Antiexemplu

Capitolul 18

God knows what is hiding in this world of little consequence
Behind the tears, inside the lies
A thousand slowly dying sunsets
God knows what is hiding in those weak and drunken hearts
I guess the loneliness came knocking

No one needs to be alone, oh save me.

Racer

După zile de analize, Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea pentru că șansele ca noi să fim compatibili erau aproape miraculoase dar s-a întâmplat. Sunt acum recunoscător că fac sport și că nu beau mult, exceptând ultimele beții de când Seiya a intrat adânc în inima mea și am suferit inutil ca un prost. E prima dată în viață când îmi văd rostul și când mulțumesc karmei că am un scop pe lumea asta.

Am intrat în mai puțin de o săptămână în operație. M-am înțeles cu Clara că Seiya nu trebuie să afle de la nimeni despre faptul că eu sunt donatorul. Nu era nevoie să-i rog să nu spună. Erau mai mult decât fericiți s-o salvez și apoi o să dispar din viața ei.

Profesorul, în schimb, e singurul care empatizează cu mine. Mi-a înțeles rugămintea de a păstra secretul și mi-a aranjat vizitele la spital astfel încât să nu mă vadă Seiya, dar m-a ajutat și să pot intra în salonul ei chiar înainte de operație și s-o strâng de mână când ea dormea. Sunt recunoscător că i-am văzut chipul, în sfârșit, chiar dacă doar dormind. Lacrimile mă încearcau teribil vâzându-o atât de slăbită și-mi pare rău că nu i-am putut spune decât un "Te iubesc" șoptit și pe care nici nu l-a auzit.

Ralph are multe conexiuni și relații iar directorul spitalului este chiar prietenul lui. După ceva timp am aflat că el deține chiar spitalul, lucru care-mi explică autoritatea lui dar care nu mă face să înțeleg de ce mai simte nevoia să fie profesor universitar și de ce e atât de implicat în problemele altora. Ceva rahat de trecut probabil îl bântuie și pe el. Dar apreciez enorm ce face pentru Seiya. Pentru mine.

Operația mea a decurs bine și sunt deja pregătit pentru externare. Ralph e singurul prezent. Devin mă așteaptă în mașină, la cerința mea.

— Cum este Seiya?

— Operația a decurs bine. Așteptăm să vedem lunile care urmează dacă nu rejectează rinichiul. Dar am încredere că va fi bine.

— Nu-mi pare rău acum că Seiya a fugit la tine, îi spun privindu-l respectuos. A fugit la o persoană care a știut s-o îndrume și s-o ajute necondiționat. Mulțumesc pentru tot ce faci pentru ea.

Ralph mă privește înțelegător.

— O să fiu sincer cu tine... După ce a venit Seiya plângând la ușa mea, am încercat să aflu totul despre tine. Credeam că ești doar un golan dar aflând istoricul familiei tale, pierderea mamei tale, violențele tatălui, distracțiile... M-au făcut să mă văd pe mine. Am trecut prin toate astea și te înțeleg mai bine decât îți imaginezi. Singurul dubiu pe care îl aveam era ce simți pentru ea. Dar sunt mândru de tine și pentru ceea ce ai făcut. O iubești cu adevărat.

Îmi ridic privirea uimit pentru că la un moment dat am încetat să-l mai privesc fiindu-mi rușine cu trecutul meu.

— Oricând ai nevoie de un sfat prietenesc, ajutor sau pur și simplu vrei să știi ceva despre starea de sănătate a Seiyei, mă poți suna, îmi spune zâmbind.

— Seiya... Nu mă va ierta niciodată.

— Nu ai de unde să știi. În iubire toți ne deșteptăm mai târziu.