"Iubirea pe care o simt pentru tine a fost depusă în totalitate aici, pentru că inima mea nu știa cum să-ți spună în față..."
"Dar... cum vei reacționa? Oare m-ai putea iubi în ciuda esenței mele atât de îndepărtate de normalitatea lumii tale...
Mereu mi-au plăcut castelele, dar era mai fascinant să le fac împreună cu tine. Lădița aceea cu nisip din parc mi se părea o lume nouă, în care tu erai conducătoarea, deoarece toate îți erau închinate ție.
— Prințeso, ți-am terminat castelul, am spus eu mândru, urtându-mă în ochii tăi sclipitori.
— Dar știi că nu trebuia... te-ai fâstâcit tu puțin, făcând fața aceea drăguță de fetiță modestă și plină de negații, pe care o făceai de fiecare dată când primeai ceva ce credeai că nu ți se cuvinea.
— Ba normal că trebuia! ți-am zâmbit eu, cu zâmbetul meu știrb. Doar ești prințesa mea! Totul ți se cuvine ție.
Tu n-ai mai spus nimic, n-ai vrut să mă contrazici, și, în ciuda dezaprobării, ai zâmbit și i-ai adăugat un mic steguleț, în vârful celui mai înalt turn.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
