Capitolul 40

2.4K 213 21
                                    

- Cum o sa stam noi acolo ? mormaie Xaphan , trecandu-si mainile prin par.

- Exista vraji care te protejeaza de chestii de genul. spune Decimus.

- Stiu , insa vrajile alea tin doar vreo ora. Ne trebuie mai mult timp. spune Xaphan.

Inca nu stim cum sa stam in Tebalov fara sa murim in cateva minute. Decimus pare sa aiba dreptate , insa intr-un loc atat de intunecat , vrajile pot sa nu functioneze atat de bine. Xaphan mi-a spus ca in Tebalov s-au nascut toate creaturile intunecate si ca acolo e plin de magie neagra... Zambesc amuzata si aproape imi dau o palma cand imi dau seama de ceva.

- Doar eu si Xaphan plecam in Tebalov , fara nici o vraja si chestii de genul. Suntem demoni. zic eu pufnind.

Xaphan ramane blocat pentru cateva secunde , apoi isi da o palma peste fata. Decimus incepe sa rada.

- Ce prosti suntem ! mormaie Xaphan.

- Multumesc frumos. Mereu apreciez complimentele. spun eu ironica.

- Aalyah are dreptate. Sunteti demoni si nimic din Tebalov nu o sa va afecteze. zice Decimus.

- O sa plecam maine dimineata. Trebuie sa fim pregatiti. spune Xaphan , privindu-ma fix.

* * *

Inspir adanc , privind portalul din camera secreta a lui Xaphan. In cateva minute o sa plecam in Tebalov. Sper sa fie totul bine.

- Sa nu imi distrugi intreaga casa. spune Xaphan , privindu-l pe Decimus.

- Am inteles. zice el , dandu-si ochii peste cap.

- Nu stiu cat vom lipsi , insa orice s-ar intampla , sa nu vii dupa noi. zice Xaphan.

- Nu mai sunt un copil ! Stiu si singur ce sa fac. spune Decimus enervat.

Xaphan se intoarce spre mine , luandu-ma de mana. El seteaza destinatia portalului la Tebalov. Portalul se face negru. Un sentiment ciudat ma acapareaza , dandu-mi seama ca e frica. Nu stiu ce ne asteapta acolo. Strang mana lui Xaphan , apropiindu-ma de el. Inghit in sec , trecand prin portal , Xaphan urmandu-ma. Imi inchid ochii , in scurt timp simtind pamantul sub picioare. Deschid incet ochii. In jurul meu sunt copaci foarte inalti , probabil avand vreo cincizeci de metri. Scoarta si frunzele lor sunt gri , aproape negre. La fel e si iarba scurta de pe pamant. Cerul nu se vede din cauza copacilor. E atat de intuneric incat abia daca poti vedea ceva. Un urlet puternic se aude din departare , urmat de pasi puternici ce , din fericire , nu se indreptau spre noi.

- Sa mergem. O sa simt cand ne apropiem de inel. zice Xaphan.

Formez o flacara ce pluteste inaintea noastra , luminandu-ne calea. Incepem sa mergem inainte , avand grija unde calcam. Privesc precauta in jur. Nu vreau sa avem parte de un atac surpriza. Tresar cand Xaphan calca pe o creanga si o rupe. El ma priveste ingrijorat , punandu-si mana in jurul umerilor mei. Indiferent ca sunt demon , locul asta ma afecteaza. Increderea in sine mi-a scazut considerabil si ma sperii de fiecare zgomot.

- Nu simti inelul ? intreb eu incet.

- Nu. zice Xaphan.

Observ in fata noastra niste caramizi. Urmaresc cu privirea sirul de caramizi aruncate. Fac flacara sa pluteasca dupa ele , vazand la cativa metri departare o casa pe jumatate distrusa. Ii fac semn lui Xaphan sa mergem acolo. E posibil ca inelul sa fie acolo. Ajungem in fata casei fara usa. Incerc sa vad ceva prin tot intunericul. Brusc , aud ceva spargandu-se in casa. Un urlet puternic ne face pe mine si pe Xaphan sa ne departam rapid de casa. Un om iese din casa , tarandu-se pe pamant. Are pielea gri , parul ciufulit si pete ciudate pe corp. El ne priveste , ranjind draceste. Pare nebun. Ochii ii sunt in totalitate negri. Omul incepe sa rada , tarandu-se rapid spre noi. Arunc spre el cu mai multe sfere de foc. Corpul lui incepe sa arda. Omul ramane nemiscat pe pamant. Cred ca e mort. Eu si Xaphan ne intoarcem , departandu-ne de casa. Continuam sa mergem inainte.

