Capitolul 19

3.4K 288 104
                                    

She might be my cocaine.
She might be my rehab.
And I ain't tryna OD.
But she gon' to make me relapse, yeah.
But if crazy is a place, then I hope they got space for two.
And I know it's messed up but I can't get enough of you.


Racer

Sunt pierdut în gânduri la raionul cu mâncare de animale din supermaket când o zăresc pe Nina intrând pe un alt rând. Dacă altădată ignoram femeile cu tupeu, acum mă ascund după un raft. Nu vreau sub nicio o formă să am o discuție stânjenitoare, din moment ce ea se pretinde încă supărată pe mine. Așa că stau ditamai muntele de om, pitit ca un bleg, așteptând să plece. La naiba treabă!

Au trecut mai bine de doi ani de la vizita lui Ayan și cam cinci ani de când n-am mai văzut-o pe Seiya. Știu că a absolvit facultatea și urmează să aibe un post într-un cabinet medical cu ajutorul lui Ralph. Tocmai în celălalt capăt al țării. Am senzația că fata asta încă fuge cât mai departe de mine, cu toate că nu mai fac parte demult din viața ei.

Trebuia însă să-mi reclădesc viața pentru că am împlinit douăzeci și șapte de ani iar tinerețea-mi fuge prin fața ochilor. Am ajuns, în sfârșit, într-o perioadă în care, financiar, nu duc nici o lipsă și am început chiar să ies la întâlniri. Am tot încercat să cunosc diverse femei dar nu a mers. Nu era nevoie să le alung eu. M-au părăsit ele pentru că eram prea indiferent și neimplicat. Doar una singură a rezistat lângă mine, Nina.

Nina e cu trei ani mai mare ca mine și suntem deja de mai bine de un an împreună. La cei 30 de ani ai ei, e suficient de matură încât să înțeleagă că nu sunt genul de bărbat care stă cu iubita toată ziua buză-n buză. Nu o iubesc dar m-am obișnuit cu ea. Nu mă bate la cap, nu mă sufocă, nu e necesar să ne vedem zilnic, nu trebuie s-o mint, nu cere nimic de la mine, știe exact când am nevoie de spațiu și, cel mai important, mă acceptă așa defect.

Pe Nina am întâlnit-o prima dată la un interviu de angajare la unul din barurile mele, dar ne-a luat ceva timp până să ne cunoaștem. Mi-am dat seama că e diferită pentru că nu întorcea capul după mine. După nimeni. Am aflat într-un final că era recent divorțată, prin urmare era evident că încă mai are sentimente pentru fostul soț. M-am gândit că ne putem consola reciproc. A fost de acord. Am devenit repede confortabili unul cu celălalt și am oficializat relația. Între timp, mi-a mărturisit și de bătăile tatălui ei, lucru care m-a apropiat și mai tare de ea.

Nina e radical diferită de Seiya. Asta și am intenționt să găsesc. Să nu o mai văd pe Seiya în fiecare femeie altfel aș fi ajuns la nebuni. Nina e o brunetă frumoasă, înaltă, mereu aranjată și atent lucrată la sală. Își petrece des timpul pe la mine acasă și chiar face curățenie sau îmi gătește deși nu i-am cerut nici măcar o dată s-o facă. 

Pe când am început să mă obișnuiesc cu ea, nebunia a apucat-o să-mi propună să ne mutăm împreună iar treaba asta m-a cam speriat. Nu sunt chiar atât de pregătit. După mutat, ce urmează? Nunta? Nu. Categoric nu sunt pregătit. Nu mai sunt speriat de relații dar cu siguranță nu doresc o căsătorie fără iubire.

Nu i-a convenit refuzul meu. Deși nu a făcut niciun comentariu, știu că s-a supărat deoarece își face tot mai rar timp pentru mine. Am presupus că vrea să-mi dea o lecție sau să-mi trezească dorul de ea. Dar ea nu știe că eu sunt o cauză pierdută. Nu funcționez ca toți ceilalți. Eu am o singură jumătate, Seiya.

AntiexempluUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum