Oamenii din Greensburg par a fi uitați de lume. Nimic interesant nu pare că se poate întâmpla acolo, însă de când apare River în peisaj, un băiat de aproape optsprezece ani, sociabil și cu note bune, totul pare să o ia razna.
Sau poate doar...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Daneka pășea hotărâtă, la un pas alert prin amurgul serii, expirând nervoasă și cred că puțin de durere. I-a luat ceva să o simtă. Nu mi-a adresat nici măcar un cuvânt în legătură cu ce s-a întâmplat dar nici eu nu am întrebat. Nu pare într-o stare în care ar merge un interogatoriu.
Pe brațul ei se prelingeau picuri mici de sânge, acum murdărindu-i cămașa albă. Nu îmi pot lua ochii de pe ea. Mi-aș dori să se oprească naibii și să îmi spună ce tocmai s-a întâmplat, însă ea nu pare prea dispusă să facă asta.
Când ajungem pe strada pe care stăm, aceasta traversează strada în fața casei ei, având de gând să intre pe cărarea din pietre din fața ușii.
Nici să nu te gândești, domnișoară!
— Nu, Daneka! Tu vi cu mine, o apuc de brațul intact, întorcând-o puțin cam prea brutal spre mine.
Privirea ei se ciocnește de a mea, făcându-mă să inspir lent trei secunde. Furia aceea oarbă se risipise, aproximativ, însă în locul ei a apărut ceva ce nu pot descifra în totalitate. O combinație între iritare, durere și tristețe.
— Te rog, adaug, iar ea oftează, luând-o înainte spre terasa mea.
Oftez și eu exasperat, încercând să îmi impun mie că, după seara asta am nevoie de o pauză.
Intru primul în casă, descuind ușa, făcându-i semn Danekăi să facă liniște pentru a nu-l trezi pe tatăl meu. Sunt bucuros că el a adormit pe canapeaua din sufragerie, cu televizorul aprins. Asta înseamnă că pot vorbi normal fără ca el să mă audă.
Dau sonorul tevizorului mai încet, dar nu îl închid pentru a nu-mi distinge vocea. Urcăm amândoi scările, lăsând-o pe ea prima. Am deprins acest obicei de la tata, care mereu se comportă exemplar cu o femeie, doar că nu este cea mai... suportabilă persoană, fapt pentru care el și mama au divorțat acum ceva timp.
— Ai vreo pensetă pe aici? mormăie de îndată ce închid ușa camerei, Daneka asezamdu-se pe patul meu și analizându-și brațul, sâsâind.
— Da, cred că am vreo trusă de prim-ajutor prin baie, îmi dau eu geaca jos, intrând în baie pentru a căuta.
La naiba cu tata și cu căldura pe care o face. Îmi dau și hanoracul jos, întrând înapoi în cameră și lăsând trusa pe birou cât îmi caut un tricou.
— Adori să umbli dezbrăcat, este? spune ea ironică, eu surâzând.
Aș vrea să îi răspund cu o replică pe măsură, însă nu pot pur și simplu să ignor cele întâmplate astăzi și să flirtez cu ea. Am nevoie de răspunsuri și pentru prima dată am de gând să le cer.
