Dintr-un simplu mesaj - Vlad Munteanu✔

treizeci și cinci

Ajung în eterna sală de curs, acum aveam matematică.
Cred că ar fi mai ușor să învăț chineză decât ce predă profesorul la această materie. Abia aștept să mă angajez și să scap de stresul ăsta imens pe care mi-l poate aduce facultatea. Mă așez în banca mea. E așa de gol pe aici, suntem niște copii foarte silitori. Parcă îi simpt lipsa prezenței îngâmfatului de lângă mine, ce tot bolboresesc aici? E perfect fără el, așa cred..

***

Cursurile de azi se termină destul de greu.. M-am plictisit enorm. Dar hei, de acum nu o voi mai face pentru că mă întorc "acasă" unde prințul sigur a ajuns.

***

Este ora douăzeci și doisprezece de minute, Daria încă nu a terminat cursurile, așa că dacă tot am ajuns acasă de ce să nu-i fac vreo surpriză? Îmi sunt repede asistenta rugând-o să comande imediat două buchete mari de trandafirii, unul evident pentru a i-l da ei și celălalt pentru a face un covor din petale până în bucătărie unde îi voi prepara niște clătite exact așa cum îi plac ei.
A

bia aștept să mă ia în brațe și să-mi mulțumească!

***

Ajung în fața ușii apartamentului, nu sunt sigură dacă vreau să intru, nu vreau să-mi termin ziua certându-mă cu un idiot. Deschid cu un pic de teamă clanța ușei, care era deschisă, ceea ce înseamna ca prințul e aici. Dau să întru în hol și calc pe ceva umed, fira-i mama mă-sii că era să cad! Deschid repede lumină și văd că acea treabă umedă era de fapt o petală de trandafir, și nu numai una, erau mai multe. Nu aș vrea să aud cum acest prinț își face nevoia de plăcere cu alta fiind în aceeași casă.
A

nalizez sunetele din casă și nu aud nimic, peste tot lumina era închisă și era totul beznă, înafară de locul unde mă aflam eu acum. Îmi dău ochii peste cap și urmez acel covor de patele de trandafir, până la urmă dacă dau de doi îndrăgostiți flămânzi îmi cer scuze și plec zâmbind. Ajung în acea încăpere, lumina era închisă deci nu știam dacă e un dormitor sau altceva.
Aprind lumina și deodată aud o voce cunoscută mie.

- Surpriză, iubito! spune acest țipând.

- Omule! Mai ușor! Ai fost plecat doar 3 zile nu mai mult! Și nu sunt iubita ta!

- Termină cu ifosele tale, poftim asta e pentru tine, spune acesta întinzându-mi un buchet mare de trandafirii roșii.

- Nu trebuia! spun încercând să-mi ascund zâmbetul care probabil era deja foarte vizibil, deși era un arogant fără pereche, totuși a făcut un gest frumos.

Zâmbetul îmi dispare imediat de pe față după ce îmi aduc aminte de cele întâmplare dimineață, am nevoie de niște explicații de la acest om!

__________________________________________________________________

Capitol editat ✔