Brunetul. (boyxboy)

Capitolul 23

*cand am pus la capitolul trecut "si poate ăsta este sfârșitul"(sau ceva de genu, ma rog) ma refeream la această etapă din viata lui Ryan. Nu e sfârșitul cartii inca muwhahaha*

Peste 3 ani.

Cobor de pe scenă, auzind doar aplauzele zgomotoase ale mulțimii. Iau paharul de apa pe care mi-l întinde Cristina si il golesc.
-Ai fost genial! Spune fata si zâmbește larg.
Ii răspund cu un zâmbet forțat.
-Multumesc, scumpo.
Ma asez pe canapea si imi trec degetele prin păr.
-Ryan, mai stai puțin, ma anunță Rebeca.
Rebeca era probabil cam singura mea prietenă de cand a inceput totul. Mai era si persoana responsabilă pentru scenetele de la acest teatru.
După ce am decis să încep totul de la 0, mi-am adus aminte de acel spectacol. Am decis ca ar merita sa incerc sa fiu actor, dar nu regret. Cand incerci sa fii alt personaj, să devii altcineva si aparții lumii personajului, ajungi sa uiti de propriile probleme. Si pe atunci aveam destule probleme.
Plus ca nu era o meserie zgârcita la bani.
Apoi am intalnit-o pe Rebeca cand cautam sa imi aplic cv-ul si am ajuns sa fim prieteni. Roșcata era o personalitate  extrem de plina de viață și cu chef de nebunii. Tot cheful ei de viata ma ținea si pe mine pe linia de plutire.

Și cât despre Cristina...ea era Cristina cea blondă. O cunoscusem la un spectacol. Imi zicea cat de mult dorește să ne cunoastem mai bine. Cat de mult ma place si cat de interesanta va fi intalnirea. Si ne-am cunoscut. Câteva nopți petrecute împreună, apoi firea ei super lipicioasa. Si acum ajunsese logodnica mea.
Avusem inițial proasta impresie ca daca incerc sa par mulțumit de viata mea, voi fi.
Dar doar incerc, nu si sunt.

Pentru ca de fiecare data cand deschid portmoneul si vad poza de familie si cea cu Jason atașată acolo, golul din stomac se face puternic simțit.
Însă viața aia a rămas în urmă si eu sunt Ryan cel nou, cu o logodnică si meseria de actor. Macar ultimul lucru era suficient.

-Iar gândești prea mult, spune Rebeca privindu-ma atent.
-Meditez. Asa sunt eu.
-Ryan, te ranesti singur, isi așează grijuliu mâna pe umărul meu.
Rebeca ma înțelese. Nu stiuse vreodata ce ascunsese trecutul meu, dar stia ca inca ma afecta.
In timp ce Cristina, ca deobicei, era ocupată cu shopping-ul.
-Este totul ok, ma rog. Ce ai vrut sa imi spui?
Roșcata isi trece degetele peste hârtie, citind textul.
-Sa te întâlnești cu sponsorul. Atât. Nu e mare lucru.
Pufnesc.
-De ce eu?
-Ești personajul principal in scenă și esti mândria teatrului. Nu te preface ca nu înțelegi.
Chicotesc vag.
-O sa fug acasă si o sa ma ascund sub pătura.
-Iar eu ii spun Cristinei ca o înșeli iar.
Ma strâmb și imi scot limba.
-Asta este secretul nostru. Vrei sa il distrugi?
-Oh, Ryan, meriți o palmă buna sa realizezi cum se comporta cu o fată. Probabil ăsta este si motivul de ce nu sunt pe bărbați.
-O placi pe Cristina si nu stii cum sa o furi de la mine? Dragă, doar stii ca eu nu sunt zgârcit.
Ea rase si imi ciufuleste parul.
-Pe ea poate o poti împărți, dar nu sunt sigură de satenul din poza ta din portmoneu.
Zâmbetul imi piere de pe chip și mă  prefac ca ma concentrez pe altceva.
-Hei, scuze. Nu am vrut sa te simți prost. Este ceva cu el..? Sau nu inteleg eu.
-E totul bine. Sper.
Suntem însă deranjați de sunetul strident al telefonului Rebecai. Isi duse telefonul la ureche.
-Da, buna ziua...imediat, desigur...apropo, va fi si un actor aici, sper ca nu va deranjează...Ma bucur, va așteptăm, zice inainte sa închidă apelul.
-Tsk, hai după intalnirea cu sponsorul, să ne ducem sa bem o cafea bună. Sau o ciocolată fierbinte, cum iti place ție, zice visătoare.
Zâmbesc timid si imi bag telefonul in buzunar.
-In fine, ne așteaptă in afara culiselor. Tu sa ii bagi chestii de alea ca la noi la teatru e super mișto, ca toti sunt super buni, iar Rebeca e cea mai de treaba șefa.
-Nu sunt sigur de ultima parte.
Imi arunca o privire urâtă și se strâmbă.
Chicotesc si o urmez pe roșcată din spate.
La fel de rapid cum se umpluse sala de oameni, la fel de rapid se golise. Observ câțiva bărbați îmbrăcați la costum cu spatele.
O conversație extrem de plictisitoare se aștepta, iar asta ma enerva la culme. Sa ma salveze cineva.
-Bună, eu sunt administratoarea teatrului, se prezenta Rebeca zâmbind larg.
Bărbații se întorc.
Si atunci mi-a picat fișa.
Ochii lui se fac mari, toate hârtiile căzând pe jos.
-R..Ryan? Se bâlbâi bărbatul.
-Tata? Intreb confuz.
Înghit în sec, dar nu reusesc mai mult sa spun ca el leșină. Reușesc să il prind. O aud pe Rebeca cum țipă scurt.
-Sun acum! Spuse si tastă numarul de urgențe pe ecran.

