~38. E Bine? ~

440 23 0
                                    

      

Au trecut în jur de opt luni de la nunta iar azi ne aflam cu toții la spital căci Becca e pe cale sa nască. Ally e și ea însărcinată în sase luni cu doi gemeni. O fata, și un băiat. Am fost atât de fericiți când am aflat pentru ca este exact ce ne doream.

  Între timp Noah a avut niste probleme la inima...exact ca tata. A trebuit sa se opereze și eram panicat mereu și nu puteam sa dorm căci îmi era teama. Cu toate ca tata reușise sa treacă de operație ceva rău se întâmple oricum și nu as fi vrut ca Noah sa pățească la fel. Nu as putea fără el.

  La început a fost puțin complicat caci am vrut atât eu cât și Alyson  sa continuam studiile la facultate însă după a 4 a luna ea nu mai putea merge căci era foarte complicat. In schimb s-a rugat de mine sa continui sa merg și ea  sa învețe de acasă.

  O sunam mereu sa vad dacă e bine. Toată lumea era fericita pentru noi mai puțin doua trei persoane care au susținut ca ne-am stricat vietile făcând doi copii atât de tineri.

  Între timp am călătorit mai mult în vacantele date pentru a ne face amintiri pentru ca știu  ca la început nu ar fi bine pentru bebeluși sa meargă atata cu avionul sau prea mult cu mașina.

-Puteți sa întrați sa vedeți copiii, spune doctora ieșind din salon.

-Copiii? întreabă Noah

   Cu toții știam ca va fi un singur copil. Am intrat emoționați în salon iar Rebecca tinea cei doi bebeluși în brate.

  Noah avea o sclipire în ochi când i-a văzut.

-Avem doi băieței? Întreabă Noah.

-Da iubire. Vrei sa ii ți? Întreabă ea și Noah ii i-a în brate pe rand..

   M-am apropiat și i-am privit gândindu-mă ca emoțiile vor fi de cinci mii de ori mai mari decât acum când va venii rândul lui Ally.

-Sunt atât de mici...si fragili. Spune Noah.

-Veți fi cei mai buni părinți, le spun eu.

-Asta sper și eu. Spune el.

  Am ieșit pentru a le lăsa puțin spațiu iar Alyson s-a așezat.

-Ești bine? O întreb eu.

-Doar puțin obosita. Maimuțele astea vor ieșii foarte jucăușe. Zice ea și zâmbesc.  

-Ma bucur pentru ei. Ii spun eu făcând referire la Noah și Becca.

-Și eu. Sunt foarte frumoși împreună.

    Dintr-o data telefonul meu a sunat și am răspuns.

-Voi fi acolo, spun eu și închid.

-Cine era? Întreabă Alyson.

-Era Louis. Azi trebuie sa merg la cursa căci Issaiah s-a rănit la picior.

-Vin și eu.

-Nu știu dacă e o idee buna, ai nevoie sa te odihnești.

-Nu sa fiu cu tine în mașină, voi sta în public. În plus nu ar fi prima data.

   Într-adevăr, Alyson a fost chiar cu mine în mașină la curse dar asta era la începutul sarcinii. Acum se poate întâmpla orice. A fost de acord cu aceste curse numai după ce a văzut chiar cu ochii ei de ce îmi place și a început sa se îndrăgostească și ea de curse.

-Bine, dar nu vi singura.

-O sa vin cu Layla și Mike.

-Okey atunci. Hai sa ne pregătim.

  I-am spus lui Noah unde mergem și am plecat spre casa. Când am ajuns am făcut repede un dus și am luat echipamentul pe mine.

-Iubire, ești gata? Strig eu la Alyson.

-Da, cobor imediat. Striga ea.

    După ce a coborât am urcat-o în mașină la Mike și eu am luat-o înainte căci trebuia să pregătesc mașina.

   După câteva ore bune cursa aproape ca a început și eu m-am pus la start. Am aruncat un ochi la Alyson și am zâmbit când am văzut-o.

   Startul s-a auzit și am pornit. Eram doar eu și mașina și nimic altceva. Prima tura o trecusem cu locul unu și următoarele ture la fel pana când pe ecranul ce se afișa în fata mea am putut sa o vad pe Alyson cum a căzut din picioare. Era ultima tura și știu doar ca mai aveam puțin pana la linia de finiș dar am oprit. Dacă am trecut sau nu nu știu însă știu ca trebuie sa ajung la Alyson

-Ce a pățit? Strig eu însă ea lesinase.

-A căzut pur și simplu, se simțea bine înainte . Spune Layla și ma panichez.

  Venise ambulanța și am urcat cu ea. Când am ajuns la spital am așteptat ca doctorul sa o ajute.

-Putem vorbi puțin? Spune doctorul ieșind din salon.

-Sigur, s-a întâmplat ceva?

-Pot spune ca soția dumneavoastră este foarte norocoasa. Dacă cădea puțin mai într-o parte putea pierde sarcina.

-Ce a provocat căderea?

-Lipsa de hidratare și calciu. Având în vedere ca este însărcinată și cu gemeni trebuie sa se hrănească, sa se hidrateze și sa ai e grija cât pentru trei persoane altfel organismul va ceda.

-Dar nu înțeleg, când e cu mine mănâncă corespunzător căci am eu grija de asta.

-Atunci va trebui sa fiți cu ochii pe ea mai des. Aici aveți medicamentele de care aveți nevoie. O zi buna. Spune el și iese.

   Am întrat repede în salonul ei și d-abea ce se trezise.

-Hasse... Ce s-a întâmplat?  Întreabă ea când ma vede.

-Ai leșinat Alyson. Spun eu sprijinindu-mi  capul în mâini. De ce nu te hrănești? O întreb.

-Despre ce vorbești?

-Nu te preface. Știu ca nu mănânci cât trebuie.

  A tăcut din gura si încep sa ma enervez.

-Alyson, zi ceva! Spun eu mai tare.

-Ce vrei sa zic? Da nu am avut timp sa mănânc. E atat de obositor totul pentru ca trebuie sa țin pasul cu universitatea, sa am grija  ce fac, sa fac și curățenie și de mâncat, sa merg la doctor.

-Nu ți-am cerut niciodată sa faci de mâncare și sa faci curățenie pentru ca știu ca îți e greu. Nu e nevoie sa faci totul singura... Ar trebuii sa știi ca sunt lângă tine.

-Voi avea mai multa grija. Spune ea și oftez

-Sper... Nu vreau sa ti se întâmple ceva nici ție nici copiilor... Era sa pierzi sarcina.

Dᴇꜱᴛɪɴʏ ~Volumul ||~Where stories live. Discover now