Preview capitol 26

743 24 3
                                    

          O stare de panică mă cuprinde instantaneu și mă ridic de pe banca ce dintr-o dată mi se pare incomodă.

          Încep a mă plimba dintr-o parte în alta neliniștită, iar asta îmi atrage o serie de priviri furioase care aproape că mă fac să vreau să-mi rod unghiile.

          Încă 14 ore până o să fiu capabilă să-mi cunosc sora. Încă 14 ore într-un avion, 14 ore în care creierul meu va fi plin cu negativitate și cu frică. Mi-e teamă. Mi-e teamă că voi fi respinsă și că întâlnirea asta nu va merge așa cum mi-aș dori eu.

          Îl simt pe Harry în spatele meu și apoi ale sale brațe magice se strâng protective în jurul meu.

         — Te comporți ca un copil și crede-mă, iubito, ador asta dar trebuie să te calmezi.

          Mă întoarce cu fața la el și mă sărută apăsat pe frunte, ca pe un copil. Mă îndeamnă să mă așez, așa că îl urmez tăcută și îmi așez capul pe umărul lui.

          În doar câteva minute reușesc să închid ochii și dominată de oboseala acumulată în ultimele zile, cad într-un somn adânc.

------------------------------------
Hei guys, cum următorul capitol e aproape gata, zic să vă dau un "ahead", un mic preview. Enjoy. 💋

Pasiune Și Putere ( FINALIZATĂ )Donde viven las historias. Descúbrelo ahora