Capitolul 52

5.5K 425 12
                                    


    Braden

      Am ajuns destul de repde la magazin. Era doar la câteva străzi distanță.
  Am intrat și m-am uitat la coșurile de cumpărături. Ar trebui să iau unul? Nu sunt obișnuit să fac cumpărături care să fie mai multe decât pot să le car în mână.
  Până la urmă, am hotărât să nu iau coș. Am început să mă plimb printre raioane și atunci mi-am dat seama că habar nu am ce îi place lui Camryn să mănânce. Am mâncat o singură dată cu ea și atunci au fost cereale cu lapte. Dacă nu mănâncă carne? Sau dacă ține vreo dietă dintraceea ciudată cum țin toate fetele? Nu că ea ar avea nevoie de așa ceva.
  M-am plimbat pe la fructe și am pus mâna pe niște mere și banane. Ii plăceau  măcar chestiile astea?
  Am luat doi covrigi cu brânză și doi cu dulci, în caz că nu îi place brânza.
  Până am ajuns la casă, aveam mâinile atât de pline încât am ajuns să regret că nu am luat coșul ăla.
   Am plătit și am ieșit din magazin.
  Drumul până la apartament nu ar trebui să îmi ia mai mult de cinci minute, și nu știu de ce dar am simțit așa un val de emoție când m-am gândit că ea mă așteaptă acolo.
  Când am ajuns la intrarea în bloc, am scos cheia ca să deschid ușa.
  Am observat că o mașină parchează în fața blocului, chiar în fața mașinii lui Camryn.
  Din ea au coborât doi bărbați îmbrăcați cu geci de piele și tatuaje.
  I-am ignorat și m-am intors să îmi văd de treaba mea.
  Am reușit să deschid ușa blocului chiar atunci când am simțit o mână pe umăr.
  M-am intors și cei doi bărbați se uitau la mine:
-Trebuie să vi cu noi. Urcă în mașină!
   Am ridicat o sprânceană:
-La naiba, asta să o credeți voi! Ar fi mai bine să plecați de aici până când nu se termină urât treaba asta!
  M-am intors din nou și am vrut să plec dar ceva rece și de metal m-a iîmpins în ceafă.
  Am auzit cum a fost scoasă piedica:
-Dacă nu vrei să îți zbor creierii pe trotuarul ăsta jegos, ar fi bine să faci ce ți se spune. Așa că acum, urcă în mașină.
  Când nu am făcut nicio mișcare, bărbatul mi-a apăsat mai tare pistolul în ceafă:
-Nu am să mă repet de două ori, băiete!
  Am mormăit niște înjurături și am intrat în mașină.
  Mai erau încă doi tipi în mașină. Cel cu pistolul s-a pus lângă mine:
-Să nu încerci vreo șmecherie că altfel am să folosesc pistolul ăsta și am să te împușc.
-Serios? Și eu care credeam că o să îl folosești ca să îmi arăți cum să prepar glazură pentru un tort!
  Ceilalți din mașină s-au hlizit dar matahala care ținea pistolul s-a încruntat și m-a pocnit în obraz.
  Nimerise fix locul unde tăietura de acum câteva seri încă se vindecă.
Nu am putut să îmi înăbușesc un geamăt de durere:
-Hei! Clark, las-o mai moale! Bily îl vrea în viață!
   Clark a mormăit ceva dar m-a lăsat în pace.
  Bily i-a trimis pe tipii ăștia?
  Ei bine, chestia asta nu avea cum să se termine bine.

Atracție Interzisă #Grey Sisters Vol I Tempat cerita menjadi hidup. Temukan sekarang