"Iubirea pe care o simt pentru tine a fost depusă în totalitate aici, pentru că inima mea nu știa cum să-ți spună în față..."
"Dar... cum vei reacționa? Oare m-ai putea iubi în ciuda esenței mele atât de îndepărtate de normalitatea lumii tale...
Peretele simplu, vopsit într-o nuanță ce abia se poate percepe din cauza zăpezii, stă între mine și ea. Inima mea dorește să-l spargă dar, din păcate, nu poate. Poate doar să se resemneze la un bătut ușor în ușă. Ecou se frânge aproape la fel de ușor ca sufletul ce bate.
În doar câteva secunde, cu un scârțâit prelung, ușa se deschide, lăsând o siluetă înaltă și extrem de vizibilă să troneze în fața mea. Mă intimidează. Este mare, masiv și înfricoșător, cu părul blond aranjat perfect într-o parte. Dar era Lucien. Ce rău se poate întâmpla?
— Ce cauți aici? se răstește la mine, cu un ton aprig, dar aproape șoptit, de parcă ar fi vrut ca doar eu să aud.
— Eu..., încep să mă bâlbâi fără să vreau, sora ta și-a uitat haina.
Se uită pieziș la mine, luând materialul.
— Altceva?
— Eu... ăm...
— Ok, atunci poți să pleci, vrea să-mi închidă ușa-n față.
— Stai! aproape țip, oprind ușa cu un gest rapid. Trebuie să vorbesc cu Guineviere.
— Îmi pare rău, Romeo, dar nu cred că Julieta are chef sau nervi de irosit cu tine. Iar eu am chiar mai puțin. De aceea, te rog frumos să te cari. Noapte bună!
Ușa se închide cu un pocnet prelung. Parcă e strigătul de ajutor al tuturor pretendenților domnițelor superbe din istorie. Poate că balaurul este activat pe modul "apărare", dar nu este sfârșitul. Nu sunt sigur dacă ar trebui să mă bucur sau nu, dar sfârșitul nu este nici măcar pe aproape.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
