Over Conscience's Desire

Capitolul 10

"You can run, run, run away from a lot of things in life, but you can't run away from yourself. And the key to happiness is to understand and accept who you are."

Zâmbesc păşind spre ieșirea din clădire. Mi-a fost dor. De domnul Kim care mi-a fost ca un tată, de apă, de vestiare... De tot. Păşesc alert spre centrul orașului pe care trebuie să-l traversez pentru a ajunge acasă. Îmi închid nasturii la palton şi îmi ascund zâmbetul incontrolabil în gulerul înalt al paltonului.
Privesc în față şi dau muzica din caşti puțin mai tare. Mă deranjează zgomotul. Parcă face oraşul mai dezordonat şi mai agitat decât probabil este.
Mă pierd printre gânduri şi când îmi amintesc că încă sunt pe drum realizez că am ajuns în fața băncii pe care am stat cu câteva zile în urmă împreună cu Jongin. Zâmbesc dar încă nu ştiu dacă e zâmbetul adus de amintirea de atunci sau e cel din cauza faptului că m-am reapucat de înot.
Mă aşez pe bancă şi îmi scot din buzunare mâinile. Îmi privesc plasturele lipit pe rana care se mai vindecase între timp. Îl ating cu buricele degetelor şi rana mă ustură făcându-mă să-mi retrag mâna de pe plasture dar zâmbetul rămâne încă pe chipul meu de obicei trist sau serios.

Privesc scurt cerul de unde acum câteva zile cădeau mici fulgi spre pământ şi inspir adânc aer în plămâni.
Mă ridic de pe bancă realizând că după amiază urmează să mă vad cu Abigail şi mai erau doar câteva ore până atunci.
Îmi întorc corpul spre drumul care duce acasă şi îmi strâng ochii uşor cât să pot distinge persoana care se apropie lent de banca pe care stăteam eu.
De ce nu-mi port ochelarii tot timpul? Îmi focusez toată atenția asupra persoanei care se apropie şi deşi probabil pare că mă holbez la el, e un el pentru că deja am început să-i văd trăsăturile, dar nu o fac. Nu văd la distanță. Mă întorc cu spatele spre persoana care venea spre banca şi merg repede în direcția opusă casei mele, inima bătându-mi îngrozitor de tare. Aproape alerg dar nu îmi pasă atâta timp cat ştiu că am scăpat de el. Mă simt urmărită. De unde ştia că o să fiu aici? Ştia că o să fiu aici? M-a văzut oare? Ce cauta la banca asta? De ce am venit aici? mă mustrez singură în timp ce o iau la fugă printre blocuri. Oare m-a văzut? Dacă m-a văzut!? Oare chiar părea că mă holbez? Dacă mă urmărește chiar acum? Simt rușinea şi mă simt vinovată că am fugit. Nu vreau să pară că îl ocolesc şi fug de el deşi chiar asta fac.
Îmi întorc privirea câteva secunde în spate pentru a verifica dacă nu cumva aleargă dupa mine şi încetinesc când văd că nu e nimeni.
Îmi arunc privirea spre bocanci şi văd unul din şireturi descheiat. În secunda în care îmi ridic privirea mă lovesc de un corp destul de firav care se clatină la impact.
Să nu fie Jongin. Să nu fie Jongin. Să nu fie Jongin. repet în minte şi înghit în sec înainte să ridic privirea din pământ.

-Yoongi? spun pe un ton foarte înalt, aproape țipand.
-Tu. Te ştiu! Eşti prietenă cu Abi...gail! spune şi arată cu degetul spre mine. E furios. Zâmbesc strâmb.
-Da. Yeoreum... îmi pare rău pentru... spun şi el mă întrerupe.
-Sigur că îți pare! De-asta zâmbeşti aşa? Că îți pare rău?
-Nu...ai înțeles gre...
-Da, ok. Te cred. De ce naiba alergi aşa? Şi mai eşti şi neatentă! spune pe un ton dezaprobator.
-Ah... doar... alergam! Făceam jogging!
-În blugi! Cu siguranță!
-Alerg cum vreau! spun şi îmi încrucișez brațele la piept precum un copil mic care e supărat pentru că fratele mai mare i-a luat jucăria.
-Faci cum vrei! spune şi îşi bagă mâinile în buzunarele gecii negre. Acum văd că e îmbrăcat complet în negru. Zici că e Abigail varianta masculină.
-Abigail... ce mai face? întreabă Yoongi aproape şoptit.
-Nu ştiu! Tu ar trebui să ştii. Ai pian cu ea în... spun şi privesc ceasul digital de pe ecranul telefonului. În aproxiativ 10 minute. completez şi el mărește ochii.
-Am pian cu ea! strigă şi o ia la fugă.
-De ce alergi în blugi? strig dupa el deşi nu îmi stă în fire de obicei să fiu glumeață, cu atât mai puțin cu persoanele pe care abia le cunosc.

Ajung acasă şi răsuflă ușurată. Îmi las paltonul în cuier şi bocancii pe suport. Mă simt în siguranță acum! Ce căuta el la banca aia? De ce mereu dau peste el oriunde merg. Mă intind în pat şi închid ochii, la scurt timp adormind.