douăzeci și nouă

871 21 5
                                    

Ziua trece și bucur atât de mult Vlad nu a venit azi la cursuri. Am avut liniște și pace, măcar o parte din zi.

***

Ajung la presupusa noua "mea" casă. Daria, nu e casa ta, nu ai bani pentru astfel de casă. Conștiință cretină! Intru în acel apartament și văd nu era nimeni. Eh, e mai bine dacă sunt singură. Pe naiba sunt singură, e aici. E în biroul ăla imens de la capătul holului.

- Daria, vino, te rog! țipă acesta din birou.

prefac nu-l aud și descalț punându-mă pe canapea.

- Ți-am zis vii, spune acesta punându-se pe canapea lângă ființa mea.

- Am auzit, îți era greu să-ți miști fundul până aici? Se pare nu.

- Daria! Taci și nu mai fi atât de încăpățânată!

- Nu vreau.

- Trebuie te anunț în legătură cu ceva.

- Prințul afară din castelul lui? Chiar îți mulțumesc, spun binevoitoare.

- Daria, ți-am spus taci! Voi pleca în Londra pentru trei zile, așa vei sta singură aici.

- Asta s-o crezi tu.

- Eram sigur spui asta, așa , uite-ți noul bodyguard care va avea grijă nu pleci de aici decât la facultate, spune acesta arătându-mi nou bodyguar, era un bărbat bine făcut și solid de care pot spune voi asculta, din singurul motiv pot spune mi-e cam teamă de el.

- Vino aici! spun trăgându-l de mână într-un mod impulsiv.

- Spune draga mea.

- Auzi omule! Să-ți fie clar! Eu am venit aici doar nu dorm pe jos, tu, tu nu îmi poți spune ce fac cu viața mea și cu timpul meu liber! În momentul ăsta îi găsești acelui bodyguard o altă ocupație! spun țipând.

- Nu.

- Nu? Serios? Atât ai avut de spus? Omule! Înțelege!

- Am înțeles, Ramon va sta cu tine.

- Cine dracului mai e și Ramon?!

- Bodyguardul tău.

- Ești imposibil! Nu stau închisă în casa asta de doi bani!

- Iubito, nu mai protesta atât, nu vei schimba nimic.

- Ce dobitoc ești! Îmi vine nu știu ce să-ți fac!

- Ce să-mi faci?

- Taci o dată! Ești un nesimțit! spun începând să mă descarc de nervi prin plâns, știu, nu e bine că fac asta, mai ales de față cu el.

- Iubito, nu plânge. spune acesta mângâindu-mă.

- Lasă-mă dracului!

- Te voi suna zilnic văd ce faci, Ramon va fi mereu în fața ușii apartamentului pentru orice nevoie de a ta, pa micuțo, spune acesta păpându-mă pe frunte.

Și cu aceste spuse iese din cameră lăsându-mă singură să-mi înghit amarul. Îmi vine să-l pocnesc! Să-l bat! -l omor! Să-l distrug! La naiba Daria! Trebuia te muți cu el! Doar știai e pacoste!



____________________________________________________




Capitol editat ✔

Dintr-un simplu mesaj - Vlad Munteanu✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum