Make me | 2

Capitolul 105

Mi-am petrecut încă puțină vreme în baie,   stând pe gresia rece și inconfortabilă cu telefonul în mână. Lucas sună în continuu, dar nu-i răspund. Știu deja ce vrea să îmi spună și nu vreau să îi dau impresia că poate să facă asta cu mine. Că mă poate face să sufăr oricât de mult iar eu o să îl ascult cu prima ocazie.

După câteva minute în care m-am holbat la ușa din fața mea, cineva apasă pe clanță. Am tresărit speriată, punându-mă într-o poziție defensivă. Ușa a avut parte de mai multe încercări de a fi deschisă, iar eu habar nu aveam ce să fac. Nu știu cine se află de partea cealaltă, așa că nu știu la ce m-aș putea aștepta.

"Mia?" Clanța continuă să fie folosită chiar dacă ușa e încuiată și nu are niciun sens. "Mia? Ești acolo? Sunt Nathan." A început să bată în ușă, apăsând frenetic pe clanță. Am expirat ușurată odată ce urechile mele au auzit vocea lui Nathan venind de pe partea cealaltă. "Mia?"

M-am întrebat dacă ar trebui să descui ușa. Probabil orice alegere aș face, ușa va fi deschisă într-un fel sau altul, așa că aleg să evit să îl pun pe Nathan în postura în care ar dărâma ușa.

"Mia? Ce naiba faci?" Imediat ce ușa s-a deschis, Nathan a intrat înauntru uitându-se prin baie de parcă ar căuta ceva suspicios.

"Uhm...sunt într-o baie. Ce aș putea să fac?" Încă sunt amețită, iar sângele îmi zvâcnește prin vene cu putere.

"Lucas m-a sunat adineauri." Și-a fixat ochii într-ai mei.

"Bineînțeles că te-a sunat..." Am pufnit iritată.

"Da, m-a sunat. O luase razna, ce naiba i-ai spus? Părea foarte îngrijorat, dar din ce văd eu, ești în regulă. Puțin beată, dar în regulă." Începe să-mi studieze figura strâmbându-se, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Urăsc să fiu privită ca pe o ciudățenie stricată.

"Sunt în regulă. L-am sunat pentru că...de fapt, nu știu de ce l-am sunat. Și nu știu de ce te-a sunat pe tine. Chiar și de pe un alt continent, e la fel de enervant când vrea să mă controleze."

"Nu cred că vrea să te controleze, ci pur și simplu își face griji."

"Ciudat, până acum nu și-a făcut niciun fel de grijă."

"Da, asta pentru că până acum nu l-ai sunat în timp ce erai la o petrecere beată."

"Voi m-ați adus aici, ok? Încercam doar să mă fac să nu mai simt nimic. Măcar pentru 5 nenorocite de minute." Mi-am luat geanta de lângă chiuvetă, băgându-mi telefonul înăuntru.

"Și ai reușit?" E ciudat cum am ajuns să vorbim despre asta în baie.

"Am înrăutățit lucrurile. Și l-am sunat. Eu, din nou. Nu știu când o să învăț să nu mă mai umilesc de una singură."

"De ce crezi că te-ai umilit pentru faptul că l-ai sunat? Nu are niciun sens."

"Pentru că simt că eu sunt singura care se luptă pentru ceva aici. Sau...nu știu. Poate simt că sunt singura care suferă din cauza asta. Din cauza mea, din cauza lui, din cauza noastră...sunt așa multe lucruri pe care nu le înțeleg. Și partea tristă e că încep să mă obișnuiesc cu faptul că nu înțeleg."

"Vrei să știi ce cred eu?"

"Ce?"

"Eu cred că trebuie să accepți că unele lucruri, în viață, se întâmplă ca să te pregătească. Se întâmplă ca să te facă să fii mai puternică. Se întâmplă ca să te ajute. Nu spun că nu poate fi greu tot procesul, dar acceptă-l indiferent. Cred că te concentrezi prea mult să eviți să suferi și tocmai din cauza asta suferi mai mult. Doar...respiră, liniștește-te și lasă naibii lucrurile în voia lor, pentru că în cele din urmă viață o să te ducă în același punct în care ea vrea."