Capitolul 31

450 29 5
                                    

Lucrurile merg parcă prea repede și nu îmi dau seama de trecerea zilelor. Daiana stă de două ore pe capul meu, rugându-se de mine să îmi aleg o rochie din cele pe care le-am probat deja. Croitorul m-a asigurat că o să îmi facă rochia perfectă și chiar mi-a arătat niște modele foarte complicate, dar am refuzat și încă nu găsesc acea rochie pe care mi-o doresc.

– Dar, Alice, nu poți purta orice! Ești regină acum și este nunta dragului nostru rege! Trebuie să îți alegi o rochie pe măsură! îmi spune croitorul stând cu mâinile în sân.

– Ești nervos, Salvador, sau mi se pare? îl întreabă Daiana.

– Da! Pentru că e regina!

– În regulă! Sunt regină, voi fi, adică... dar nu pot să port ceva ce nu mă caracterizează, Salva! Înțelege, te rog! îi spun ieșind din camera de probă.

– Este a doua săptămâna când vii la mine și nu îți place nimic! Încep să mă îndoiesc de talentul meu, Alice...

– Salva, nu e nicio problemă cu talentul tău! îl liniștește Daiana. Alice vrea ceva... mai simplu.

– Ok. Am înțeles! O să îți fac ceva simplu. Îți fac ceva ce știu eu că o să îți stea perfect! începe să se agite prin toată sala. Mă apuc de ea și peste două zile vei avea rochia perfectă!

– Atunci ne auzim peste două zile. Îți mulțumesc, Salva! îi spun în timp ce mă îmbrac cu fusta neagră și cămașa galbenă cu care am venit.

– Cu regele am scăpat imediat! Dar așa e... nunta ta, pretențiile tale! Te sărut! îmi sărută mâna, îl îmbrățișăm și plecăm.

– Nu începe! îi spun Daianei imediat ce ne urcăm în mașină.

– Ok... răspunde tristă.
*

– Iubito, mâine avem interviu amândoi. intră Harry în camera mea.

– Oh... îi răspund vizibil iritată.

– Ce ai? se așază pe pat, lângă mine. Pun laptopul pe măsuță și mă întind în pat, cu spatele la Harry.

– Nu am nimic. Sunt bine, stai liniștit.

– Alice... ce s-a întâmplat? îi simt brațul puternic în jurul taliei mele și mă abțin cu greu să nu plâng. Iubito... nu poți să te porți așa. Vorbește cu mine, te rog! își odihnește obrazul pe obrazul meu și îi simt respirația caldă.

– Am nevoie de puțină odihnă. îi spun sec.

– Nu vreau să ne certăm, dar trebuie să îmi spui ce se întâmplă ca să putem rezolva împreună. mă întoarce cu fața la el. Îmi acopăr fața cu palmele ca să nu îmi vadă lacrimile din ochi.

– Am nevoie de o pauză de la tot.

– Tot ce se întâmplă... e prea mult pentru tine, nu? Crezi că e prea devreme ca să ne căsătorim? mă întreabă foarte speriat.

– Nu, Harry, nu! Vreau asta, îmi doresc asta, dar...

– Dar?

– Nu mai am energia necesară pentru interviu și nici pentru probat alte rochii și nici ca să planific o nuntă, nici măcar propria mea nuntă. Sunt epuizată. Am lucrat încontinuu în tot acest timp și toată lumea e nemulțumită de mine. Am crezut că mă voi descurca cu toate lucrurile cu care ai venit la pachet și chiar mi-am dat interesul, dar...

– Spune-mi un singur om care nu e mulțumit de tine.

– Nu știu să-ți spun acum, dar-

– Pentru că nu există! Eu sunt mândru de tine și de ce faci tu. Ai condus totul foarte bine și țara noastră e foarte mulțumită de ajutorul pe care îl oferi. Cât despre nuntă... amânăm dacă vrei.

– Nu! Nu, nu, nu! E nunta noastră, nu amânăm nimic, Harry!

– Alice, nu vreau să te îndoiești de noi... Dacă nu ești sigură acum, poate e mai bine să-

– Nu amân nimic! E nunta noastră și punct. Sunt puternică. spun mai mult pentru mine.

Harry mă îmbrățișează, dar apăsarea din sufletul meu nu dispare. Încep să mă gândesc dacă e bine ce fac. Încoronarea oficială va avea loc în seara nunții noastre. Harry va fi rege cu drepturi depline, iar eu regina lui. Eu, regină. Mă bufnește râsul când mă gândesc.

– Mai bine te odihnești puțin. se întinde pe spate. Îmi așez capul pe pieptul lui și îl îmbrățișez. 

*
Nu mai suport tensiunea. Mă ridic îngrozită din pat. Simt că mă sufoc. Deschid ușa și mă grăbesc pe scări ca să ajung afară. Mă așez pe o buturugă din curte și vomit dintr-odată, fără să realizez ce se întâmplă.

– Alice? îi aud vocea lui Harry și îl văd alergând spre mine. Iubito! se panichează când mă vede că vomit. Îmi prinde fruntea cu mâna și îmi strânge părul în coadă.

– Sunt bine! Aveam nevoie de aer...

– Sun la salvare.

– Sunt bine ți-am spus! Nu suna nicăieri!

– Dar-

– Harry, te rog! Am mâncat ceva ce nu mi-a priit...

– Ce ai mâncat azi? mă întreabă când mă așez pe iarbă. Încerc să mă gândesc la ce să răspund pentru că nu îmi amintesc ce am mâncat azi.

– Am mâncat.

– Ce? insistă și zâmbesc. Este forte îngrijorat din cauza mea și mă simt protejată de grija lui.

– Nu mai știu, Harry...

– Ok, o să întreb oamenii să văd ce ai mâncat și când pentru că sunt sigur că ai băut un ceai și cinci cafele azi și probabil că ai mâncat o salată cu somon.

– Mă urmărești cumva? mă uit suspicioasă la el.

– Nu, Alice, te cunosc!

– Ok... am băut patru cafele și am mancat un sandviș de dimineață.

– Ok. De mâine schimbăm programul. Prânzul și cina vor fi obligatorii și le vei lua cu mine, că vrei sau că nu vrei.

– De ce să nu vreau? Chiar îmi place ideea asta. încep să râd și el oftează.

– Mergem? se ridică și îmi întinde mâna.

– Mai stau! îl trag de mână și se așază iar lângă mine. Îmi așez capul pe pieptul lui și mă cuprinde cu brațele.

– Te iubesc mult, Alice...

Domnia -H.S.Where stories live. Discover now