Pasiune Și Putere ( FINALIZATĂ )

I'm not afraid anymore

          Ies afară în aerul rece de noiembrie și oricât m-ar ustura traheea, inspir și expir pe nesăturate.

          Mă așez pe prima bancă ce-mi apare în cale și las lacrimile să curgă continuu.

          Cine a spus că iubirea schimbă tot, merita un premiu oscar. Chiar o face. Iubirea asta consumatoare m-a schimbat în atât de multe feluri... Mi-a transformat ura în dragoste, m-a transformat pe mine dintr-o stană de piatră cu inima de gheață și m-a învățat să iubesc cum nu aș fi crezut vreodată că sunt capabilă.

          Îmi ridic picioarele la piept și îmi așez capul pe brațe, lăsând amintirile să-mi cutreiere mintea. Mă simt atât de lipsită de vlagă. Nu-mi place să mă cert cu Harry, nu-mi place să-l rănesc și nu-mi place când mă rănește.

          — Iartă-mă, iubito! Inconștientă de diferența dintre realitate și iluzie, las vocea minunată a lui Harry să treacă pe lângă mine, convinsă fiind că e o iluzie. Iubito?!

          Pentru a mă convinge că nu e Harry, ridic capul, însă, rămân surprinsă să văd că e chiar el. Chinuindu-se să meargă, înaintează până în fața mea și se așază în genunchi, ignorând durerea care-l cuprinde și care i-se citește pe chip.
Cobor imediat de pe bancă și îl iau în brațe, după care îl țin strâns pentru câteva secunde bune. Îl trag ușor spre bancă să se aseza, însă fără a-i da drumul din îmbrățișare.

          — Nu am pentru ce să te iert, iubitule, tu trebuie să mă ierți pe mine, ok?

          — Te iubesc atât de mult!

          Harry bagă mâna în buzunar și scoate un colier strălucitor pe care îl recunosc imediat și inima îmi freamătă de bucurie.

          — Asta trebuie să revină cui aparține! Șoptește șatenul și îl desface ușor iar eu îmi ridic părul pentru a-i fi lui mai ușor să mi-l pună la gât.

          Îl trag mai aproape de mine și îl sărut lung, multumindu-i. L-ai păstrat atâta timp... Adaug emoționată și abia pot să îmi abțin lacrimile.

          — Iartă-mă pentru tot, nu doar pentru ce am spus astăzi. Rostește Harry privindu-mă îndurerat, o privire pe care am văzut-o prea des în ultima vreme.

          — Pentru tot? Harry, iubitule, tu nu mi-ai făcut nimic. Tot ce s-a întâmplat până acum, e doar vina lui Gerald, dar s-a terminat, iubitule. O să fim ok, o să putem avea o relație, copii și tot ce ne dorim pentru că am învins destinul, Harry. Spre deosebire de părinții noștri, noi am ales Pasiunea nu Puterea, iubitule!

          — Chiar s-a terminat? Întreabă descumpănit și mă privește în același mod.

          Îi iau fața în palme și îl sărut tandru și apăsat pe buze, pentru a-i înlătură temerile.

          — S-a terminat iubitule, s-a terminat!

          După o săptămână și jumătate în care Nick a fost în comă, s-a trezit în sfârșit. Urc cu Harry în mașină și pornim spre spital într-un suflet, imediat după ce suntem sunați și anunțați de asistentă.

          Ajunși la spitalul care s-a ocupat de toți trei, imediat ce ni se dă echipament pentru a putea intra în sala lui, pornim întra-colo.

          Cu fața palidă, mai slab cu câteva kilograme și cu freza nefăcută, Nick ne întâmpină cu un zâmbet relaxat, tipic lui, în ciuda stării în care se află

          — Credea-ți că a-ți scăpat de mine, huh?

          — Vorbești prostii. Spun eu îndreptându-mă cu pași repezi spre el și îmbrățișându-l ușor, încerc să nu-l deranjez prea mult și mă așez lângă el.