douăzeci și opt

878 22 8
                                    

Încerc dau din pat jos, ieșind din acea strânsoare puternică. îndrept spre dulapul cu hainele mele și aleg ceva cu care îmbrac pentru o nouă zi de facultate. Aleg niște blugi negri cu talie înaltă, un tricou fără umeri alb și niște teniși albi. Evident nu schimb acolo, vreau merg la baie. Unde dracului e baia? Cred învârt de mai bine de cinci minute prin apartamentul ăsta imens ca caut o simplă baie. Deja enervez așa decid schimb într-o cameră destul de îndepărtată față de dormitor. Dau ies din acea cameră dar lovesc de un corp solid.

- Serios?! Tu ai stat tot timpul aici?! spun atât de nervoasă încât presupun că sunt roșie.

- Absolut tot timpul, ești așa frumoasă, spune acesta zâmbind larg.

- Hai mai taci! spun dându-i o palmă peste obraz.

- Pisicuța are gheare?

- Și ce gheare, spun strâmbându-mă și ocolindu-l îndreptându-mă spre bucătărie.

Acesta se pare urmărește, e atât de imposibil și de penibil! Serios acum, de ce s-a uitat la mine când dezbrăcam! Pot spune ăsta e un fel de viol indirect din partea lui. Ce om prost! Abia aștept plec din casa asta bântuită de personalitatea și aroganța lui. Abia aștept!

- Vrei spui mănânci singură?

- Ai vreo problemă cumva?

- Chiar da.

- Nu îmi pasă, spun punând accent pe ultimul cuvânt.

Nu va câștiga toate rundele!

***

Doamne! Stau în casa asta de nici măcar o zi și de abia aștept plec! Nu îi suport persoana! Deloc!

- Auzi, vezi plec.

- Unde rog?

- Unde putea merg la nouă dimineața? La facultate, idiotule!

- Vin și eu.

- Nu drăguță, tu vei sta aici, și merg singură, nu îmi trebuie babysitter.

2-0 pentru mine, am zis, eu nu joc aici. Stau aici din singurul motiv nu vreau dorm pe jos.
Cu cele spuse ies din acel apartament trântind ușa în spate. simt așa de bine. Am făcut-o și pe asta. Nu mai există acea Daria tăcută și cuminte, na na na. M-am schimbat.

***

Ea crede a câștigat. Se înșeală amarnic.
Am lăsat-o plece doar pentru a nu risca vreo ceartă. Oricum va plăti pentru asta, pedepsele vor veni pe parcurs. Acum îmi e mult mai ușor să-mi pedepsesc odorul știindu-l lângă mine.


_______________________________________________________





Capitol editat ✔

Dintr-un simplu mesaj - Vlad Munteanu✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum