Oamenii din Greensburg par a fi uitați de lume. Nimic interesant nu pare că se poate întâmpla acolo, însă de când apare River în peisaj, un băiat de aproape optsprezece ani, sociabil și cu note bune, totul pare să o ia razna.
Sau poate doar...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Când în sfârșit ies de la școală, după ultima zi din prima mea săptămână la acest liceu, expir tot aerul din plămâni, ușurat. Nu a fost greu. Am avut grijă pe parcursul anilor să învăț minimul necesar pentru a nu fi greu mai în colo, însă o piatră mi s-a luat de pe inimă când știu că în sfârșit nu mai sunt nevoit să aud acea alarmă nenorocită în fiecare dimineață.
— Frate, weekend plăcut! strigă Drake de la cațiva metri distanță, urcându-se în mașina lui și plecând din fața liceului.
Abia aștept să împlinesc optspreceze ani pentru a da de propriul permis.
Intru în autobuzul care m-a dus spre casă în ultima săptămână, încercând să ignor mirosul cu adevărat minunat venit de la cei care au avut ultima oră sport. Iau loc undeva mai în spate, pe un loc pentru două persoane, punându-mi căștile în urechi.
Cu un minut înainte ca autobuzul să pornească motorul, în dreapta mea, pe scaun, se trântește o fată cu părul blond, zâmbindu-mi drăguț. Îmi scot căștile, uitându-mă înapoi la ea și înapoindu-i zâmbetul, încercând să îmi dau seama de unde această privire curioasă și... hiperactivă.
Fata asta se tot bâțâie în scaun, având același zâmbet larg și aceeași privire care îmi explorează toată fața – și puțin din îmbrăcăminte.
Cât zahăr ai mâncat, fata mea?
— Bună! Sunt Lily, întinde ea mâna, eu strângându-i-o rapid, prezentându-mă. Scuze dacă era ocupat, însă fac douăzeci de minute până acasă și nu vreau să stau în picioare.
— E în regulă, o liniștesc, încercănd să găsesc momentul pentru a-mi băga din nou căstile în urechi.
— Și... presupun că ești nou? Nu te-am mai văzut pe aici, iar eu obișnuiesc să cunosc pe toată lumea. Adică nu în sensul în care vorbesc cu toată lumea pentru că sunt destul de retrasă, deși mama îmi spune că trebuie să fiu dezinvoltă, pentru că liceul este cea mai frumoasă perioadă, însă eu nu mă simt bine, așa că îi observ pe ceilalți în tăcere. Ideea este că nu te-am mai văzut, trage ea aer.
Clipesc de două ori, încercând să procesez ce tocmai a zis. Nu mă știe pentru că mama ei i-a zis să fie dezinvoltă si ea nu privește lumea din...
Ce mama naibii?
— Respira, îi zic amuzant, ea surâzând ușor stânjenită.
— Scuze, vorbesc mult când sunt emoționată, ridică din umeri.
— Stai liniștită. E mai ok decât muzică la maxim, îi arăt căștile.
