Capitolul 70

5K 400 11
                                    

       Camryn

          Aleg o pereche de pantaloni albi și o bluză neagră, cu spatele decupat.
   Braden urmează să ajungă acasă și știu că o să mă scoată la cină.
  Îmi aranjez părul și îl las desprins în bucle pe spate.
  Mă dau cu puțin ruj și rimel apoi cobor în bucătărie.
   Mă uit la ceas și îmi dau seama că mai este cel puțin o jumătate de oră până o să ajungă acasă așa că încep să îmi pregătesc un ceai.
   Pun apa la fiert și deschid dulapul ca să scot o cană.
   Un junghi puternic de durere mă face să mă aplec.
  Îmi duc mâna la stomac când un alt val de durere îmi trece prin corp.
  Icnesc și inspir adânc aer în piept.
  Mă grăbesc să ajung la baie, apuc să deschid ușa și mă prăbușesc în genunchi din cauza durerii.
   O singură privire în jos, îmi spune totul.

     Braden

        Am făcut o rezervare la un restaurant care știu că îi place lui Camryn.
   Astăzi bebelușiul împlinește trei luni și e ocazie care merită sărbătorită. 
  Toată ziua mă gândesc doar la asta și când termin de lucru, mă grăbesc spre casă.
  Parchez mașina și îmi scot cheia ca să deschid ușa.
   Lumina din bucătărie și hol e aprinsă:
-Iubito, am ajuns!
   Închid ușa și las cheile pe masuța din sufragerie.
  Mă duc în bucătărie și văd o un ibric cu apă clocotind.
  O opresc:
-Iubito?
   Nu îmi răspunde. Poate e în dormitor și nu mă aude.
   Dar când trec pe lângă baie, aud niște suspine.
  Inima începe să îmi bată imediat mai repede și mă apropii de ușă:
-Iubito?
  Bat de două ori dar ea nu îmi răspunde:
-Camryn? Ești bine?
  Apăs clanța și deschid ușa.
  Respirația mi se taie atunci când o văd întinsă pe jos intr-o baltă de sânge.
  Pantalonii albi ii sunt acum roșii și își ține fața în palme plângând.
  Mă las imediat lângă ea:
-Iubito! Hei, e în regulă! O să fii în regulă!
   O ridic în brațe și ea nu spune nimic, doar își lipește capul pe pieptul meu și continuă să suspine.
  La fel face pe tot parcursul drumului până la spital.
   Doar atunci când doctorul îi spune că a pierdut sarcina, izbucnește în plâns.
  Mă urc lângă ea în patul de spital și o iau în brațe, dar ea nu se lipește de pieptul meu așa cum făcea de obicei.
   Mă lasă să o țin în brațe dar se întoarce cu spatele la mine și pot să îi aud suspinele chiar și după câteva ore de când a primit vestea.
   Nu contează de câte ori ii spun că îmi pare rău. De câte ori mâna mea ii mângâie obrazul și buzele mele o sărută pe creștetul capului, ea rămâne cu spatele la mine, suspinând.

Atracție Interzisă #Grey Sisters Vol I Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum