Antiexemplu

Capitolul 2

I say ya kill your heroes and fly, fly, baby don't cry.
No need to worry 'cause, everybody will die.
Every day we just go, go, baby don't go.
Don't you worry we love you more than you know.

Racer

A trecut o săptămână de când m-am rupt de școală și m-am izolat de lume dar e imperativ să mă întorc la ore. În nici un caz nu am de gând să repet clasa a XI-a. Știu că ar trebui să-mi plâng tatăl dar nu pot vărsa nici o lacrimă. Sunt amorțit. Tatăl meu nu a fost un părinte model, dimpotrivă, mi-a provocat multe coșmaruri, vânătăi și rupturi de oase și uneori chiar i-am dorit moartea. Sper totuși să existe o formă de ispășire a păcatelor pe lumea cealaltă, pentru amândoi.

Mă simt pedepsit de viață dintotdeauna, aruncat la întâmplare în voia lumii lipsite de suflet. Karma ori era cea mai mare curvă ori mă lovește anticipat și pentru următoarele o sută de vieți. Și tocmai de asta mi-am promis că nu mă voi reîncarna vreodată. 

Aș fugi în lume s-o iau de la zero și chiar aș face orice ca să am un alt tată iar pe mama înapoi în viață respirând același aer cu mine. Dar mai întâi trebuie să mă întorc la școală chiar dacă îmi este foarte incomod acum. Să absolvesc e singurul meu țel. Refuz să fiu un ratat. Refuz să fiu văzut un distrus al acestei societăți și așa defecte.

După ce l-au îngropat pe tata, am trecut în grija bunicii. Bunica mea, ca și tatăl meu, nu dă doi bani pe mine. Cel puțin, ea nu m-a lovit niciodată. Am trecut sub tutela ei până la cei 18 ani care nu sunt deloc departe și astfel mă văd obligat să o mai suport puțin deși ea nu mă deranjează prea tare. Nu apare prea des pe acasă dar uneori îmi mai lăsa de mâncare, de parcă totuși îi e teamă să nu mor de foame. Cât de puțin mă cunoaște.

Lui Ayan i-am dat vestea despre tatăl meu și a venit de câteva ori să piardă vremea cu mine pe acasă, jucându-ne ore în șir jocuri pe PS. E felul nostru de a petrece timpul împreună. I-am cerut  să nu spună colegilor despre situația mea. Și cam asta a fost toată discuția. Nu m-aș arăta vreodată cuiva ca fiind un tip sensibil. Nici măcar lui Ayan. Nu că aș fi.

Îl aud pe Ayan bolborosind ceva dar sunt prea ocupat ca să câștig meciul de Fifa.

— Ce-ai spus?

— Mă repet a treia oară, spune Ayan aruncându-și ochii peste cap. Îmi place o fată și cred că suntem deja împreună.

Afirmația lui mă face să mă opresc doar o secundă din joc și să-l privesc. Vreau să fiu sigur că nu-mi face o farsă. Niciodată nu mi-a vorbit despre vreo posibilă iubită.

— Cum naiba vine asta? Doar crezi?

— Da. Adică ieșim împreună ca să ne cunoaștem mai bine și toate cele dar... încă nu am sărutat-o, îmi spune dezamăgit.

— Ce mai aștepti? Aprobare de la părinți? Dă-i bătaie! Îi frumoasă? îl întreb eu de dragul dialogului.

— Cea mai frumoasă, îmi spune încântat dar eu sunt convins că exagerează.

— Atunci baftă să ai, tinere! îi spun repezit să închid subiectul care acum chiar nu mă interesează, jocul fiind mai important.

Ayan e prietenul meu. Singurul. Ne știm de la grădiniță. A fost lângă mine de prea multe ori ca să le enumăr și e singurul care știe despre problemele din familia mea și asta doar pentru că mamele noastre erau cândva prietene.