Make me | 2

Capitolul 85

Încă nu pricepeam ce mi se întâmplă și de ce mă simțeam atât de rău, de parcă îmi venea să vomit dar nu puteam.

Eram aproape amorțită din cap până în picioare, iar în capul meu se derulau milioane de întrebări care nu puteau fi rostite.

"Ce e..." Am încercat să rostesc, dar tot ce scoteam erau numai frânturi din ceea ce voiam eu initial să spun. Ethan era lângă mine, îl puteam simți atât de aproape, iar cu ochii amețiți mă uitam prin mașina care îmi era atât de necunoscută.

Deocamdată nu eram băgată în seamă, sau cel puțin nu în felul în care voiam eu, căci simțeam cum degetele lui Ethan îmi strâng și destrânge coapsa pofticios.

"Ce ai de gând să faci?" Pentru prima oară, am auzit glasul celui care conducea, Jacob, care era destul de îngrijorat. Puteam auzi atât de clar tot ceea ce era în jurul meu dar nicidecum nu puteam să îmi fac corpul să reacționeze. Ce mi-a făcut?

"Nu mai fi o păsărică speriată. Voi vedea eu." Ethan i-a dat răspunsul, pe un ton atât de glacial și de diferit față de cel cu care îmi vorbea mie de obicei. Inima îmi bătea precum o nebună, și mă rugam în mintea mea să se întâmple vreo minune și să găsesc cumva măcar o fața familiară mie.

Începeam să îmi fac scenarii în cap, cu tot ceea ce mi se putea întâmpla. Eram speriată îngrozitor de tare. Ethan mă speria, și îmi doream să plec de lângă el atât de rău. Îmi doream să sar din mașină și să fug mâncând pământul oriunde, dar departe de ei doi. Voiam să îmi iau telefonul și să îl sun pe Lucas.

Cumva am reușit să mă fâțâi câteva secunde pe banchetă, gemând din cauza greții pe care o simțeam, și încercam din răsputeri să îmi ochesc geanta. Asta până să îmi amintesc că lucrurile mele, inclusiv telefonul, sunt lăsate la bal.

"Shh, liniștește-te." Ethan mi-a spus, dar nu mai avea aceeași carismă și nici nu îmi părea prietenos. Ba dimpotrivă, îmi doream și mai mult să fug de lângă el.

Nu știam ce avea să mi se întâmple și deja puteam anticipa că nu va fi ceva bun. Cum îmi mai scăpăm pielea din asta?

A fost o greșeală să vin la bal fără Lucas. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă el era cu mine. Trebuia să fi stat acasă, mă distram mai bine cu el decât la acest bal.

Ethan a profitat de ocazie imediat. Mă întrebam de ce face Ethan asta, din răzbunare sau din plăcere? Sunt prima persoană căreia îi face una ca asta? A mai făcut lucrul ăsta și altor fete? Dacă da, atunci e o persoană dezgustătoare. E o persoană dezgustătoare oricum.

"Unde ar trebui să opresc? Aici?" Jacob a întrebat, cu același glas nesigur.

"Nu, idiotule, e prea luminos aici, e imposibil să nu fi observat. Du-te acolo, lângă parcul ăla vechi." Ethan l-a instruit, la fel de răutăcios ca și prima dată, dar Jacob nu a comentat nimic, și a condus tocmai spre acel parc.

"Te rog.." Am bolborosit, încercând să mă îndepărtez de Ethan cât mai mult. Acesta doar îmi rânjea, știind prea bine că nu am nicio portiță de scăpare.

Corpul meu o luase razna complet, și îmi era din ce în ce mai mult frică de ce va urma. Îmi era frică de ce mi se întâmpla. Voiam să strig din toți rărunchii. Voiam să îl văd pe Lucas, voiam să îi simt atingerea lui, nu atingerea rece și aspră a dubiosului ăstuia. Voiam să aud o voce familiară, o voce caldă și prietenoasă. Kayla, Nathan...până și vocea Tinei.

"Haide." Ethan a deschis portiera, iar creierul meu striga în continuu 'nu, nu, nu, nu, nu.' Dar gura mea scotea doar niște gemete neplăcute și dureroase. Totuși nu l-au împiedicat pe Ethan să mă scoată el însuși din mașină dacă eu nu voiam să ies.