Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 54

-Așa cã, continuã fãrã sã te sune? mã întreabã Africa.

Suntem într-un restaurant aproape de casã. Nu voiam sã vin aici pentru cã știam cã o sã îmi aminteascã de el.

-Crezi cã o va face? Au trecut luni, Nix.

-Bine... Am încercat sã dau de el, dar nimic.

-Bucurați-va! exclamã Gisele încercând sã ne înveseleascã. Au mai rãmas douã sãptãmâni pânã la examene și vom fi libere.

-Dacã le luãm...

Iubita celei mai bune prietene își dã ochii peste cap.

-Am vãzut într-o zi o rochie perfectã pentru tine.

-Nu voi merge la bal, așa cã nu mã intereseazã.

-Haide, insistã Gisele. Va fi magic.

-Nu vãd nicio magie.

-Încercãm sã te ajutãm, zice Africa în defensivã.

-Mersul la bal nu îmi va rezolva problemele.

-Ai merge la bal dacã Enzo ar fi perechea ta?

-Ce? De ce zici asta? am întrebat încrețindu-mi fruntea. E profesorul meu.

-Dar îl iubești...

Am oprit-o pe prietena mea înainte sã zicã mai mult.

-Opriți-va, fetelor. Nu vreau sã mai vorbesc despre el.

-Am cerut ca rochia sã nu fie albastrã.

I-am mulțumit lui Gisele cã a schimbat tema.

-Dar culoarea asta te prinde genial.

Am râs de discuția lor. Și mi-am permis sã admir decorațiile locului.

Decorațiunea e tipic japonezã și trebuie sã zic cã mã încântã.

Pereții sunt...

Așteaptã, ce naiba?

Ce face Enzo aici?

Și fata asta?

Trebuie sã ies de aici. Urgent. Nu vreau sã mã vadã.

-Mã întorc într-un minut, am spus ridicându-mã de pe scaun.

Am fugit, practic pânã la baie. O datã ajunsã înãuntru, mã uit în oglindã oftând.

Inima mea nu a bãtut niciodatã atât de rapid.

Nimic nu se comparã cu acest sentiment. Sã îl vãd atât de fericit fãrã mine.

Am o mare dorințã de a plânge.

Nu mai pot face nimic pentru noi.

Ca Africa și Gisele sã nu suspecteze ceva, ies din baie pentru a mã întoarce la masã. Mi-am închis ochii cu forțã, luând o gurã mare de aer.

Cum m-a putut uita atât de repede? Nu îi e dor de mine?

Chiar s-a terminat totul?

Când am deschis ochii, aproape am cãzut. Nu se poate.

-Enzo?

-Nix? întreabã la fel de surprins ca mine. Eh... Bunã.

-Asta ai de zis dupã ce ai dispãrut trei luni?

Își ridicã sprâncenele și își încrucișeazã brațele.

-Ce vrei sã zic?

-Nu știu... Unde naiba ai fost? De exemplu.