Și de ce iti este frică, de aceea nu scapi.

~

Ma plimbam prin hol, framantandu-mi mâinile. Ce căuta tata aici? Si care ar fi fost șansele? De ce a leșinat?
Îmi trec limba peste buze.
O fi si America aici? Dar mama? Dar Jason..?
Și tata va fi ok?
-Poftim, imi inmaneaza Rebeca o ciocolată caldă.
Zâmbesc forțat si iau o gura din lichidul fierbinte.
-Presupun ca vrei răspunsuri?
-Nu te oblig. Este trecutul tau, nu al meu.
-E tata.
-Am inteles, chicoti. De ce ați pierdut legătura?
Iau o gura de aer.
-E ok dacă nu vrei sa imi spui, ma liniști.
-Dar vreau. M-am săturat să fiu singur.
-Nu esti singur, sunt mereu cu tine. Si cred ca si familia ta, deși ati pierdut legătura.
-Prima dată când am venit la teatru. Acum 3 ani. Fugisem de acasă. Ma certasem cu ai mei urat, eram îndrăgostit de cel mai bun prieten al meu -satenul din poza- si apoi într-o noapte am fost atat de beat..Încât am facut-o. Dar el era îndrăgostit de sora mea si nici nu era gay.
Si pur si simplu... nimeni nu ma mai voia. Am distrus totul. M-am distrus si pe mine însumi. Si am plecat. Tot ce am lăsat a fost o scrisoare. Nu am spus nimănui unde, cand si cum.
Ea ascultă cu atenție cele câteva propoziții.
-Și totuși nu ai uitat trecutul?
-Nu este trecut. Este prezentul, deoarece doar cu amintiri mai traiesc. Mereu ma gandesc la cat de fericit eram si la cat de usor am distrus totul.
-Știi ce? Duca-se dracu totul. Acum ai o sansa sa corectezi totul. Si pe deasupra, desparta-te de Cristina. Blonda aia nu te merita.
Chicotesc si imi las capul pe umărul ei.
-Crezi ca ma mai urăsc?
-O sa vedem. Il mai placi?
-Nu cred. Au trecut 3 ani totuși...însă nu pot trece peste el si gata.
-Clar, șuieră ea.
Imi îndrept privirea spre capătul holului. Inima incepe sa imi bată mai puternic atunci cand o vad pe mama si pe America.
Ele se opresc brusc cand ma vad pe mine.