Over Conscience's Desire

Capitolul 14

"Disease may... be thought of as the negation of the normal"

Îl evitam pe cât posibil pe Jongin. Dar acum nu îl evitam doar pentru că nu îmi plăcea prezența lui... îmi era ruşine? Eram stânjenită. De cate ori îl vedeam îmi aminteam de îmbrățișarea... călduroasă. Îl uram pentru asta. Primesc un mesaj pe care îl deschid rapid. Abi.
"Eşti liberă azi la 15?"
Îi răspund rapid cu un "da" şi aştept să îmi spună motivul pentru care să ne vedem.
"Ne vedem la cafeneaua noastră!" îmi răspunde şi rămân surprinsă. Abigail de obicei îmi spune motivul pentru care face un lucru fără să întreb dar azi e misterioasă. În ultimul timp ne-am întâlnit tot mai rar. Merge la cursuri şi niciodată nu se plange că e greu deşi ştiu că e foarte greu, până şi pentru ea. Scrie mult. Şi mai merge şi la pian. Nu îndrăznesc de multe ori să îi zic să ne vedem pentru că ştiu că are prea multe pe cap, deşi nu cred că m-ar refuza vreodata. Azi trebuie să spal hainele rămase de ieri şi să şterg geamurile. Abia vezi ceva prin ele. Sunt întreruptă din şirul meu de gânduri de o bătaie scurtă în uşă.
-A zis domnul Kim să cobori. spune Youngho prin uşa vestiarului. E timid. Prea timid. Deschid uşa şi îl văd coborând scările.
-Youngho, stai! spun şi el se opreşte întorcându-se confuz către mine.
-Hm?
-Poate părea ciudat... cum se comportă Jongin cu voi? Aşa energic şi vesel e mereu?
-Oh, nu! A fost mult mai vesel.
-Se poate mai vesel de atât? întreb chicotind şi Youngho ridică privirea spre mine.
-În ultima vreme rămâne blocat cu privirea într-un punct şi se gândește la ceva ce probabil nu are legătură cu ce se întâmplă în jurul lui. Şi azi a rămas aşa. Se dezbrăca de geacă şi când a pus-o în cuier a rămas cu mână pe ea privind-o câteva zeci de secunde şi apoi a zâmbit. Zici că e nebun! replica lui Youngho m-a facut să râd zgomotos şi el a început să chicotească de asemenea.
-Mersi! Eşti de treabă! spun şi Youngho pleacă spre bazin iar eu îl urmez la scurt timp.

"Zici că e nebun" îmi spun în gând şi un zâmbet apare pe chipul meu. Sunt privită suspicios de două colege de bazin ale căror nume încă nu le-am reținut. Şi nu e ca şi cum nu m-ar interesa... dar am probleme cu reținutul numelor încă de mică. Lui Abigail îi ziceam oricum dar nu Abigail în primele două luni. Ce e ciudat... e că numele lui Jongin a fost reținut mult prea uşor.

Mă îndrept grăbită spre localul unde urma să mă întâlnesc cu Abigail. O zăresc prin geamul murdar şi îmi zâmbește crispată. Intru şi mă aşez rapid la masa unde era ea.
-Bună! spune scurt şi priveşte spre geam evitându-mi privirea.
-Ce e? întreb privind-o curioasă.
-Eu... mie... mă simt ciudat. spune şi oftează scurt.
-Adică?
-Mă simt ciudat în preajma lui Yoongi. Săptămâna asta am lipsit de la pian două ore la rând. Nu vreau să-l văd.
-Poate îl placi.
-Nu! Asta sigur nu e! De unde ai ajuns la concluzia asta?
-Glumeam!
-Nu mai glumi aşa! răspunde Abigail muşcând din hamburgerul pe care îl comandase.
-Gata gata! spun zâmbind amuzată de reacția ei şi îmi tai o bucată de clatită, mâncând-o alert.
-Te grabeşti undeva?
-Trebuie să spal hainele rămase de ieri şi geamurile! spun printre înghițituri. Tu mai ai ceva să-mi spui? întreb şi Abi mă priveşte serioasă.
-Trebuie să ieşim doar ca să îți spun ceva? Pur şi simplu vreau să ies cu tine. Când mai mergem să cumpărăm chestii?
-Nu stiu! răspund cu gura plină.
-Yeoreum... spune serioasă şi ridic privirea spre ea.
-Ce? spun înghițind ultima bucată de clatită.
-Mă îngrijorezi...
-Adică? spun neînțelegând ce vrea să-mi spună prin asta.
-Speli afurisitele alea de geamuri în fiecare săptămână şi...
-Pai dacă sunt murdare!? o întrerup şi oftează.
-Lasă-mă să termin.
-Spune!
-Tu chiar nu vezi? Speli haine murdare prea des. De cate ori te sun tu speli geamurile sau hainele. E normal? Mergi la bazin des şi stai acolo până târziu. Înțeleg că vrei să revii la forma de dinainte să renunți la înot dar...
-Încetează! Sunt în regulă! Acum încerci să te răzbuni pe mine pentru ca am zis că îl placi pe Yoongi? E imatur ce faci! spun pe un ton mult prea tare şi mă ridic de la masă plecând spre iesire. Abigail nu se împotrivește iar eu nu înțeleg de ce am reacționat aşa. Dar nu am nimic. Ce crede? Că sunt bolnavă? Sunt sănătoasă. Perfect sănătoasă. Iau primul autobuz spre casă iar când ajung mi-am dat seama că paltonul meu e încă pe scaun în local. Dar nu am de gând să mă întorc dupa el. Mai am paltoane... sau îmi cumpăr altul. Asta contează cel mai puțin acum. Mă aşez pe canapea şi inspir adanc aer în piept închizând ochii.
Sunt sănătoasă? Nu-i aşa? Nu văd de ce aş fi bolnavă. Îmi deschid ochii şi privesc spre geam. Uite, geamurile chiar sunt murdare. O să îi arăt că nu sunt bolnavă în niciun fel. Nu mai spăl nici geamurile nici hainele azi! 
Sunt sănătoasă! Perfect sănătoasă! În cel mai rău caz sunt aproape de o depresie dar nu cred. De ce aş fi?