Brunetul. (boyxboy)

Capitolul 27

Ma trezesc dimineața. Un zâmbet imi apare subtil cand realizez ca sunt in patul meu. Patul meu de acasă.
Ma foiesc pe partea cealaltă a patului, dând peste imaginea Cristinei dormind.
Ma ridic in fund pe marginea patului. Cu pasi lenți ma apropii de dulap, de unde imi scot niste haine. Le iau in brate si ma duc sa fac un duș.
După 20 minute imi termin rutina si o trezesc pe blonda. Bat si la ușa Rebecai, dar ea nu se prea grăbea cu trezirea.
Cobor la etaj, unde o vad pe mama gatind.
-Chiar imi este dor sa gust ceva gătit de tine, ii spun si ma asez in scaun.
Mama chicoteste.
-Și inca faceai inainte pretenții ca nu iti place cum gătesc, isi așează mâinile în șold.
-Greșeala mea.
Aud niste pasi mai grei si cand imi întorc privirea dau peste tata.
-Ce planuri aveți? Intreaba tata entuziasmat.
-As vrea sa revizitez locurile, dau din umeri.
-Pe la 3 voi fi liber, am putea sa ne ducem împreună.
Zâmbesc.
-Ca in vremurile bune, pufnesc amuzat si imi refixez privirea pe mama care continuă sa gătească.
Aud iarăși pasi, dar de data asta cand ma întorc o vad pe America vorbind cu Rebeca.
Bruneta pufni iritată cand trece pe lângă mine. Se opreste in dreapta frigiderului si ia un pachet de lapte. Vine la masă și isi toarnă un pahar.
-Miroase delicios, spune pofticioasa Rebeca.
-Este o rețetă de familie, se lauda mama.
-Imi torni, te rog, si mie un pahar? O intreb pe America.
Trebuia cumva sa aflu ce am facut rau si sa ma împac cu ea. Neapărat.
Ea își ridică privirea spre mine si isi da ochii peste cap.
-Ai maini? Foloseste-le, imi raspunde răutăcioasă si se rezema de blatul de la bucătărie.
-America, se uita tata urat la ea.
-Nah, avea dreptate. Mai bine imi torn singur, zic stânjenit si iau pachetul de lapte.
Umplu un pahar cu conținutul alb si il asez in fața mea.
-Tsk, era mai bine aici fără el, spune America mai mult pentru sine.
Înghit în sec.
-Uhm, mamă, voi mânca mai târziu. Mi-a pierit gustul de mâncare, ma ridic de pe scaun si părăsesc bucătăria.
Tata ma strigă odata pe nume, dar il evit.
Intrând în camera o vad pe Cristina imbracandu-se.
-Ati terminat de mancat? Atât de rapid? Se uită uimită la mine.
-Nah, noi doi vom mânca altundeva.
-Unde? Isi ridica suspicioasă o sprânceana.
-Locația rămâne la alegerea ta, scumpo.

~

Revin acasă, rămânând uimit cand vad o mașină necunoscută parcata. Bine, poate nu am revenit de extrem de mult timp aici, insa oricum.
Ies din mașină, apoi intru in casă. Cristina a decis ca are nevoie de nu stiu ce stiu ce vizita la salon. Asa ca a rămas în oraș.
Ma strâmb usor nemulțumit cand vad ca oaspeții era chiar tatăl lui Jason.
-Bună, murmur.
-Hm, deci este adevărat, se întoarce tatăl satenului si zâmbește. Ma bucur ca totul este bine.
Tata pufnește amuzat.
-Apropo, cât despre compania din centru. Din cate procente este profitul?
Decid să nu stau la conversația asta plictisitoare si ies din living. Însă dau nas in nas cu cineva.
Imi cobor privirea si desigur...Jason.
-Ce cauti tu aici? Intreb uimit.
-Parcă inainte iti plăcea să ne petrecem timpul împreună.
Murmur ceva incoerent.
-Stai calm ca tata mi-a zis ca mi-ar prinde bine sa stau langa el cand are întâlniri de afaceri, imi raspunde prompt.
Ma apuca de mână și ma ajuta sa ma ridic de pe podea.
-Mulțumesc, pufnesc.
-Poate ne uitam la un film? Conversația lor chiar ca este plictisitoare, se strâmbă speriat.
Dau din umeri.
-Haide, oricum nu am nimic mai bun de facut.
Urcam sus, intrând în camera mea.
-Woah, nu am fost in camera asta de 2 ani. De cand a fost înmormântarea ta.
Dau din umeri cand aud ultima propoziție. Ma arunc in pat, pornind televizorul.
-Vrei sa te uiti la ceva in special?
El dă din umeri.
-Imi este indiferent.
-Ce incerci tu mai exact sa faci? Il intreb dupa o pauza de cateva secunde.
El se strâmbă.
-Vreau doar sa repar prietenia noastră.
Imi urc privirea spre tavan.
-Crezi ca mai avem o șansă?
-Incercarea moarte n-are.
Pornesc un film ales întâmplător de pe netflix. Însă degeaba, nu ma puteam concentra. Ma tot gândeam la satenul de langa mine. Si la faptul că America nu ma suportă.

