Make me | 2

Capitolul 81

"Ce faci aici?" Lucas a fost singurul care a reușit să spună ceva în urma surprizei, lăsându-ne pe mine și Nathan să ne revenim. Venirea Tinei aici e cel mai neașteptat lucru.

"Am venit în vizită. De ce sunteți atât de uimiți toți? Să știi că îmi place casa asta mai mult decât cea din Seattle, bună alegere." Tina îi vorbi lui Lucas, învărtindu-și ochii prin casă încântată.

"Ai bătut atâta drum de una singură ca să ne faci o vizită?" Nathan, adunându-se la loc, a întrebat-o pe Tina.

"Ei bine, n-am venit de una singură. Bravo, Nate, tocmai ai stricat surpriza." Își încrucișă mâinile la piept părând supărată, dar nu s-a putut abține și a zâmbit pe sub mustăți.

"Ce surpriză?" Lucas a întrebat-o sâcâit de suspansul instalat de Tina. Chiar dacă nu mă puteam aștepta la o surpriză prea bună, eram mai mult decât curioasă să văd ce avea să se întâmple.

"Vino și vezi pe cont propiu." Tina a dat sugestiv din cap spre ușă, și cu astea fiind spuse, s-a și îndreptat către aceasta ca să o deschidă.

În timp ce Lucas mergea încordat și suspicios spre ușă, i-am aruncat o singură privire confuză lui Nathan, care nu era mai lămurit decât mine și nu avea habar la ce să se aștepte.

Văzându-l pe Lucas blocat în prag, parcă nu mai eram așa dornică să văd ce se petrece, dar în același timp voiam. Așa că, poziționându-mă chiar în dreptul lui Lucas, am privit în direcția sa, și asta doar ca să am surpriza de a vedea multe persoane în fața casei.

Mi-a luat ceva până le-am descifrat fețele, și nu am fost deloc fericită de rezultat.

Primul pe care l-am observat a fost Sam, căci ochelarii și zâmbetul său l-au scos în evidență. Dean și Adam au fost următorii recunoscuți, cărora li s-a atras atenția de către Carley să se uite spre noi. Apoi băiatul pe care l-am văzut o singură dată în viața mea, la docuri, care purta numele Matthew, stătea de vorbă cu Sasha. În spatele Sashei, rezemat de dubița mare, stătea Caleb, discutând aprins cu Justin și Saffron. Iar ultima persoană, care deja se uita spre noi cu gura până la urechi, mi-a provocat cea mai mare proporție de greață. Allison.

"Ce se întâmplă?" Am întrebat încet, ascunzându-mă oarecum în spatele lui Lucas, de parcă aș încerca să mă feresc de privirile amicilor săi.

"Nu știu." Lucas mi-a răspuns înghițind în sec și privind debusolat tot grupul de oameni din fața lui.

"Ce faci, Denzel? Nu vi să îți saluți prietenii? Sau vrei să zici că nu ne mai cunoști de când locuiești în Pullman?" Sam a făcut câțiva pași înainte, intrând în curtea noastră cu același aer glumeț ca întotdeauna.

"Lasă-l, Sammy, probabil se aștepta să îi facem și un mic spectacol." Allison, a pronunțat cuvintele printre buzele sale roși pe tonul ei obișnuit, și aproape că m-au lăsat picioarele.

"Nu pot să fac asta." L-am auzit pe Nathan vorbind mai mult pentru el, oftând de parcă ceva îl lovise.

"Nici eu." Am dat verdictul, și mai mult decât hotărâtă, m-am întors pe călcâie ca să plec. Nu am cum să suport bătaia asta de cap.

Vederea lor aici îmi dă un sentiment de parcă m-aș întoarce înapoi în Seattle, și este neplăcut. Am plecat de acolo ca să scap de aceste lucruri, dar aparent nici dacă aș fi în celălalt capăt al lumii nu pot evada din trecut.

Am urcat scările în grabă, știind că Nathan mă urmează cu dorința de a scăpa de imaginea lui Allison. Nu știu care este lucrul care mă afectează cel mai mult, vederea tuturor sau doar a lui Allison. Nu îmi doresc să o revăd și nici nu îmi lipsește, căci ea a fost motivul principal pentru care am vrut să plec din Seattle.