Domnia -H.S.

Capitolul 15

*După trei ani*
Din perspectiva lui Alice
– Alexander! îl strig din bucătărie.

– Vin acum! îmi răspunde și mă așez la masă, așteptându-l.

Este o seară de mai și mâncăm pe terasă pentru că este cald și miroase în toată grădina a flori de cireș. Este pornită melodia lui Shawn, Senorita. Îl văd pe Alexander în pragul ușii, îmbrăcat doar cu pantaloni trei sferturi. Își duce lent țigara la buze și trage ușor din ea. Zâmbesc când îl văd și se apropie de mine.

– Hmm... cuiva i-a fost dor de mine azi? mă ridică de pe scaun. Îmi strânge talia cu brațul lui puternic și mă lipește de el.

– I love you when you call me senorita... repet versul și îl privesc în ochi.

– Te iubesc, Alice! își așază palmele pe obrajii mei și își strivește buzele de ale mele.

– Și eu pe tine. îl trag iar în sărut și îl strâng mai aproape.

– Cina e servită! îmi spune râzând. Îmi mușcă buza și mă strâmb.

– Ești prea copil! îl lovesc în piept, apoi las un sărut în locul în care l-am lovit.

– Ești delicioasă! mănâncă și se uită la mine.

– Dragule, mâncarea este delicioasă acum. Eu voi fi mai târziu. îi prind mâna și îmi zâmbește pervers.

– Alice... pronunță cu vocea aceea tipică lui cu care îmi spune că mă iubește enorm și că îmi mulțumește că l-am ales pe el.

– Te rog, nu spune nimic! îi zâmbesc și el tace înțelegând.

Fredonează melodiile în timp ce mâncăm. Este prefect. Mă ascultă mereu, m-a ajutat cu facultatea, acum am trecut anul patru la Medicină, mă iubește și e mereu aici pentru mine. Nu îl merit. Mă iubește sincer chiar dacă știe că eu nu îl pot iubi așa cum o face el. Soneria mă trezește din gânduri. Îi văd sprâncenele încruntându-se.

– E cam târziu pentru vizitatori. îi spun și ne ridicăm amândoi.

– Bună seara! ne zâmbește un domn pe care îl cunosc a fi șoferul mamei lui Harry.

– Da?

– Majestatea sa, Regina, a dorit să vă aduc această invitație. Este ziua Regelui Harold și dorește să îi organizeze o petrecere surpriză.

– Mulțumim, Bertrand, dar nu am vorbit cu ei de mai bine de trei ani.

– Domnule Cifuentes, Regina insistă! ne zâmbește șoferul și pleacă.

– Ce zici? mă întreabă în timp ce închide ișa.

– Nu. răspund ferm.

– Nu o faci pentru el, o faci pentru noi... mă îmbrățișează.

– Nu cred că pot să îl văd.

– Alice, sunt doar trei zile pe care le vom
petrece la palat. Și în plus, așa îți demonstrezi dacă mai simți ceva pentru Harry...

– Tocmai de aia nu vreau să merg! Pentru că o să îmi fie greu să îi văd pe toți.

– Alice... îmi prinde mâna și o sărută. Au trecut trei ani.

– O să te dezamăgesc, Alexander.

– Tu? Niciodată! îmi zâmbește și greșește. Știe că nu îl iubesc așa cum merită și totuși a rămas lângă mine. Deci? mă întreabă.