~

-Sincer sa fiu, a fost chiar un film bun, imi zice cand voia sa plece.
Incercam sa imi amintesc despre ce era filmul, dar nu aveam nici o vagă de idee.
-Mhm a fost, zic visător.
Imi cobor încet privirea de la ochii lui, la buzele lui.
De ce făceam asta?
Imi apropii fața încet de a lui. El nu făcea nimic.
Și când era aproape sa imi lipesc buzele de ale lui, usa de la intrare se tranti repede. Ne face pe amândoi sa sărim ca arși, intorcandu-ne. O vad pe America cu o privire moartă. Nu ne acorda atenție.
-Plec, șuieră el si fugi pe ușă.
Inima continuă să îmi bată cu putere. Nu, nu eram îndrăgostit de el. Nu. Nu mai eram. Eu sunt cu Cristina.
De ce tot continui să fiu impotriva mea?  Ar trebui sa rezolv tot si sa ma accept.
Cu pasi apăsați o urmez pe America.
-Ce ma urmezi? Intreaba ea cand ajunge in living.
-Nu am voie? Îmi arcuiesc o sprânceana.
-Nu ma poti lăsa în pace? Maraie si se întoarce spre mine.
-Ce ti-am facut greșit?
-Oh, absolut nimic, domnule perfect, imi raspunde sarcastică.
-La naiba, poate mai bine muream cu adevărat, nu?
-Nu am zis ca mai bine mureai. Doar mai bine...nu apareai inapoi.
Câteva lacrimi i-se formasera in coltul ochilor, dar le sterse rapid cu mâneca.
-Care e problema ta?
Sari ca arsă si se întoarce brusc spre mine. Cu pasi rapizi se apropie de mine si isi lovi degetul arătător de pieptul meu.
-Care e problema mea? problema mea?! Vrei sa știi? Intreaba nervoasă.
-Chiar sunt curios.
-La dracu! Ai fost întotdeauna fratele meu model. Apreciam tot ce făceai. Ca niciodata nu te lasai condus de nimeni si faceai cum voiai. Ca iti exprimai punctul de vedere si ii spuneai mereu cuiva adevarul in fata. Ca luptai pentru ce ai vrut si nu ai renuntat niciodată. Ai fost mereu un exemplu pentru mine!
Lua o pauză, privind podeaua.
-Apoi, ai renunțat, zice cu o voce mai ștearsă. Poate crezi ca i-ai dezamăgit pe toți, dar și eu am fost aici. Mereu. Însă niciodată nu m-ai observat. A fost întotdeauna vorba despre tine. Nu ti-a pasat ca atunci cand ai renuntat, ai renuntat si la mine.
-America..
-Ai plecat precum nu mai era nimeni aici. Dar eram si eu! Eu eram aici! Si am asteptat...un semn de la tine, orice...
-I-imi pare rău, înghit în sec.
-E-eu...e-eu...am crezut ca ai murit. A-am crezut ca...Ai renuntat de tot. Am crezut ca...Nu am valorat nimic  pentru tine niciodată.  Am crezut ca ai murit si ca nu vei mai fi niciodata aici.
O strâng puternic in brațe. Isi afundă capul in pieptul meu.
-3 ani de zile...te-am sunat zilnic. Am asteptat sa imi răspunzi si sa imi zici ca trăiești si ca esti aici.
Incepe sa plângă in hohote, afundandu-și nasul in tricoul meu.
-Dar tu. Tu niciodata nu ai răspuns. Și am ajuns să cred cu adevărat că ai murit.
-Iarta-mă. Am fugit ca sa nu mai am ce distruge aici. Dacă rămâneam, îmi era frică să te dezamăgesc si pe tine.
-Dar ai facut-o! Striga si se îndepărtă de mine. M-ai dezamagit atunci cand m-ai lasat balta...
-Te rog...imi mușc buza. Nu si tu. Crede-mă, tin enorm de mult la tine. Esti singura persoana care a mai crezut in mine atunci cand nici eu nu credeam. Si daca te dezamăgesc si pe tine, nu... pur si simplu, ma simt atat de străin aici. Am nevoie de cineva aproape...
Ea își strânse corpul cu brațele, privind pe fereastră.
-Au fost zile in care doar am stat la tine in cameră.
-Mulțumesc pentru poze, soptesc sugrumat. Ai avut dreptate, mi-au fost de folos.
-Ce ai facut cu ele?
-Le-am dat foc.
Ea se uita confuz la mine pentru câteva secunde, iar eu râd usor.
-Glumesc. Dacă te-ai fi obosit sa vii la mine acasă atunci, era sa le vezi puse în ramă la mine in dormitor.
Ea incepe sa râdă.
-Nu te-ai schimbat deloc, chicoteste si ma îmbrățișează.
-Sunt deja perfect. Nu ma pot schimba in mai bine.

-----

De curiozitate, in relatia Ryan-Jason, cine este top si cine bottom?=))) gen dupa parerea voastră.