douăzeci și patru

927 27 31
                                    

bună iubito.

mh, bună.

ce ai pățit?

eu? nimic, sunt perfect normală.

Daria, nu mai minți! de ce ești la spital?

tu de unde dracului știi unde sunt? și care-i treaba ta?!

Daria, eu ți-am spus, știu tot.

acum, spune-mi de ce ești la spital!

nimic important.

Daria!

fie! prietenul meu a primit un pumn în maxilar și nu mai poate vorbi ca lumea! din cauza unui cretin!

ce cretin?

auzi, tu parcă știai tot, așa aflii singur. acum vezi plec!

ce enervantă poți fi Daria!

***

Las telefonul deoparte și îndrept spre Alex care stătea cu un pansament la gură.

Ești bine?

Da Daria, nu-ți fă griji, sunt bine, spune acesta cu greu.

Of Alex! Ce vrea dau timpul înapoi pentru a întoarce greșeala de a merge la baie..

Nu e vina ta Daria! Dar, cum ți-ai dat seama? întreabă nedumerit.

Alex, nu sunt atât de proastă! Cine putea te lovească în halul ăsta? Hai fim serioși.

Domnișoară, nu vă supărați, dar trebuie să ieșiți din cameră pentru a vedea ce mai putem face în legătură cu maxilarul lui, spune o asistentă.

Sigur. Plec imediat. Pa Alex.. te faci bine, spun încercând să schițez un zâmbet, un zâmbet fals.


Pa Daria..

Ies din acel spital și îndrept spre casă.. Ziua asta nu poate fi mai rea.

***

Ajung acolo și întâlnesc cu Eva. Era la ușă și avea niște bagaje lângă ea. Nu se poate..

Ăă, Eva? spun deja tristă.

— Daria! Trebuie să plec! spune ea bufnind în plâns.

Nu plânge! Te rog, o vei face și eu.. spun cu lacrimi în ochi.

Nu pot cred prietena mea cea mai bună părăsește! Nu e corect! De ce eu? De ce?

Ce s-a întâmplat?.. spun trăgându-mi nasul.

— Păi.. Părinții mei au decis să mă mut înapoi cu ei pentru a mă axa la maxim pe noua facultate.. Și ei spun că tu ești o influență proastă asupra mea..

Eva! Îmi va fi extrem de dor de tine!

— Dar tu, ce vei face? Părinții mei au vorbit deja cu gazda să nu ne mai primească aici de mâine pentru a se asigura că nu mai stăm împreună.

Cum adică?! Eu unde voi sta?! Ce voi face? spun speriată la maxim.

— Of, îmi pare atât de rău Daria! Îmi pare rău!

Nu e vina ta..

— Eva! Vino aici, spune tatăl ei nervos.

— Vin acum.. spune ea îmbrățișându-mă puternic.

Pa.. spun în șoaptă.

Tocmai mi-am pierdut cea mai bună prietenă și casa..
Nu e de ajuns nu mai am familie și nu pot baza pe ajutorul cuiva.
Mama lui de accindent! Trebuia eu fiu singura care reziste. Gândurile îmi aduc lacrimi în ochi.
O

idee mi se așterne în gând, voi ieși afară și voi liniști, voi fuma până plămânii mei nu vor mai putea ajute respir.


__________________________________________________



Capitol editat ✔

Dintr-un simplu mesaj - Vlad Munteanu✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum