Inima mea depusă pe o coală de hârtie

IV

    M-am uitat în ochii tăi, cristalele sufletului din cutia inimii tale, atât de frumoși, încât eram fermecată, ca și cum ai fi aruncat în mine cu o vrajă. Erai la școală, lângă dulapul "fratelui" tău, care era în același rând cu al meu,iar eu, în ciuda faptului că aveam nevoie de o carte din dulap, ezitam să mă apropi. Brad râdea de tine, iar mult timp nu mi-am dat seama de ce. Apoi am înțeles. Îți flutura în fața ochilor un plic și râdea de tine, te tachina pe subiectul admiratoarei tale secrete. Tu îi tot spuneai să tacă, spuneai că n-ar fi zis asta dacă n-ar fi fost gelos. Te admir și mai mult pentru asta. N-ai râs de admiratoarea ta, n-ai făcut nimic în defavoarea ei. E atât de drăguț din partea ta...

   Mi-am făcut curaj și, oprindu-mi inima din acest maraton nesfârșit și inspirând adânc aer în piept, am înaintat spre dulapul meu. Fiecare pas era făcut cu teamă, dar încercam să nu arăt asta prea mult. M-ai remarcat și, folosindu-mă pe post de pretext pentru a scăpa de conversația cu prietenul tău, te-ai apropiat și, după obșnuita întrebare " Guinevere, ce mai zici? " la care ți-am răspuns spunând povestea mea obșnuită despre cărți. Ai încuviințat și ai râs, de parcă ar fi fost ceva amuzant în tot ce se întâmpla. Apoi, când clopoțelul a sunat, m-ai condus spre clasă, în ușa căreia m-ai lăsat singură, apoi ți-ai continuat drumul, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Am oftat și am intrat în clasă, așezându-mă în locul meu obișnuit, lângă Alisha.

***

     La prânz, am intrat în cantină ca de obicei, împreună cu Alisha, și ne-am așezat la coadă, vorbind despre fleacuri. Ne-am luat fiecare câte o felie de pizza, singura mâncare care chiar semăna cu mâncarea, și ne-am îndreptat spre masa noastră. Apoi, dintr-o dată, te-am auzit. Stăteai în picioare și fluturai o mână, în timp ce ne strigai și ne făceai semne să venim la masa ta. Alisha m-a tras după ea până acolo, și ți-a mulțumit pentru invitație, apoi s-a așezat lângă prietenul tău. Mi-ai făcut semn să mă așez lângă tine, iar eu am executat comanda. Eram mult prea aproape de tine, dar ție nu-ți păsa. Mi-ai făcut repede cunoștiință cu ceilalți prieteni de-ai tăi, apoi te-ai aventurat în alte conversații. M-ai mirat când le-ai spus că eram o veche prietenă de-a ta, de parcă ți-ai aminti și tu toate momentele acelea din copilăria noastră, când eram cu adevărat prieteni.

      — Deci, Guinevere, dacă erați atât de buni prieteni, de ce n-ați păstrat legătura? m-a întrebat Carson, unul dintre prietenii tăi.

      — Eram mici, i-ai răspuns tu, și eram la vârsta aia în care fetele stau cu fetele, iar băieții cu băieții. Și, probabil, a fost mai bine așa. Dacă nu ne-am fi depărtat, acum probabil eram de mult certați și n-am mai fi stat împreună. Dar acum, când suntem destul de maturi pentru a întreține o prietenie așa cum trebuie, sunt sigur că vom putea să redevenim cei mai buni prieteni.

      — Sunt perfect de acord, am spus eu, surprinzându-mă până și pe mine. Cum am fi putut fi aici, mâncând pizza cauciucată, dacă nu ne despărțeam?

      Băieții au râs la gluma mea, iar eu am zâmbit. Erau mult prea drăguți cu mine și nu mi se părea deloc normal, dar îmi plăcea. Simțeam cum o senzație plăcută îmi umplea pieptul. După atât de mult timp, chiar îți păsa.