"Iubirea pe care o simt pentru tine a fost depusă în totalitate aici, pentru că inima mea nu știa cum să-ți spună în față..."
"Dar... cum vei reacționa? Oare m-ai putea iubi în ciuda esenței mele atât de îndepărtate de normalitatea lumii tale...
De obicei îmi place să vin la școală și să mă întâlnesc cu prietenii mei. Îmi place să fac glume pe seama micilor scăpări ale profesorilor. Îmi place să mă plâng de cei mult prea exigenți. Îmi place să glumesc cu profu' de geogra și să-i reproduc glumele în fața copiilor care parcă nu se satură niciodată. Îmi place să desenez în timp ce profa de bio ne ține prelegeri lungi despre cum ar trebui să aerisim mai mult în timpul pauzelor și tot felul de alte prostii. Îmi place să o implor pe profa' de mate să mă lase să îmi continui testul și în pauză, chiar dacă știu că alea zece minute nu fac vreo diferență. Îmi place să testez metode de copiat la chimie. Îmi place să trăiesc viața de licean la maxim.
Și totuși, astăzi n-am niciun chef de nimic. Hărmălaia mă omoară; mă simt ca un bătrân ramolit și lipsit de orice urmă de viață. Testele de urechi ale profului de geografie, care bate în masă de îți scoate tot sufletul din tine, nu mă afecteză cu nimic. Nici măcar amenințările profei de istorie cu privire la o posibilă corigență nu reușesc să mă scoată din starea de amorțeală. Mă simt ca un om mort.
Mă trezesc doar când te văd. Ai părul împletit, cu două panglici albastre fluturânde. Nu zâmbești, dar nici nu pari extrem de distrusă. O ai pe Alisha lângă tine să te înveselescă și, chiar dacă îți citesc durerea în ochi, ești destul de puternică pentru a merge mai departe. Ești o campioană.
Asta e diferența dintre noi. Eu stau aici și mor fiindcă nenorocita aia de scrisoare nu se livrează odată, iar tu încerci să-ți duci viața mai departe, ignorându-mă și necunoscându-mi sentimentele.
Din cauza stresului și a poverii pe care o port, când te văd nu-mi pot stăpâni lacrimile. Acestea izbusnesc în râuri ce se varsă și se varsă necontenit. În încercarea de a masca ceea ce simt, mă ascund în baie. Dau drumul la apa înghețată și mă stropesc cu ea pe față. Am părul ciufulit și ochii roșii. Arăt mai degrabă a drogat decât a îndrăgostit. Vreau să scap de această latură a mea, vreau să, vreau să...
Mă prăbușesc pe gresia rece, înghețată. Soneria îmi sfârtecă urechile, dar nu mă mișc. Urmează ora de desen și nu-mi pot imagina o oră petrecută în apropierea ta, fără a muri de disperare. Vreau să evadez din această plasă a discordiei, din această cutie a Pandorei ce mă ține închis, încuiat, captiv. Și, chiar dacă știu că mai există o șansă, deoarece tu n-ai primit încă scrisoarea, încerc să-mi promit că, orice se va întâmpla, eu voi continua să trăiesc și, poate, chiar și să zâmbesc.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
