Oamenii din Greensburg par a fi uitați de lume. Nimic interesant nu pare că se poate întâmpla acolo, însă de când apare River în peisaj, un băiat de aproape optsprezece ani, sociabil și cu note bune, totul pare să o ia razna.
Sau poate doar...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Când pășim în sala de sport, încep să analizez scurt tot locul. Sala asta este mare, dar totuși mai înghesuită decât sala în care eram obișnuit în fostul liceu. Tot liceul este îngrămădit pe o parte a sălii, față în față cu două doamne, iar în urma noastră, intră directoarea, ocupându-și locul între secretară și contabilă, în același timp în care noi ne asezăm printre restul elevilor.
— Dragi elevi, vreau să vă aduc la cunoștință faptul că înscrierile în cercurile liceului au fost deschise. Vă puteți înscrie până săptămâna viitoare în clubul de lectură, cercul de muzică, de teatru, majorete, echipa de basket și multe altele, pălăvrăgește femeia a cărui coc este atât de strâns încât am impresia că îi va trage și ochii.
— Chiar se înscrie lumea în chestiile astea? întreb eu cu jumatate de gură, însă Drake mă împunge cu cotul, făcându-mă să îmi dau ochii peste cap.
— Restul zilei o veți avea liberă pentru niște lucrări care se țin în etajul al doilea, încheie directoarea, eu expirând ușurat.
Chiar mă dureau picioarele.
— Frate, ieși la un suc după ore? Adică acum, îmi face cu ochiul brunetul, eu râzaând la jocul lui de cuvinte.
— Da, mă duc să-mi iau...
Sunt oprit brutal în loc de o persoană ce se lovește în pieptul meu, dezichilibrăndu-se doi pași. Dau să o apuc de mână pentru a o stabiliza, însă aceasta mai face un pas în spate înaintea mea, eu uitându-mă la fata cu ochii de un verde atât de deschis, că ai putea crede că sunt din altă lume.
Daneka.
Și, la naiba, ochii ei sunt verzi cu pete căprui, combinația fatală pentru inima mea. Deschid gura să zic ceva, însă o închid înapoi. În toate filmele și cărțile citite, de obicei fata care se trântește în băiat își cere scuze, însă satena cu părul tuns pănă la umeri și cu un ruj roșu doar se uita la mine, fără vreo expresie concretă pe față.
Și când zic că se uită la mine, mă refer că, se uită adânc în ochii mei, ceea ce-mi face pielea să tremure, la contactul dintre ochii noștri.
— Scuze? spun nesigur, iar asta se vede din cauza tonalității care sună ca o întrebare.
— Eu am fost neatentă.
Și atât. Nu mai spune și nu mai face nimic. De fapt, bate continuu cu degetele în coperta cărții ascunsă la piept, de parcă ar fi agitată, însă, chipul ei este atât de calm încât mă calmează și pe mine, deci de ce ar fi agitată?
Poate pentru că vorbeste cu mine? Sau pentru că se grăbește? Poate de asta s-a ciocnit cu mine. Dar atunci de ce nu pleacă? De ce dracu' mă privește atât de intens!?
