai puțin. O poți numi o boală.
-Nu poți face copii? concluzionează aproape strigând.
-Nu e asta! spun şi-l lovesc în umăr.
-Ai zis că e o boală!
-Dar nu e asta.
-Atunci nu văd care ar fi problema. De ce să nu-ți placă copiii?
-Îi pot răni. răspund amintindu-mi de ceva citit pe internet legat de OCD.
-Nu şi-ar răni nimeni propriul copil. Dramatizezi iar! Doar nu e nimeni nebun să-şi rănească propriul copil. spune şi simt cum se strâng lacrimi în jurul ochilor.
-Mhm... spun şi privesc în spre adidași. Scot mâna stângă din buzunar şi privesc ceasul. Trebuie să-mi iau pastila. Privesc scurt sticla de apa şi întind mâna să o iau dar Jongin e mai rapid şi o desface.
-Nu era nevoie să mi-o deschi... mă opresc când văd că bea din sticlă. A băut din sticla aia. Nu pot bea dupa el. Nu e igienic! Nu pot.
-Ai zis ceva? spune întorcându-mă spre mine. Îmi vede mâna suspendată în aer şi întinde sticla.
-Poftim, dacă asta era ce voiai. spune şi îmi pune sticla în mână. Închid ochii şi inspir adânc. Pun dopul sticlei. Nu pot bea. E... e murdară acum. Deşi e doar Jongin... nu pot. Nu beau nici dupa mine. Cum să beau dupa el?
-Ce e? Nu bei?
-Nu beau apă după oameni. îi răspund promt şi las sticla pe bancă.
-Nu am nicio boală care să se transmită! Bea!
-Nu pot.
-Încearcă. spune şi zâmbește. Ia uite! Trebuie să iei şi pastila. Probabil văzând pastila din mâna mea. Bea! Sau vrei să nu iei pastila? întreabă în  glumă, eu realizând cât de gravă poate fi consecință. Şi până la urma urmei, tot trebuie să trec peste problemele cu igiena mea excesivă şi curățatul ăsta care mă înnebunește.
Ridic sticla şi îmi pun pastila pe varful limbii, deja simțind gustul amărui şi neplacut. Deschid sticla şi îmi strâng ochii. Beau rapid o gură mare de apă şi înghit pastila.
-Nu pot. Nu pot. mă imită Jongin iar eu îl lovesc cu sticla peste mână.
-Încă regret că am băut de acolo, ok?
-Ce e aşa mare lucru? Doar ai băut apă după mine. Şi indirect, m-ai pupat! spune şi eu țip.
-Taci! Eşti scârbos! Pleacă! izbucnește în râs şi eu simt că o iau razna. Am băut după el apă! După aceeași persoană care acum îmi zice că l-am pupat indirect.
- De fapt...  spune şi se oprește când mă uit încruntată spre el. Se ridică de pe bancă. De fapt a fost un sărut indirect. Că ai pus gura unde am pus-o eu! concluzionează şi arunc cu sticla dupa el însă se fereşte.
-M-ai pupat! strigă şi o ia la fugă văzând că m-am ridicat de pe bancă. Aş alerga după el doar ca să-l pocnesc. Dar nu sunt aşa. Dar nici nu pot rămâne aici înconjurată de atâția oameni singură.
-Jongin! Stai! strig şi el se oprește.
-Nu te astept. Tu mă bați! strigă precum un copil mic şi o ia la fugă iar. Încep să păşesc din ce în ce mai rapid ajungând să alerg după Jongin.
-Yaah! Asteaptă! strig şi îmi amintesc de Abigail. E replica ei. Mereu o folosește când merge cineva "prea repede" pentru ea.
-Yah? Tu eşti "yah" cu mine? se oprește Jongin şi mă privește serios.
-Da! Măcar nu am strigat, ca alții, că te-am pupat.
-Păi m-ai pupat! Văd că ai luat şi sticla cu tine. Vrei să mă mai pupi când îți amintești aşa-i?
-Jongin! strig şi îl lovesc cu sticla aproape goală în spate. Eşti scârbos! Nu mai ies cu tine de acum! Mint. Aş mai ieşi. Doar ca să îl alerg şi să mă facă să râd. Acum râd. Pentru câteva minute chiar am uitat că sunt bolnavă. Poate şi el e un tratament ca şi pastilele.
-Dar tot m-ai sărutat indirect!