Make me | 2

Capitolul 86

Mi-am simțit ochii îngreunați, ca și cum n-ar mai putea să stea închiși. Deși îmi era la fel de greu să îi deschid, am început să clipesc repetitiv, doar ca să reușesc într-un final să îi deschid.

Mă uitam confuză prin cameră, rotindu-mi ochii dintr-un colț în altul ca să îmi dau seama unde mă aflu. Nu știam ce se întâmpla cu mine, nu pricepeam de ce aveam o durere de cap atât de acută și de ce mă simțeam așa de rău.

Eram acasă, în camera mea și a lui Lucas, în patul nostru, dar nu era nimeni cu mine, eram singură. Camera era întunecată, cu draperiile trase, și nu îmi dădeam seama dacă era noapte sau zi afară. Cum am ajuns în starea asta?

Am dat pătura la o parte, și abia acuma am observat că aveam numai un tricou pe mine. Unul din tricourile lui Lucas.

Am încercat să mă ridic în fund, cu greața accentuată în stomacul meu și durerea de cap derutându-mi celelalte simțuri. Nu pricepeam prea multe, de parcă eram scoasă din realitate sau încă nu eram pregătită să înfrunt realitatea.

Stând în fund pe marginea patului, priveam stânga-dreapta de parcă ar trebui să găsesc ceva care să îmi explice ce era cu mine. Cum nu găseam nimic, am decis să caut răspunsuri în altă parte.

Am încercat să mă ridic în picioare, dar nu pentru mult timp, căci picioarele au început să-mi tremure și să le simt precum gelatina, așa că nu a durat mult până când genunchii au făcut contact cu podeaua.

Ceva s-a întâmplat în mintea mea. De parcă contactul cu podeaua m-a făcut să resimt sub palme și genunchi pietrișul dureros și aspru.

Mi-am mijit ochii din cauza durerii de cap și de genunchi, mi-am trecut mâna prin păr, și parcă brusc, prin fața ochilor mei, au apărut câteva fracțiuni de secundă niște faruri puternice și luminoase.

Nu îmi plăceau scurtele momente care îmi fugeau prin minte, îmi dădeau o stare de anxietate și mă făceau să mă simt rău.

M-am lovit cu ochii de oglinda șifonierului din cameră, iar privirea mi-a căzut involuntar pe gâtul meu pătat cu două buline purpurii. Nu îmi aduceam aminte de ele, iar în momentul în care am atins petele cu degetele, mintea mi-a fost acaparată de alte retrospective.

Niște buze care îmi atingeau gâtul prin șiruri de săruturi apăsate. Buze străine, aspre și nedorite pe pielea mea. Îmi aminteam de ele, iar sentimentul părea atât de real încât nu mai știam dacă era doar o amintire sau chiar mi se întâmpla asta.

Nu mai suportam amintirea care se tot repeta în mintea mea, iar apoi m-am îngrozit când veneau și altele. Atingeri...atingeri murdare pe tot corpul meu, dorința mea de a scăpa de ele, săruturi, strângeri și sentimentele groaznice. Toate au dat năvală peste mine atât de brusc și de tare încât nu le-am putut face față decât prin lacrimi vărsate.

Am început să plâng stând pe podea, în timp ce în capul meu se învârteau amintiri teribile care îmi provocau durere și greață.

Am auzit ușa deschizându-se, și prin ochii mei îmbuibați în lacrimi, tot ce am observat au fost converșii negri a lui Lucas intrând înăuntru.

"Mia.." A spus răsuflat după ce m-a observat stând pe jos, și în nici măcar o secundă s-a pus lângă mine pe genunchi, încercând să afle ce se întâmplă cu mine.

"M-a atins..." Am suspinat, iar Lucas m-a cuprins imediat în brațele sale, strângându-mă tare ca să îmi arate că e chiar aici, pentru mine. "M-a atins peste tot.." Am suspinat în continuare cu capul cufundat în gâtul său, iar lacrimile care mi se prelingeau pe obraji cădeau pe tricoul său roșu.