Over Conscience's Desire

Capitolul 11

"We are not people who touch each other carelessly; every point of contact between us feels important, a rush of energy and relief."

Las furculița pe masă deși nu am mâncat mai nimic. Nu am poftă de mâncare. Arunc restul mâncării în coşul de gunoi şi spăl farfuriile. Mă grabesc spre camera mea dupa ce văd acele ceasului indicând ora 11:37. La 12 aveam autobuz spre bazin. Îmi schimb hainele simțind că am transpirat deşi nu am făcut prea multe lucruri azi.
Îmi ridic de jos hainele murdare şi le pun în coşul de rufe. Le spal după ce mă întorc de la bazin.
Ma uit spre ceas şi îmi încalț bocancii. Încui uşa de la casă în urma mea şi pun cheia în buzunarul paltonului şi apăs clanța uşii pentru a verifica dacă am încuiat-o bine. E închisă. Scot telefonul din buzunar şi mă uit la oră iar. Alerg până în stația de autobuz unde ajung la timp. Înghit în sec şi urc în autobuz. Nu am de gând să mă aşez deşi sunt multe locuri libere. Mă sprijin de bară stând în picioare şi îmi afund fața în gulerul paltonului inspirând mirosul rămas după limpezirea hainelor.
Autobuzul ajunge la scurt timp la bazin şi cobor rapid, îndreptându-mă spre intrare. O amețeală mă face să prind în mâna mânerul uşii. Închid ochii şi aud vocea unei fete lângă mine.
-Poți deschide uşa, te rog? spune şi eu deschid ochii trăgând de uşă, fetița intrând. Codițele prinse sus i se balansează la fiecare pas pe care îl avansează copila. Zâmbesc şi intru dupa ea, îndreptându-mă spre vestiare.

-O să fie bine, spune domnul Kim mângâindu-mi spatele înainte să intru în încăperea unde aveam să-mi întâlnesc colegii de înot. Toată încordarea şi teama se evaporă când mâna caldă a antrenorului se mişca uşor în sus şi în jos pe spatele meu. Mă simteam în siguranță acum.
Îşi ia mâna de pe spatele meu şi deschide uşa lăsându-mă să intru prima.
-Bună ziua! spune pe un ton serios şi toți cursanții încep să zâmbească şi răspund scurt şi nesincronizați un "bună ziua". Ridic privirea spre ei şi îi analizez scurt pe fiecare în parte.
Păr negru, buze subțiri, înaltă... Păr blond, nasul puțin arcuit în sus... Înaltă dar cu mușchii picioarelor dezvoltați... Ochii mici, căprui, părul creț şi brunet... părul negru ud, ochii negrii, buze cărnoase şi un zâmbet amuzat... Ochii mari şi verzi.
Îmi îndrept înapoi privirea spre trăsăturile băiatului cu ochii negrii şi părul de asemenea negru şi îmi mut agitată rapid privirea în altă parte după ce îmi dau seama cine e.
Îmi controlez respirația şi îmi prind încheietura mâinii stângi în cea dreaptă. Îl zăresc din nou cu coada ochiului dar îmi aud numele strigat de cineva. Întorc privirea spre antrenor şi zâmbesc. Mă prezentase.
-Bună! spun şi îmi muşc obrazul pe interior până mă doare. Se aud nişte saluturi nu prea încântate din fața mea dar zâmbesc slab fără să mai privesc spre el.
-Bun! Puteți începe încălzirea până mă întorc eu. spune antrenorul şi mă împinge uşor spre mulțimea de priviri suspicioase apoi aud uşa sălii. Inspir adânc aer în piept şi mă apropii de marginea bazinului. Trebuie să rămân calmă. De când face el înot? Nu are față de înot! Nu pare genul ăla sportiv.
-Ba pare... şoptesc şi expir aerul din plămâni. Intru în apă cu picioarele stând aşezată în fund pe marginea bazinului.
-Nu mă saluți? Vrei să ne prefacem că nu ne cunoaștem? se aude o voce clară fix lângă mine dar nu întorc capul. Mă împing în palme şi sar în apă. Încerc să fug?
-De ce mă ignori? strigă încă fiind pe marginea bazinului dar la scurt timp simt picături de apă pe spate şi un zgomot care mă anunță că a intrat în apă şi el.
-Yaah, Yeoreum! strigă şi îmi întorc privirea doar cât să-l văd.
-Ce? întreb rece, pielea făcându-mi se de găină când îl văd că se apropie rapid de mine.
-Ha! Deci ştii cine sunt! spune şi zâmbește larg acum, ajuns în fața mea.
-Să zicem că da! spun şi mă prefac ocupată cu exercitiile de încălzire.
-De cand faci înot? De fapt, ştii să înoți? Nu ai condiție fizică de persoană care ştie să înoate.
-De fapt, fac înot de opt ani. Spun mândră, el rămânând şocat de informația primită.
-O-opt? şopteste aproape indescifrabil.
-Da... doar că nu am mai trecut pe aici de aproape trei ani... spun şi oftez scurt, insesizabil, dar eu ştiu că a fost un oftat... unul dureros.
-Woah! Şi eu fac de doi ani jumatate! zâmbește mândru şi mă prinde de umeri cu mâinile împingându-mă spre ieșirea din bazin.
-Yah! Ia-ți mâinile! strig şi mă întorc cu fața spre el. Ce vrei? Lasă-mă în pace! spun nervoasă atrăgând atenția câtorva cursanți.
-Jongin, lasă-mi fata în pace! se aude vocea domnului Kim iar Jongin se întoarce spre el imediat.
-Nu-i făceam nimic, domnule! spune serios şi îmi face scurt cu ochiul, apoi se întoarce înapoi cu fața spre antrenor.
-Yeoreum, poți veni să discutam ceva? mă întreabă domnul Kim şi imediat ies din bazin, apoi alerg spre el.

-Ce este? spun nesigură când ajung în fața lui
-Daca te deranjează Jongin, să-mi spui. Aşa e el, mai... exagerat. spune şi zâmbește scurt iar eu îi răspund cu un zâmbet larg.
-Mă descurc cu el... ne cam ştim.
-Atunci e minunat. De el mă temeam cel mai tare că te va deranja în vreun fel. Tu eşti foarte serioasă şi perfecționistă şi el e un dezordonat şi jumătate. chicoteşte domnul Kim şi eu zâmbesc amuzată, la scurt timp întorcându-mă la bazin.

-Yeoreum... nu? se aude o voce slabă de lângă mine. Mă întorc şi zâmbesc fetei care pare de liceu.
-Da, Yeoreum. Tu? întreb şi ea zâmbește larg.
-Hwayoung! spune şi întinde mâna. O privesc câteva secunde şi evit să i-o prind. Nu îmi plac atingerile aşa mult.
-Încântată de cunoștință! spun şi mă îndepărtez rapid de situația ciudată în care eram, asta făcând totul şi mai ciudat, dar nu mai conta. Nu îmi plăceau atingerile. Nu de cand părinții mei au murit. Nu...