Brunetul. (boyxboy)

Capitolul 10

Satenul iese din baie. Avea un prosop in jurul taliei si ranjeste amuzat.
-Ce faci cu telefonul meu? Intreaba el, neschimbandu-și zâmbetul.
-Sunt doar curios...despre ce vorbești tu cu America? Chiar nu găsesc un context pentru conversatie.
El surâde usor in timp ce cauta prin geantă dupa haine.
-Un film, nu e mare lucru. As vrea eu sa fie mare lucru.
Pufnesc amuzant si desi nu prea avea logica, decid să nu îi dau importantă. Arunc telefonul pe pat si fug in baie.
Împrăștii prin baie hainele mele, apoi intru in dus, lăsând apa fierbinte sa imi calmeze mușchii. Ies din dus peste câteva minute si ma îmbrac rapid cu o pereche de boxeri.
Deși apa inca curgea de pe mine, ies din baie. Iau hainele pe care le pregătisem mai devreme pe pat si ma îmbrac cu ele.
-Doamne, s-a mai racit vremea afară, zice Jason ducandu-se spre geam si atingandu-l cu buricul degetelor.
-Doar e toamnă, ce vrei? Soare si +30 de grade?
-Ar fi de preferat.
Pleoscaiesc zgomotos din buze si imi iau telefonul in mâna. Un mesaj.
Număr necunoscut: hei.
Îmi arcuiesc o sprânceana.
-Avem voie sa fumăm? Sparge liniștea satenul.
Dau din umeri.
-Habar nu am, nu au menționat.
-Atunci ma duc sa fumez, spune el deschizând ușa.
-Nu îți este prea cald? Il intreb examinand doar tricoul subțire de pe el.
-Știi doar ca urăsc sa imi fie prea cald, spuse ieșind afară.
Ma arunc in pat.

Eu: hei. Cine esti? Nu te am notat in telefon.

Intru pe instagram după, verificând feed-ul.

Număr necunoscut: cineva.
Nu ma stii.
Nu vreau sa ma stii.

Ma întorc pe partea cealaltă a patului.

Eu: mai bine ar fi sa te prezinți.

Număr necunoscut: conteaza cine sunt? Prefa-te ca sunt doar cineva de pe internet.

Eu: bine atunci.
De unde imi ai numărul?

Număr necunoscut: oricum il stiam.

Eu: de unde?

Număr necunoscut: de la cineva. Contează?

Eu: nu am chef de tampenii.
Block.

Număr necunoscut: nu...

Eu: spune-mi cine ești și poate mă razgandesc.

Număr necunoscut: nu pot.

Eu: de ce, ma rog?
Si de ce, dracu, mi-ai scris?

Număr necunoscut: pentru ca te plac.
Si daca ti-as spune cine sunt...
Nu vreau sa stric ceva.

Eu: sa fim seriosi. Ma place jumatate de liceu. Cel putin, jumatate de liceu mi-a recunoscut asta. Chiar crezi ca cineva in plus ar schimba? Poate daca imi spui cine esti, te plac si eu?

Număr necunoscut: nu ma placi.

Eu: atunci de ce mi-ai scris?

Număr necunoscut: pentru ca mie imi place de tine. Stiu ca tu nu o sa ma placi niciodată.

Eu: nu vreau sa te supăr. Nici nu stiu cine esti.

Număr necunoscut: nu m-am supărat. M-am obișnuit. Oricum se vede de la o poștă că iti place de altcineva. Însă asa macar putem vorbi fara sa imi fie rusine.

Eu: de cine imi place?

Număr necunoscut: deci imi dai block?

Eu: sa presupunem ca încă nu. Cum te cheama?

Număr necunoscut: chiar nu pot spune.

Eu: ok, ok, cum sa iti spun atunci?

Număr necunoscut: A.

Eu: Bine, domnișoară A.

Număr necunoscut: sunt băiat.

Eu: oh.

Număr necunoscut: Si cum la tine?

Ușa se deschide.
-Hai, mă, somnorosule. Cică azi ne plimbăm cu barca. HAI!! Striga Jason.
Chicotesc si ma ridic din pat.
-Abia aștept să te împing în apă.
El imi aruncă o privire urâtă.

Eu: trebuie sa plec.

Arunc repede un pulover pe mine, în comparație cu Jason, care părea scos din povești imbracat doar cu un tricou pe vântul ăsta.
-Sigur nu vei muri de frig?
-Și daca o sa mor?
-Voi plânge, ii spun sarcastic.
-Ai un suflet mai rece decât vremea de afară, imi raspunde si imi aruncă o privire.
-Știi tu? Asta a durut.
Mergem cam 200 metri pe jos, pana ajungem la lac. Apa era usor cam tulbure, iar asta ma nemultumea.
-Fiecare trebuie sa ia o vestă de salvare. În caz de ceva, spune o femeie bătrână, în timp ce ne inmaneaza cate o vestă.
Pleoscaiesc nemulțumit din buze.
-Sigur nu iti este frig? Intreb, ridicandu-mi o sprânceana.
-Imi este bine. Doamne, esti mai rau decat mama.
-Ai piele de găina, constant.
-Și?
-Parcă esti un copil mic, doamne, zic si imi dau hanoracul jos de pe mine.
-Îmbracă, spun si flutur materialul in fata lui.
-Am 19 ani, pot sa imi duc si singur de grija.
-Imbraca-l pana nu te ajut eu.
Jason isi da ochii peste cap si se îmbracă. Hanoracul era usor mai mare decat el, iar eu încep sa rad.
-Zici ca sunt un urs imbracat asa.
-Ti-se pare, ii zic si examinez cu privirea locurile.
Il zăresc pe Seko. Vorbea cu cei doi băieți.
-Sa ma duc la el? Il intreb pe saten si imi ridic o privire.
-Nu stiu, faci ce vrei. Nu dau eu sfaturi bune.
-Știu, ii răspund iar el pufni.
Însă înainte să fac vreo mișcare, chiar Seko se apropie de mine.
-Vrei sa vii cu mine intr-o barca? Este obligatoriu sa fiu cu cineva major, iar tu esti singurul de aici major pe care il stiu...Imi explică, mutandu-si ocazional privirea asupra lui Jason.
Îi arunc o privire fugara satenului, apoi dau pozitiv din cap.
Poate el este cel care mi-a scris mesajele. Este destul de rușinos si la cum m-am comportat cu dânsul, este posibil sa se fi îndrăgostit.
Si nici nu am numarul lui. Iar el l-ar fi putut obține usor de la America.
Însă eu ce simt pentru el?
Ma îmbrac cu vesta, apoi intru in barca cu brunetul. Înghit în sec si ma asez jos.
Dansul porneste motorul, iar noi începem să ne mișcăm.
-Și de ce ai decis să vii aici?întreba tânărul, spargand liniștea.
-Habar nu am. Mai bine stăteam acasă,  ii spun sincer. Tu?
-Natura e frumoasă.
-Dar nu atunci cand e toamnă, frig si umed.
-Nu stii a vedea partea frumoasa a lucrurilor.
Dau din umeri.
-Tie iti place cu adevarat de America? Il intreb dupa o pauza de cateva secunde