Antiexemplu

Capitolul 22

"We are the heroes of our time,
But we're dancing with the demons in our minds."

Racer

Abia am așteptat să se facă dimineață, ca fetele mele să coboare pentru a merge la cumpărături împreună. Le aștept rezemat de mașină și-mi ascund tatuajul sub tricou. Vreau să fie o surpriză pentru mai târziu. Antonia iese în fugă din scară iar un nenorocit e gata-gata s-o lovească cu bicicleta. O evită la timp și cade pe jos dar Antonia nu se sperie de el. Seiya o ajunge din urmă și o ia în brațe. Mă îndrept spre cretin cu intenția de a-l băga cu totul în asfalt dar idiotul e pe două roți și se evaporează.

— Idiotule, ești pe trotuar! Uită-te pe unde mergi! strig iritat dar mă întrerupe privirea avertizantă a Seiyei.

— Bună, Anthony.

Mă prinde de mână și mă imploră din ochi să tac. Mi-o dă pe Antonia în brațe care are deja mânuțele întinse spre fața mea.

— Tati! Tati!

— Ce fac frumoasele mele?

— Melgem la cumpălătuli cu taaati.

Antonia se mâțâie la complimentul meu iar Seiya mă privește zâmbind.

— Ale tale? întreabă Seiya, ridicând o sprânceană și încrucișându-și brațele la piept. 

Azi pare bine dispusă. Deci nu dau înapoi. Sunt decis să-i fac o curte furtunoasă și o s-o fac cât de evident pot, să nu fie deloc confuză. Cu toate armele înainte!

— Da.

Seiya își dă ochii peste cap și se îndreaptă spre mașina tatălui ei.

— Ce faci? o întreb nedumerit.

— Iau scaunul Antoniei.

Oh, uitasem că nu o putem ține în brațe în mașină.

După ce Seiya instalează repede scaunul pentru Antonia și îi pune centura, iar eu urmăresc atent pentru a învăța și treaba asta, Seiya se îndreaptă spre ușa din dreapta mașinii mele.

— Ce faci?

— De ce mă tot întrebi ce fac? spune ea uitându-se la mine mirată.

— Păi văd că eviți să conduci.

— Ce să conduc? mă întreabă cu ochii mari.

— Mașina mea. Ai spus că-ți place.

— Oh, nu. Una e să-mi placă, alta e să conduc un monstru de autovehicul.

— Hai, urcă, îi spun blocând portiera din dreapta cu trupul meu ca să fiu sigur că nu se urcă unde nu trebuie.

Seiya înconjoară mașina și se urcă la volan.

— Dumnezeule, spune crispată. Cred că n-o să plecăm de pe loc.

Mă așez pe scaunul din dreapta și-i explic bordul. Nu cred c-a mai văzut atâtea butoane. După ceva vreme, cred că se prinde.

— Off, strigă Antonia din spate. Tu chial vlei să conducă? Mami nu vede bine că nu mănâncă molcovi ca mine! și din cauza asta alelgăm aiulea după autobuz. O să ajungem mâine!

Nu mă pot abține să nu zâmbesc. Micuța mea e genială. Seiya se lasă cu capul pe volan și oftează.

— Ce ați făcut cu autobuzul? întreb captat de poveste.