Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 23

-Lucrurile nu au fost așa, m-am apărat de fratele meu.

Negan a scos un râs sarcastic.

-Ah, nu? Păi, eu știu că am fost un an la închisoare.

Am negat de câteva ori cu capul.

-Și ce voiai să fac? Să văd cum îți distrugi viața? Am făcut-o pentru binele tAu, la naiba! Pentru că știu cum s-ar fi sfârșit...

-Uitați, nu înțeleg niciun rahat, s-a băgat Enzo.

-Nix crede că e Gandhi, dar ghici ce? Nu așa merg dracului lucrurile, maturizează-te.

-Să vedem, cred că este momentul să ne liniștim puțin, a zis cu vocea calmă fratele meu vitreg.

Negan iese din cameră trântind ușa.

-Nu mi-ai clarificat lucrurile, dar văd că nu ești bine, așa că...

-Vindea droguri, l-am întrerupt. Dar nu numai marijuana și acele lucruri, nu. Droguri mai puternice: heroină, cocaină, extasy.

Respir și mă înarmez ca să continui.

-Un văr de a unui prieten de al meu a murit de supradoză produsă de drogurile pe care Negan le-a vândut. Acel prieten a vrut să îl raporteze, dar l-am convins să nu o facă.

-Nix, serios, dacă nu vrei să îmi povestești, nu o face, a zis Enzo.

-Am nevoie să o fac, Enzo. Am nevoie să mă descarc.

Am zis asta, iar el a aprobat și m-a încurajat să continui.

-Toate astea au durat câteva luni, de fiecare dată intra în mai multe probleme, în lupte, dar lupte puternice, uneori venea cu brici și, în mai multe rânduri era pe cale sa moară. În acele momente nu îl aveam decât pe el. Mama călătorea în majoritatea zilelor și nu îl vedea. Într-o zi, niște oameni au întrat în casă întrebând de fratele meu când el nu era. Le datora bani. Mi-au spus ca dacă nu ii primesc, îl vor omorî. Nu voiam ca fratele meu sa fie ucis, Enzo. Eram speriată. Tare. Eram un copil de rahat și nu știam ce să fac, așa că am făcut ce mi se părea potrivi atunci. Am ridicat telefonul și am sunat la politie plângand. Și bine, îți poți imagina restul.

Enzo nu zicea nimic, pur și simplu a lăsat toate lacrimile care aveau nevoie sa curgă. Cu o mână, îmi mângâia spatele, sprijinindu-mă, știind ca de asta am nevoie acum.

~*~

-Știi ce cred că ți-ar prinde bine? a întrebat Africa după ce i-am povestit ce s-a întâmplat cu Enzo și Negan.

-Luminează-mă.

-O beție, să uiți de toate prostiile fratelui tău.

Mi-am rotit ochii și am scos un hohot de râs. Cum să nu, Africa se gândește doar la alcool.

-Afri...

-Nu m-ai lăsat să termin, m-a întrerupt cu o furie falsă. Au închiriat un loc pentru a organiza o petrecere...

-Vrei să mergem, nu? am întrebat.

De parcã nu te cunosc.

-Tu ai nevoie să îți uiți durerile și eu am nevoie de mișcare, șoldurile mele vor rugini.

-Mi se pare ok.

Africa a scos un chițăit obligându-mă să îmi îndepărtez telefonul de ureche.

-Genial. În două ore vin după tine. Pa.

Și a închis.

Și în cap mi-a venit cea mai mare dilemă:

Eu cu ce mã îmbrac?

~*~

Arunc o ultimă privire corpului meu și după ce mă simt mulțumită, ies din cameră.

-Unde crezi că te duci?

Glasul lui Enzo mă oprește.

Mă uit la ținuta mea: fustă din piele roșie (sintetică, desigur) și un top de lenjerie neagră.

Cu siguranțã nu sã iau pâine.

-La o petrecere? răspund.

-Cu ce permisiune?

Și-a încrucișat brațele în mod autoritar.

-Nu am nevoie de permis.

-Ești în grija mea, Nix. Nu te voi lăsa să te îmbeți și să fiu nevoit să vin după tine.

-Cine ți-a zis ție că mă voi îmbăta?

-O beție, sã uiți de toate prostiile fratelui tãu, a zis imitând vocea Africãi. Nu știu... lasă-mă să ghicesc.

-Cum...?

-Aveai telefonul pe difuzor, drăguțo.

Rahat. Are sens.

Mi-a mai rămas să mă rog. Mi-am împreunat brațele.

-Te rog, Enzo. Lasă-mă să merg. Îți promit că mă controlez și vin la ce oră îmi zici. Te rog, te rog, te rog...

A oftat gândindu-se.

-Bine. Du-te. Dar ai grijã. Și dacă ai vreo nenorocită de problemă, mă suni.

Am aprobat de mai multe ori cu capul cu entuziasm.

-Mulțumesc. Ne vedem după.

Și am fugit până la poartă.

Petrecere, vin.