Domnia -H.S.

Capitolul 20

M-am gândit de multe ori că viața mea e dificilă, dar în același timp simplă. Sunt o simplă fată care a muncit mereu pe brânci pentru ca să poată să trăiască decent. Nu îmi place să trăiesc în trecut. Îl urăsc. Însă trecutul m-a adus aici, în prezentul pe care îl iubesc. M-a format ca om, ca ființă care trebuie să supraviețuiască. Trecutul meu e dureros, dar prezentul e dulce. Mă gândesc că prezentul e pentru mine răsplata singurătății în care am trăit, a frigului pe care l-am îndurat... răsplata rușinii de a fi singură pentru că părinții mei m-au abandonat. Și așa este. Suntem în fața zecilor de oameni care sunt aici ca să mă cunoască și să mă facă cunoscută în întreaga țară, poate chiar lume. Zâmbesc frumos în fața lor și îl aprob pe Harry mereu în ce spune.

– Domnișoara Alice ce crede despre acest subiect? Este corect să redați fondurile? mi se adresează domnișoara care ne ia interviul și care inevitabil mă trezește la realitate.

– Absolut! îi răspund calm. Acei copii au nevoie de noi, au nevoie de sprijinul pe care nu îl pot avea din altă parte.

– V-ați implicat sufletește în relațiile cu orfelinatele?

– Vă rog pe toți să nu le mai numim așa. Eu în aceste orfelinate am fost crescută de la vârsta de 5 ani. le spun și le zâmbesc. Harry se întoarce spre mine foarte confuz.

– Să înțelegem că nu aveți părinți?

– Nu, nu am părinți. Nu am avut niciodată. Am doar o soră cu care am crescut, dar nu mai știu nici de ea de foarte mult timp. îi simt mâna lui Harry cum o strânge pe a mea. El nu știa lucrurile astea.

– Aveți ceva să ne spuneți despre viața dumneavoastră? Despre experiențele pe care le-ați trăit?

– Am multe să vă spun, dar nu vreau să povestesc totul. Vreau să le spun acelor copii că nu sunt singuri. Eu și regele suntem aici și o să îi ajutăm cât de mult putem în orice privință. O să îi vizităm mai des și o să vorbim cu fiecare în parte să vedem cum se simt, dacă doresc ceva anume...

– Majestatea Voastră, ce părere aveți despre ceea ce spune domnișoara Alice?

– Are perfectă dreptate. se uită la mine, dar îmi feresc privirea. Pentru ca totul să meargă așa cum trebuie și să nu mai întâlnim dificultăți, am să o rog pe Alice să se ocupe de aceste lucruri de acum înainte. Doar tu vei avea acces la fondurile și donațiile pentru această cauză și doar tu îmi vei spune ce le trebuie atât instituțiilor, cât și copiilor. îmi zâmbește trist și îmi sărută mâna.

– Ce credeți despre regina noastră?

– Singura noastră regină în acest moment este mama. Viitoarea regină este lângă mine. Dar știu că te-ai referit la Julia. îi face cu ochiul și ea roșește. Adevărul este că nu am simțit niciodată ceva pentru ea, dar v-ați dat seama cu toții de asta. Este o persoană care se gândește numai la binele ei. Nu îmi place acest subiect, dar trebuie să vă spun adevărul. Asta e! I-am făcut un dosar de divorț foarte generos pe care l-a respins din prima clipă. Ei bine, în urma a ceea ce a făcut, eu am dreptul legal să divorțez fără ca ea să își dea acordul. Nimănui nu îi mai pasă de părerea ei acum. Pleacă exact așa cum a venit. Îmi pare rău pentru ea.

– Majestate, nu trebuie să fim atât de duri. mă încrunt când îl aud ce spune.

– Ce părere aveți dumneavoastră? mă întreabă imediat fata.

– Într-adevăr, Julia și-a urmărit propriile interese, dar nu putem să o condamnăm pentru asta. Toți facem așa, mai mult sau mai puțin. Mi se pare iremediabil faptul că a făcut asta pe la spatele regelui, fără să își spună părerea sau măcar să motiveze de ce a făcut-o. Iar în ceea ce ne privește pe noi două, nu am cunoscut-o, dar vreau să cred că este o fată inteligentă care știe când trebuie să tacă și să-și plece capul. zâmbesc camerelor și ziariștilor care se uită nedumeriți la mine.

Văd un tânăr care a rămas cu gura căscată și îi zâmbesc.

– Vreți să mă întrebați ceva anume? îl întreb și el se uită fix în ochii mei foarte confuz.

– Nu, nici de cum! Dar v-a făcut rău, a găsit mereu o portiță și v-a atacat cu prima ocazie! Eu unul nu mă așteptam.

– Exact! se ridică o fată în picioare. Ne așteptam să o vorbiți de rău, să ne spuneți defectele dânsei... dar dumneavoastră o apărați și o iertați pentru ce a făcut?

– Da, iertare este cuvântul potrivit. Cu toate că ea are nevoie doar de iertarea lui Harry, nu și a mea. Au fost vorbe goale fondate pe nimic altceva decât minciuni. Nu am cum să iert ceva ce nu a existat. le zâmbesc și le explic oamenilor.

– De așa regină avem nevoie! se aude un glas. Nu cum a fost Julia! A obligat presa să scrie exact ce a vrut ea! Am apărat minciunile ei. Ne-a amenințat mereu!

– Nu sunt mai bună cu nimic decât ea, suntem egale. Toți suntem egali. Doar că eu mă gândesc la oameni. le spun.

– Majestate, încă o întrebare mai am și încheiem interviul. Când vă veți căsători? ne întreabă timidă. Harry se uită la mine și eu mă uit la el. Râdem amândoi și ceilalți zâmbesc și așteaptă răspunsul.

– Eu plănuiesc să ne căsătorim imediat după ce divorțul este finalizat. răspunde Harry zâmbind.

– Iar eu nu mă grăbesc să mă mărit. le spun serioasă și toată lumea râde. Glumesc, bineînțeles! Am adormit cu gândul la acest domn timp de trei ani! Vă dați seama că abia aștept să fie soțul meu!

– Vă mulțumim pentru că ne-ați acordat acest interviu, Majestatea Voastră! Și îi mulțumim domnișoarei Alice pentru sinceritatea cu care ne-a spus totul!

Lumea începe să aplaude și ne ridicăm. Dăm mâna cu toți oficialii din cameră și plecăm acasă. Harry a zâmbit tot drumul. Îl ador când îl văd fericit.

E deja seară și tot ce îmi doresc este să dorm. Harry se schimbă în pantalonii lui scurți, iar eu îmi iau rochița mea de noapte. Mă așez lângă el în pat și mă cuprinde cu brațele lui calde.

– De ce-

– Nu am avut curaj să îți spun. îl întrerup imediat când îmi dau seama ce vrea să mă întrebe.

– Alice, ești comoara mea... îmi sărută gâtul și îi strâng brațul.

– Nu sunt nicio comoară! Sunt un copil abandonat care nu a știut niciodată ce înseamnă iubirea. Până acum trei ani când ai apărut tu. mă întorc cu fața la el și îl sărut pe buze.

– Nu te las să scapi fără să îmi povestești tot! Fără rușine, fără nimic!

– Te iubesc, Harry!

– Eu nu mai am cuvinte...