- Probabil ca omul ala era un vrajitor care s-a gandit ca e okay sa vii in Tebalov. Toata magia neagra l-a facut sa innebuneasca. A supravietuit cumva aici , insa sufletul lui a fost distrus. spune Xaphan.

- Nu imi place locul asta deloc. zic eu.

Xaphan isi pune bratele in jurul meu , imbratisandu-ma strans. Oftez si ma lipesc de el , punandu-mi capul pe pieptul lui. Observ in intuneric niste ochi mari , negri , ce ne priveau atent. Xaphan priveste rapid spre acei ochi.

- Inelul. sopteste el.

Ne departam unul de altul si incepem sa mergem spre ochi , insa acolo nu mai era nimeni. Xaphan isi impreuneaza mainile si formeaza o flacara rosie , gigantica. Cel putin zece metri sunt luminati. Zaresc niste picioare foarte mari ce se indepartau silentios de noi. Incepem sa alergam spre creatura , insa i-am pierdut urma rapid. Xaphan injura scurt , lovind cu piciorul intr-o piatra. Acea piatra se loveste de ceva. Un marait sinistru se aude din fata noastra. Xaphan indreapta flacara spre locul din care s-a auzit maraitul. O creatura care nu ar fi trebuit sa existe iese de printre copaci. Un minotaur de cel putin trei metri ne priveste furios. Arunc cu un fulger rosu spre el , insa nu pare ca l-a afectat in vreun fel. Minotaurul urla enervat si incepe sa fuga spre noi. Xaphan ma ia de mana si incepe sa alerge. Incerc sa ma fac invizibila , insa minotaurul ma vede oricum.

- La naiba , ne blocheaza toate vrajile ! striga Xaphan.

- Ce facem acum ? intreb eu speriata.

Xaphan se intoarce brusc la dreapta si ma trage dupa un bolovan. Minotaurul se opreste si priveste in toate partile , incercand sa ne gaseasca. Xaphan ia o piatra si o arunca in partea opusa , creatura indreptandu-se acolo. Iubitul meu incepe sa sopteasca o vraja , in mainile lui aparand niste lanturi.

- Stai aici. zice Xaphan si se ridica in picioare.

El incepe sa fluiere , eu auzind pasi puternici ce se indreptau spre noi. Cand minotaurul iese de printre copaci , Xaphan arunca rapid lantul in jurul lui. Creatura incepe sa urle , incercand sa scape de lantul ce o tine imobilizata. Xaphan vine spre mine , apoi incepem din nou sa fugim.

- Ii va lua ceva timp sa distruga lantul. spune Xaphan gafaind.

- Sa gasim inelul si sa plecam mai repede de aici. zic eu.

Ocolim un copac cazut si continuam sa alergam , insa ne oprim brusc. In fata noastra se afla o prapastie uriasa. Xaphan priveste atent prapastia.

- E capatul orasului. Daca o sa cazi in prapastie , mori inainte sa atingi pamantul. spune el , facandu-ma sa inghit in sec.

Simt o prezenta in spatele meu. Ma intorc speriata , vazand din nou acei ochi negri. Pocnesc din degete , iar o flacara apare in aer. Aproape ca incep sa tip cand vad posesorul ochilor negri. E o creatura uriasa , cu corp de cal. Are gatul foarte lung. Pe cap are doua coarne lungi , iar coltii ii sunt atat de mari incat ii ies din gura. Xaphan se pune rapid in fata mea , vrand sa ma protejeze.

- Numele creaturii e Kobaloi. E una dintre cele mai periculoase creaturi existente. zice Xaphan.

Privesc creatura. Chiar daca arata ingrozitor , privirea ii este atat de blanda. Kobaloi ne priveste curios , in special pe mine. Apoi observ ceea ce cautam. Inelul e pe una dintre coarnele sale. Ma departez de Xaphan si incep sa merg spre creatura , chiar daca el tipa la mine sa vin inapoi. Ajung la cativa pasi departare de Kobaloi. Intind mana in fata. Creatura isi lasa capul in jos , asa ca incep sa o mangai. Kobaloi scoate niste sunete ce ar trebui sa semnifice fericirea.

- Cred ca ma place. spun eu.

Ma ridic pe varfuri si iau inelul , strangandu-l in palma. Kobaloi ma mai priveste inca o data , apoi se departeaza si se afunda in padure. Ma intorc spre Xaphan.

- Misiune indeplinita. zic eu ranjind.

Elementul CautatUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum