~28. M-ai Făcut Sa Te Iubesc. ~

449 35 3
                                    

"M-ai făcut sa te iubesc"

~Alyson ~

  Nu m-am gândit niciodată ca Hasse ar putea însemna atât de mult pentru mine. Prima data nu îl suportam, încercam sa îl ajut sa vadă adevărul prin casetele alea însă am ajuns sa ma simt bine în preajma lui. De multe ori stau și ma gândesc la el încontinuu, la zâmbetul și ochii lui perfecți. E atât de rece cu toată lumea iar cu mine e atât de dulce și protector. Când îl vad ca tine atât de mult la mine îmi apare un zâmbet imediat. Ciudat e ca dabea după ce l-am lăsat sa plece am realizat ca eu defapt... îl iubesc.
. Şi totuşi,l-am lăsat să plece ca şi cum nu ar fi contat, ca şi cum noi doi nu am fi fost niciodată nimic. Mi s-a rupt inima în mii de bucăti, aş fi vrut să strig, să urlu, să mă zbat din toate puterile numai să mă audă cineva , să nu mă chinui de una singură cu toate gândurile care-mi măcinau sufletul deja pustiit. Mi-am dat seama că îl iubeam abia atunci când nu mă mai trezeam cu mesajul lui de "bună dimineata", atunci când îmi lipsea fiecare moment petrecut împreună cu el, atunci când nu mai era acolo, când noi nu mai eram nimic.

  Cel mai trist e când ma trezesc dimineața și realizez ca unele lucruri defapt nu se întâmplă și ca eu pentru Hasse sunt doar o prietena veche, ca dacă i-aș spune ca el apare in fiecare minut din viata mea în gând, ca m-am îndrăgostit de felul lui de a fi, ca ma face cea mai fericita fata din lume și ca e singurul care ma cunoaște cu adevărat, l-aș pierde pentru totdeauna. Ca de fiecare data va trebui sa suport, nu as putea sa îl pierd.

  Ma enerveaza doar ca se subestimează de fiecare data, ca el se vede mai prejos de toată lumea când defapt el e toată lumea mea. Când l-am regăsit am simțit cu inima mea zbura din piept și știu doar ca nu am vrut sa îmi recunosc niciodată ceea ce simt pentru el pentru ca însemna să fiu o fraiera.

După petrecerea de aseară l-am adus pe Hasse la mine pentru ca se simțea rău.

-Neața. Ii spun eu când ajung în sufragerie și el se ridica de pe canapea.
-Neața.. Cat am băut, îmi bubuie capul. Spune el.
-Destul. Îți aduc o pastila imediat.

   Am lăsat telefonul lângă el și după am urcat sus sa iau o pastila de dureri. Când m-am întors el era pe telefonul meu și nu părea prea fericit.

-Hasse, ce tot faci? Îl întreb eu iar el își ridica privirea la mine. Părea dezamăgit și nervos.
-Serios? După tot ce s-a întâmplat ai mai ținut legatura cu el?
-Despre ce vorbești?il întreb eu.
-Despre asta, spune și îmi arata conversația  cu Trey.
-Nu e ceea ce pare. Calmează-te, te rog.
-Sa ma calmez? Am făcut atâtea pentru tine, am renunțat la atât de multe am fost lângă tine când toată lumea te juca în picioare, și tu te întorci la un fraier care și-a bătut joc de tine?
-Despre ce vorbești? Nu ma întorc la Trey.
-Ți-ai bătut joc de mine, de sentimentele mele, știai cum sunt, ca mi-e greu sa ma atasez de persoane și ai făcut ce era mai grav.
-Hasse nu mi-am bătut joc de tine niciodată, strig și o lacrima îmi curge. Nu as face asta niciodată.
-As face orice pentru tine și știi asta, de aia ai profitat. Știai ca indiferent de ce va fi eu voi fi fraierul care va sta după tine. M-ai făcut sa te iubesc, de ce ai făcut asta?

Spune și o lacrima i-a curs iar eu abia acum am realizat ca el a spus ca ma iubește.

-Ce?
-Nu mai contează. Uita ce am spus.

~Hasse~

  M-a Durut când am văzut ca am făcut exact ce mi-am propus încă de la început să nu fac, sa o întristez însă nu ma pot controla. Sunt bipolar, nu ma pot abține.

-Nu m-aș întoarce niciodată la Trey și nu mi-aș bate joc de tine niociodata. Ești cea mai importanta persoana din viata mea, cum crezi ca as face asta? Am ajuns sa depind de tine Hasse, fără tine ma simt atât de pierduta, as vrea sa știi asta. Spune cu capul în pământ și ochii înlăcrimați.
-Am nevoie sa ies. Altfel voi sparge ceva.

  Am iesit repede din casa, am urcat pe motor și am plecat spre.. nicăieri.
  Într-un final am ajuns la o veche pista de motoare și m-am înscris la cursa, am nevoie sa ma descarc cumva. Regret ce i-am spus, cu toate ca e adevărul, regret ca am mărturisit ca o iubesc căci cred ca încep sa o pierd încet încet.  Poate nu a băgat de seama ce am spus, sper ca nu a băgat în seama.

   La aumomedat știu ca am urcat pe motor și m-am lăsat dus de val. Am câștigat, adversarul a fost mult prea jalnic. Nu prea am concurenta pe aici din păcate, ma multumesc cu ce am.

  După ce am primit suma de bani promisa am plecat acasă. Începuseră unele sa se dea la mine și nu am chef de ele. Singura pe care as vrea-o în momentul asta e Alyson dar din păcate e singura care nu ma vrea.
  Am parcat motorul și am întrat în casa. Noah era cu Rebecca, ma bucur pentru el, e cea mai lunga relație a lui.

-Bună Hasse. Striga ea de pe canapea.
-Bună Becca..
-S-a întâmplat ceva? Întreabă ea
-Sunt doar un mare fraier..

Dᴇꜱᴛɪɴʏ ~Volumul ||~Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum