Capitolul 24

451 36 2
                                    

– Te urăsc, Alice! lovește cu pumnul în lemnul tare. De ce trebuie să fii bună cu toți? De ce vrei să-i înțelegi pe toți? De ce vrei să oferi ajutor când oamenii nu îl vor? De ce?! Nu vezi că tot tu ai de suferit? Nu vezi că nimeni nu este așa cum pare?! Ai salvat-o acum, dar mâine? Mâine cine o să fie cu ea?! Cine o s-o tragă de pe balcon? țipă și plânge.

– Și trebuia s-o las să moară? Dacă ea e ignorantă, trebuie să fiu și eu? Spune, Harry! încep și eu să urlu la el și să plâng.

– Da! Nu vezi că tot în tine se aruncă? Tot tu ești în pericol? Nu o să aprecieze niciodată ce faci! Nimeni din lumea asta nu o să te vadă așa cum te văd eu, cum te vedem noi!

– Ce înseamnă asta? o văd pe mama lui Harry venind grăbită la mine. Ce zici acolo? îl întreabă pe Harry. Ești bine? se uită la mine și îmi studiază fiecare parte a corpului. Îi fac semn că da și mă îmbrățișează. Vorbește, Harry!

– Nu mai am nimic de zis!

– Nu fi copil! Nu o judeca pe ea pentru că a încercat să ajute un om! Nu judeca pe nimeni! Harry, fii atent! Așa ai văzut în familia noastră? Când vreodată mi-a spus mie tatăl tău așa ceva? Când m-a descurajat pe mine vreodată așa cum i-ai făcut tu acum ei? Vorbește, Harold!

– Niciodată.

– Și tu ce faci?

– Alice știe cât de mult o iubesc și știe că astea sunt numai vorbe.

– Harold, o palmă nu doare cât doar un cuvânt! Înțelegi sau nu?

– Am înțeles!

– Bun! Mă duc pentru că am musafiri, dar diseară avem ședință noi trei! îmi sărută fruntea, o îmbrățișează pe Daiana și pleacă.

– Sunt prea bună? mă ridic de pe canapeaua rece. Lasă-mă pe mine să fiu bună și proastă și fii tu rece și nepăsător! plec din camera lui și intru în a mea. Încui ușa și mă întind pe pat.

– Te rog, Alice... ciocăne Daiana și îi deschid.

– Mulțumesc pentru că ești aici... o îmbrățișez și încep să plâng. Ne așezăm pe covor și plâng încontinuu din tot sufletul.

– Of, prințesa mea... trebuie să te descarci acum. Sufletul tău a acumulat prea mult venin de la viperele astea toate. Știi că Harry a spus ceva corect...

– Știu. Asta mă doare cel mai tare. Că am fost slabă și nu am avut curaj să o iau de mână și să o duc direct la spital. Și mă doare că ea crede că am trimis presei videoclipul. I-am promis! Am jurat! L-am întors pe Harry când a vrut să se certe cu ea. Mereu.

– Asta e, Alice... trebuie să trecem peste. Las-o în pace acum, tu ai încercat. Totul depinde de ea.

– Alice! îi aud vocea lui Harry. Îi fac semn Daianei să nu deschidă, dar se duce și deschide.

– E pentru binele vostru să vorbiți. Iartă-mă, Alice! lasă capul în jos și pleacă.

– Iubito... ce se întâmplă cu noi?

– Se întâmplă că nu ai încredere în mine. îi spun nervoasă. Știu că nu e așa, dar nu pot să mă abțin.

– Alice, nu eram aici dacă nu aveam încredere în tine. Știi și tu asta. îmi prinde mâna și o mângâie cu degetele.

– Nu mai vreau să vorbesc despre nimic. Nu sunt bine acum și orice spun o fac din cauza nervilor.

– Bine, atunci stăm aici și nu zicem nimic. oftează și îmi las capul pe umărul lui. Îi simt respirația fierbinte și încerc să nu mă gândesc la Giulia. Încerc.

Domnia -H.S.Where stories live. Discover now