Domnia -H.S.

Capitolul 17

– Alice... mă trezesc brusc când simt o mână pe mine. Deschid ochii și îl văd pe Alexander încruntat. Mă ridic repede de pe Harry și îmi pun mâinile în cap.

– Alexander... îi spun și vreau să îi prind mâna, dar se dă în spate.

– Lex, nu e ceea ce crezi. se trezește Harry, ridicându-se din pat.

– Îți dai seama ce ai făcut? îl împinge Alexander și Harry cade pe pat. Spune! Ai umilit-o atunci, a plecat și a scăpat de tine și de vrăjile tale și acum când a venit vrei iar să îi sucești mințile! Gata, Harry! Ajunge! țipă și mă rog să nu audă altcineva zgomotele.

– Lex, calmează-te. îi spune Harry calm și se uită la mine.

– M-ai refuzat, m-ai respins trei ani încontinuu! Am acceptat că nu mă iubești așa cum îl iubești pe el! Am acceptat, fir-ar să fie! Am fost lângă tine și te-am sprijinit cu fiecare celulă a mea! Și nu regret! Tu o să regreți! Pentru că omul ăsta nu o să te iubească niciodată cum te iubesc eu, Alice!

– Greșești tare rău când spui asta. intervine Harry.

– Harry, taci! îi spun ștergându-mi lacrimile. Alexander, îmi pare rău...

– Nu îți pare rău! Mă iubești pe mine și eu te iubesc pe tine, iubito! îmi spune Harry.

– Alice! fuge Alexander spre mine, îmi ia mâna și o pune pe pieptul lui. Eu te iubesc mult mai mult! Știu ce te face fericită, știu ce dorințe ai, știu totul despre tine.

– Ce e asta? îi întreb uitându-mă la amândoi. Alexander, știi că îl iubesc pe Harry, dar asta nu înseamnă că nu te iubesc pe tine! Te iubesc enorm! Trebuie să înțelegi că te iubesc enorm! Dar-

– Dar? se uită în ochii mei. Dacă mă iubești nu trebuie să existe "dar".

– Ți-am spus din prima că eu nu pot avea o relație atâta timp cât iubesc pe altcineva și ai acceptat. M-ai acceptat. Ai dormit cu mine în pat știind că îl iubesc pe Harry. M-ai îmbrățișat de fiecare dată când am plâns din cauza lui. Nu te poți preface că nu e așa, că lucrurile astea nu s-au întâmplat.

– Am sperat că o să-l poți uita...

– Ai greșit crezând asta. Mă urăsc pentru că nu te-am îndepărtat când trebuia. îi spun lui Alexander privindu-l în ochi. Și mă urăsc pentru că încă te iubesc atât de mult! mă întorc la Harry și lasă capul în jos.

– Ok. se apropie Alexander de mine și își strivește puternic buzele de ale mele. Mă ține strâns cu brațele și încerc să îl împing.

– Dispari! îl trage Harry de pe mine și mă împinge din greșeală. Cad pe jos și simt o lovitură puternică la cap. Îmi duc mâna la ceafă și văd o urmă roșie.

– Alice! vin amândoi la mine. Ești bine? mă întreabă Alexander.

– Iubito, iartă-mă! Iartă-mă! se apropie Harry de mine.

– Ieșiți amândoi afară! le spun calmă, uitându-mă în continuare la mâna mea cu sânge pe ea.

– Ieși! Nu vezi ce ai făcut? îi spune Alexander lui Harry.

– Din cauza ta! De ce o forțezi să te iubească dacă ea mă iubește pe mine? strigă Harry.

Mă ridic repede și ies din cameră. Le aud pașii în spatele meu și intru într-un oarecare apartament, fără să mă gândesc. Ceasul de la mâna mea indică ora 9:30. E dimineață. Mă uit în cameră și observ că e mai mică decât a mea, dar nu e nimeni aici. Încui ușa și mă întind pe pat.