Domnia -H.S.

Capitolul 26

– Cum a fost în New York? Nu ai apucat să îmi spui la telefon tot. mă întreabă Daiana sorbind cu poftă din ceașca de cafea.

– A fost perfect! Am uitat să-ți spun că Marie vrea ca noi să fim nașii fetiței lor.

– O, Doamne! Alice, e minunat!

– Știu, dar mai avem cam șase luni de așteptat. oftez și ea zâmbește.

Daiana s-a apropiat foarte mult de mine în ultima perioadă. Vorbim zilnic la telefon și acum au venit în vacanță. Harry și Francisc se plimbă prin oraș, iar noi, după cum spune Daiana, "stăm la o bârfiță".

Au trecut trei săptămâni din Ianuarie, am terminat facultatea săptămâna trecută și m-am înscris la Universitatea Solent pentru ca să pot preda limba engleză. Harry m-a pus în funcția de director la fondurile pentru copii și m-am gândit că pot să îi ajut și direct, făcând ore de limba engleză cu ei. Toți îmi spun să nu mă mai implic așa de mult, dar Harry mă susține și îmi place ce fac.

– Cioc, cioc! mă sperii când îi aud vocea și nu vreau să mă întorc. Daiana se încruntă și se uită la mine. Hello, tocmai ce am ajuns după un zbor de 7 ore și mă gândeam că poate cuiva i-a fost dor de mine!

– Bună, Alexander! îl salută D.

– Bună! Alice, am venit să te salut doar.

– Bine ai venit! îi spun și mă ridic. Fața lui se luminează când mă vede. Dacă tot ai venit și poate nu te simți obosit, ai vrea să vii în zece minute în biroul meu? îl întreb timidă.

L-am rănit mult și știu asta. Tocmai pentru asta vreau să vină cu mine. Ca să discutăm cum trebuie pentru că nu e situația clară între noi.

– Da, pot să vin... răspunde lungind cuvintele. Dar nu vreau. zâmbește cu gura până la urechi.

– Trebuie să fac mandat sau...?

– Iubire, am glumit și eu! Știi că pentru tine aș merge până în pânzele albe!

– Calmează-te! îi spun când mă îmbrățișează.

Îmi e dor de el. De prietenul meu cu care mă sărutăm, dar nimic mai mult, și cu care vorbeam lucruri nemuritoare până dimineața. Am distrus acea persoană. Îmi face cu ochiul și pleacă.

– Ești sigură? mă întreabă Daiana când mă vede prierdută în gânduri.

– Nu, dar nu mai pot continua așa. A trecut prea mult timp și nu am găsit nicio rezolvare.

– Alice, faci ceea ce trebuie. E mai bine așa. mă liniștește și o îmbrățișez.

– Ne vedem după ce vorbesc cu el. îi sărut obrajii și plec.

Merg încet spre conac. Soarele e puternic azi și nu e nici urmă de nor. Inima îmi bate cu putere când ajung la etajul trei, unde se află biroul meu. Deschid ușa și îl găsesc pe Alexander stând pe scaunul din fața biroului butonând telefonul.

– Hei! îl salut intrând.

– Frumos birou. face o primă observație și rânjește. Ia spune, despre ce vrei să vorbim?

– Lex, nu face pe neștiutorul.

– Ah, deci am crezut bine. zâmbește privindu-mă în ochi.

– Nu știu cum să încep... mă uit la el și zâmbesc.

– Nu așa! Pentru că am impresia că te despărți de mine... și nu vreau. se ridică venind spre mine.

– Nu am cum să mă despart de tine. Nu am fost niciodată un cuplu.