Capitolul 14

9.6K 559 15
                                    

Braden

Mă privește cu ochii ei mari și albaștrii.
Aștept să facă ceva.
Să strige.
Să mă plesnească.
Să se sperie.
Dar ea nu face nimic din toate astea:
-Ce naiba cauți aici?
Aprinde lumina.
Mă uit la ea. Are doar un prosop pe ea. Observă unde mi se duce privirea așa că traversează camera până la șifonier unde închide ușa pe șine, dar nu o închide de tot astfel încât pot trage cu privirea.
-Firar! Cum se poate ca dintre toți oamenii din oraș, asta să fie fix casa ta?
E adevărată că nu am gândit prea mult înainte să intru pe fereastra aceea.
Puteam să dau de oricine în casa asta. A fost adrenalina de vină.
Luptă sau fugi.
Nu e timp de dezbătut idei.
-Ce naiba vrea să însemne asta?
Lasă din dulap:
-Tu!
Arată acuzător cu degetul spre mine:
-Apari în dormitorul meu ca un spărgator de case și tot eu sunt de vină?
-Nu sunt spărgător de case.
Simt eu nevoia să mă apăr deșii probabil că așa par.
Se încruntă și își pune mâinile în șolduri. E nervoasă dar cumva, cu ochii aceia și fața incruntată o face să arate cumva comic, drăguț:
- Atunci ce naiba caut aici?
Exact. Ce naiba mai caut aici. Peter și ai lui au plecat deja.
-Mama și tata sunt jos. Poate vrei să răspunzi poliției dacă nu îmi răspunzi mie...
-Am fost urmărit. Am incercat să scap dar am ajuns pe strada asta. Nu aveam unde să mă ascund și ți-am vazut fereastra. Am intrat.
Spun eu sincer.
Mă studiază să vadă dacă dau vreun semn că mint.
O văd cum face ochii mari apoi doi pași spre mine și îmi ia o mână între ale ei.
-Oh, Doamne! Ești bine?
Își ridică privirea spre mine și ochii ei albaștrii mă cercetează atent. Mi-aș da capul pe spate și aș râde în hohote dacă nu ar fii privirea aceea a ei care pare că e cu adevărat îngrijorată.
Zâmbesc ușor amuzat:
-Sunt bine. Nu e al meu.
Asta o face să îmi dea drumul la mână și să facă un pas în spate.
-M-au atacat.
-Trebuie să anunțam poliția.
Scutur din cap:
-Nu o să facem nimic.
-Dar...ai fost atacat!
-Da.
-Și nu o să anunți poliția? Adică nu pentru asta există, poliția?
Ridic plictisit din umeri:
-Dacă anunț poliția nu o să se schimbe nimic.
-De unde știi?
-Din experiență.
O privesc fix ca și cum abea aștept să mai spună ceva ca să îi pot arunca în față că nu toată lumea trăiește intr-o lume perfectă unde totul e roz, așa cum crede ea.
O văd cum dispare o clipă din cameră și mă gândesc și eu să plec inapoi pe fereastră dar se întoarce cu un prosop ud. Mi-l întinde.
O studiez atent în timp ce merge spre ușă. Ezită puțin înainte să o încuie apoi traversează camera și se pune în pat:
-Ce faci?
-Mă pun să dorm. Mâine am școală.
Ia o pernă și o arunca spre mine. O prind:
-Poți să dormi pe podea.
Se întinde și stinge lumina.
Ce naiba tocmai s-a întâmplat?
Stau câteva clipe și îi ascult respirația.
Ezit. Mă uit spre fereastră.
Mă uit spre patul unde abea ii zăresc silueta lui Camryn.
Imi dau jos geaca și papucii. Le așez undeva pe un scaun și mă întind lângă patul ei.
-Podeaua ta e tare.
Șoptesc rânjind. Mi-o imaginez dându-și ochii peste cap când spune:
-Scuză-mă că nu am comandat parchet moale ca să poată să doarmă pe el cei care imi intră prin efracție în casă.
-Deșii e mult mai moale față de multe locuri în care am dormit.
Mărturisesc eu.
Tăcere. Se întoarce în pat. Îmi schimb și eu poziția.
-Camryn?
Sângele îmi pulsează în urechi:
-Da?
-Mersi!
Nu zice nimic câteva și mă intreb dacă a adormit, dar după câteva clipe apoi șoptește:
-Noapte bună!
-Noapte bună!
Îi răspund și eu. Își aranjează mai bine plapuma și îi ascult respirația până când, știu că a adormit.

Mă trezesc atunci când răsare soarele.
Ceasul de pe noptieră arată că e ora 5:03. Mă ridic de pe podea și mă incalț apoi imi iau geaca.
Privirea mi se îndreaptă spre pat.
Camryn doarme dezgolită. S-a mișcat în timpul nopții iar acum plapuma e lângă ea.
Are un picior drept și celălat ușor ridicat. O mână deasupra capului și cealaltă i se odihnește pe stomac.
Tricoul pe care îl poartă i s-a ridicat puțin și acum pot vedea o fâșie de piele perfectă de pe abdomen.
Mă îndrept spre pat și iau plapuma. O acopăr.
Continuă să respire normal. Pieptul i se ridică ușor la fiecare inspirație și expirație.
Mă uit la fața ei. Mă aștept să se trezească dar are un somn adânc.
Buzele ii sunt ușor intre- deschise și nu pot să nu observ cât de perfecte sunt.
Are două șuvițe rebele care îi cad pe frunte așa că întind mâna și i le dau la o parte.
Se mișcă puțin dar nu se trezește.
O mai privesc odată în timp ce mă îndepărtez spre fereastră.
E frumoasă. E singurul gând care îmi trece prin cap.
E și inocentă. Pură. Și clar face parte dintr-o rasă superioară. Face parte din elită. E prea bună pentru mine.
Râd numai pentru că un asemenea gând prostesc mi-a trecut prin minte.
Eu sunt in orașul ăsta pentru un scop.
Și nu am nevoie de complicații. De niciun fel.

Atracție Interzisă #Grey Sisters Vol I Tempat cerita menjadi hidup. Temukan sekarang