Over Conscience's Desire

Capitolul 19

"Being deeply loved by someone gives you strenght, while loving someone deeply gives you courage. But I didn't love and I wasn't loved."

Privesc uşa grea de metal şi îmi îndepărtez mâna de pe ea. Nu pot merge. Mă întorc pe calcaie iar în fața bazinului se oprește un taxi. Îl urmăresc cu privirea până când îl zăresc pe Jongin în el şi o iau la fugă pe langa bazin în speranța că nu m-a văzut. Stau lipită cu spatele de peretele lateral al bazinului şi încerc să-mi reglez respirația când telefonul meu sună. La vederea apelantului inima mi-o ia la goană încă având o fărâmă de speranță că nu m-a văzut.
-Da? spun inspirând aer în piept.
-Ce faci? Eşti bine? se aude vocea lui Jongin care probabil a intrat la vestiare.
-Bine cred. Acasă. mint şi se face linişte câteva secunde dupa răspunsul meu.
-Mă bucur că eşti bine. La bazin când ai de gând să vii?
-Nu ştiu. Momentan sunt mai bine aşa. Aştept să spună ceva dar răspunsul lui nu apare. Poate e dezamăgit de răspunsul meu. Probabil e. Şi eu sunt.
Mă las în jos aşezându-mă pe cimentul încă rece așteptând un răspuns de la el.
-Jongin! Mai eşti la telefon?
-Mhm... spune şi eu nu ştiu ce aş putea să zic acum.
-De ce nu mai zici nimic? Ai treabă? Vrei să te las?
-De ce stai jos? îi aud vocea în telefon dar îmi dau seama că se aude şi din spatele meu. Îmi întorc privirea şi îl văd oftând. Mă ridic de jos şi mă privește serios în timp ce îmi scutur pantalonii de praf.
-Să nu mai stai jos, e rece! spune pe un ton dur şi pleacă spre bazin. Nu vreau să plece aşa. Nu pot să-l las să plece aşa. Întind mâna dupa mâna lui şi fac câțiva pași rapizi spre el. Îi prind mâneca bluzei uşor şi încerc să nu mă gândesc la ce am făcut.
-Stai. continui dar el era deja oprit. Încă era cu spatele spre mine dar nu mă deranja să nu-i văd privirea dură şi expresia serioasă. Îmi pare rău. continui eu şi las privirea în jos când îl văd mişcându-se. Mâna mea se desprinde de pe mâneca bluzei sale dar el îmi prinde brațul cu mâna sa.
-Pentru ce? spune pe un ton calm şi eu ridic privirea spre el.
-Pentru că te-am mințit...
-Nici măcar nu am crezut vreo secundă minciuna ta. Te văzusem deja şi eram sigur că o să mă minți. Speram să-ti ceri scuze pentru minciuna că eşti bine.
-Dar mă simt mai....
-Bine? Aşa te simți tu bine? Mă întrerupe şi îmi ridică mâna la vedere privind atent fiecare dintre rănile facute de detergenți.
-Nu mă dor. încerc să îmi iau mâna dar el nu îmi dă drumul.
-Sigur. Niciodată nu te doare nimic pe tine şi totuși eşti aşa. spune dur şi simt un nod în gât lacrimile amenințând să îsi facă iar apariția.
-Azi nu vreau să plângi. Mereu plângi când ieşi cu mine. Ori te doare ceva ori sunt eu prea fermecător şi te copleșesc emoțiile când mă vezi. spune plecând iar din fața mea.
-Nu plâng. Unde tot pleci? spun zâmbind stângaci în timp ce mă duc după Jongin. Se întoarce brusc spre mine şi îsi pune mâinile pe umerii mei.
-Aşteaptă-mă aici! spune dar eu nu spun nimic. Mă aștepți, da? aprob din cap şi pleacă în bazin. Să fug? Să îl aștept? Aş face-o pe prima dar nu aş mai avea curaj să dau ochii cu el după. Ce fel de persoană sunt? Aleg să astept şi îmi scot telefonul din buzunar. Îl deblochez şi mă uit la mesaje. Nu i-am mai dat mesaj lui Abigail de aproape o lună. Închid ochii şi îi deschid rapid hotărând să îi dau mesaj. "Ce faci? Îmi e dor de tine" scriu dar şterg mesajul. Îl rescriu dar între timp apare Jongin. Blochez ecranul fix cand ajunge în fața mea.
-Cu cine vorbeai? se aude vocea lui foarte aproape de mine.
-Ah, cu nimeni. spun şi el mormăie ceva dar nu înțeleg ce.
-Hai! Nu mergi? spune şi eu ridic privirea dar el nu mai e în fața mea. Mă întorc pe călcâie şi mă duc spre el.
-Unde mergem?
-O să vezi. Nu te aştepta să fie frumos. spune şi apelează pe cineva. Comandă un taxi. Nu mă urc în taxiuri, sunt infecte. Se urcă atâta lume în ele şi nu sunt spălate des.
-Eu nu merg cu taxiul. spun dar el chicoteşte.
-Punem pariu că o să mergi? spune şi zăresc un taxi apropiindu-se de noi. Jongin îmi face semn să urc dar eu dezaprob printr-o mișcare scurtă a capului. La scurt timp îmi simt mâna cuprinsă în a sa şi sunt trasă în interiorul taxiului. Inspir adânc aer în piept şi mă aşez pe banchetă, lângă Jongin. Mâna mea este încă în a sa dar el pare concentrat la drum, ignorându-mă complet.
Privesc mâinile noastre şi îmi dau seama că mă dor rănile de la spălat dar nu-mi retrag mâna.

Dupa un drum relativ scurt, taxiul se oprește în fața unei farmacii. Ce căutăm la o farmacie, nu ştiu. Îl privesc atent pe Jongin care plătește cu o singură mâna şi apoi îmi face semn să cobor. Împing uşa taxiului şi cobor, urmată de Jongin.
-Ce căutăm aici? spun şi Jongin îşi desprinde mâna de a mea. Senzația simțită în urma gestului său îmi dă fiori.
-Aşteaptă puțin. spune lăsând geanta cu hainele de schimb de la bazin jos şi aleargă spre farmacie. Îl urmăresc prin geamul de sticla cum se duce spre farmacistă şi cere ceva aceasta plecând din spatele tejghelei pentru a caută ceea ce a cerut Jongin. Mă suprinde întorcându-se spre uşă cu privirea iar când mă vede îmi face cu ochiul apoi se întoarce spre farmacistă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aud uşa şi îl văd ieșind din farmacie cu o sacoșă mică şi câteva cutii de medicamente, cel mai probabil, în ea.
-Ține asta! spune şi mi-o întinde după care ia de jos geanta şi îmi prinde mâna în a sa. Fiorii de pe spate sunt nimic în comparație cu ritmul bătăilor inimii mele. Nu mai simt atingerile lui precum un schimb de bacterii dar nici ca pe ale unei persoane dragi. Sunt... neutre.
-Unde mergem? spun serioasă.
-Acasă. răspunde şi-mi zâmbește. Ochii mi se măresc încă neputând să percep informația.
-Adica acasă la mine? Sau... nu înțeleg. spun confuză
-Acasă la mine.
-Nu, eu nu. Mă duc acasă. O să chem un taxi. spun scoțând din buzunar telefonul şi îl deblochez dar îmi e luat din mâna de Jongin care zâmbește.
-Nu o să chemi un taxi pentru că tu nu mergi cu taxiul şi aici nu ştii unde suntem. Stai linistită, nu se întâmplă nimic. O să îți tratăm rănile, ok? spune dar eu sunt încă agitată. Nu pot să mă calmez când ştiu că urmează să intru în casa lui. Dacă părinții lui sunt acasă? Îl văd apăsând pe ecranul telefonului şi apoi blocându-l. Mi-l înapoiază şi ne oprim în fața unei case.
-Aici stau eu! spune zâmbind şi eu mă încordez.
-Aha... îmi poți chema un taxi? întreb serioasă dar el izbucnește în râs.
-Nu! spune şi deschide poarta lăsându-mă să intru prima. Am intrat în curte la el. Ce caut eu aici? De ce sunt aici? Vreau acasă... dar vreau să mă şi țină de mână. Vreau să plâng dar vreau şi să zâmbesc şi să fiu fericită ca el. Vreau şi eu...