Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 1

-Atunci, Carter ți-a zis asta? Îmi pare rău, dar niciodată nu mi-a căzut bine, a comentat Africa, prietena mea cea mai bună.

Carter e un cretin cu care am ieșit mai mult de cinci luni. L-am părăsit pentru că mi-am dat seama că cea care simțea cel mai mult și cea care contribuit cel mai mult în această relație eram eu.

Sau cel puțin așa credeam, își dăduse seama de ce a pierdut și a început, practic, să mă hărțuiască la liceu ca să mă întorc la el. În ziua de azi, continuă să insiste, chiar dacă eu i-am zis de o mie de ori că nu.

Clișeic sau nu, așa e.

Am oftat.

-Mă gândesc să îi pun un ordin de restricție, am glumit râzând, chiar dacă pe o parte, ideea nu era rea.

Cineva a intrat în camera mea, făcându-mă să mă opresc din vorbit.

-Drăguțo, mâncarea e gata.

-Africa, mă duc să mănânc. Ne vedem mâine.

După ce am zis asta, am închis și am mers la bucătărie.

~*~

-Nix...- mi-am întors capul către mama- Sunt de ceva timp cu Christian și mi-ar plăcea să-l cunoști, a zis, cu grijă la reacția mea.

Părinții mei sunt despărțiți de când aveam cinci ani, în principiu, a fost puțin dur să văd că mama și tata nu se iubesc, dar apoi m-am obișnuit.

Christian, iubitul mamei, pe care l-a cunoscut la serviciu... sau pe acolo. 

Ies de patru luni, aproximativ.

-Eh... haide, am zis simplu. 

-Ți-ar plăcea să vină în seara asta la cină? a întrebat.

Am aprobat cu un zâmbet.

Și ea mi-a zâmbit.

~*~

M-am uitat în oglindă pentru a nu știu câta oară pentru a verifica dacă totul este la locul lui.

Sper că omul ăsta nu e un cretin ca ultimul.

Am oftat. Mi-am pus ultimul strat de rimel și am coborât unde era mama, care prepara cina.

-Te ajut cu ceva? m-am oferit.

Mama a negat.

-Am terminat. 

Se vedea că era emoționată. Dar chiar nu are de ce, dacă omul o face fericită, nu am nimic împotrivă.

S-a auzit soneria, speriind-o.

-Poți să deschizi tu în timp ce pun eu farfuriile?

Am aprobat și am mers la ușă.

Când am deschis, privirea mea a dat de un om cu costum, nu arăta foarte bătrân, vreo cinzeci, poate. 

-Tu trebuie sa fii Nix, a zis omul.

Am aprobat și l-am invitat în casă.

-Blanca -mama mea- mi-a vorbit extraordinar despre tine.

I-am zâmbit.

Asta sper.

-Vino, mama e deja la masă.

L-am condus până la masă.

M-am așezat lângă mama și Chris în fața ei.

-Fiului meu i-a fost imposibil să ajungă la această oră.

Ahh... are un fiu?

-Câți ani are Enzo? a întrebat mama.

-Douzeci și patru.

Haideeee.

-Nix are șaptesprezece.

-Mulți înainte, a spus Chris.

Eu nu am mai spus nimic.

Telefoul m-a vibrat în buzunar anunțându-mă că am primit un mesaj.

Africa: Cum merge cu iubitul mamei tale?

Eu: Nu atât de rău. O să-ți povestesc.

-Nix, lasă telefonul, te rog.

Dându-mi ochii peste cap, am făcut cum mi-a zis mama și am pus telefonul pe masă.

Ei au continuat să vorbească de lucrurile lor și eu, mă chinuiam să nu adorm de plictiseală.

Cineva a sunat la ușă făcându-i pe Chris și mama să se oprească din vorbit.

-Nix, deschide!

La ordinile voastre, sergent.

M-am ridicat și am mers până la ușă. Când am deschis-o, am dat de un tip foarte, dar foarte frumos. Păr de culoare neagră, cu piercing în sprânceană și cu foarte multe tatuaje pe brațe.

-Și tu ești...? am întrebat cât de educată am putut.

-Enzo, a răspuns sec.

În momentul în care a zis asta, mii de alerte au apărut în capul meu.

Ăsta e băiatul lui Chris.

-Cine e, Nix? a întrebat mama.

-Cred că băiatul lui Chris, am răspuns țipând.

-Da, eu sunt. Acum mă lași să intru,  dulceață?

Dulceață?

-Eh... da, intră.

M-am dat deoparte ca să intre.

L-am condus până la bucãtãrie.

-Acesta este fiul meu, Enzo. Enzo, ele sunt Nix și Blanca, ne-a prezentat Chris, când fiul lui s-a așezat la masã.

Cu un zâmbet fals, Enzo s-a așezat în fața mea.

-Cu ce te ocupi? a întrebat mama, vrând să fie amabilă.

-Profesor, a răspuns simplu.

-Poți să îi dai clase particulare fiicei mele, a spus mama râzând.

I-am arătat un zâmbet prefăcut.

Nu, mulțumesc.

Se pare că fratele meu vitreg a observat gestul meu fals.

-Fiul meu a locuit în Argentina, chiar ieri a venit.

-Argentina? Ce frumos! a exclamat mama. Și ce faci din nou aici?

Poate fi mai băgăreață?

-Bine, fiul meu avea...

-Tata, gata, i-a tăiat-o rapid Enzo.

-Scuze Enzo, uneori mă ia gura pe dinainte și... vorbesc mult.

Apoi, mama și Chris au început să vorbească de lucrurile lor din nou. Lucruri care nici pe mine, nici pe Enzo nu ne interesau.

-Sunteți foarte tăcuți. Enzo, îți dau cheile de la mașina mea ca să vă plimbați puțin? a porpus Chris.

Nu. Nu. Nu. Nu. Nu.

-Haide, a răspuns fratele meu vitreg.

Nuuuuuuuuuuu.